Cândva am mai scris câte ceva despre comportamentele intimiste, individualiste și asociale ale semenilor la piscină. Lăsând în grija discursurilor banale și facile ceea ce se numește bunsimț, maniere, educație, civilizație, mai degrabă și insistent am atras atenția asupra aspectelor care țin de lubricul fundamental și de ludicul copilăresc-abisal [*]. Căci acest lubric fundamental și ludic irațional se constituie într-o instanță volitivă dominantă, care uită intenționat de orice educație și etichetă (pe care conștiința le știe foarte bine); practic: limitând-o direct și chiar renegând-o discret, păcălind-o și înlocuind-o nonșalant, tocmai din cauza și vizând scopul satisfacțiilor intime mult mai savuroase, tentante.
Între timp am schimbat sediul de bazin nautic care ocazionase observațiile și explicațiile respective [*], povestea sau tabloul de azi fiind datorat obervației și reflecției dintr-o altă piscină. Pentru textul prezent am notat inițial, drept prim punct sau capitolaș introductiv: cortina odorifică. („Cortină” – termen blând… Chiar elegant, de ne gândim la operă, teatru, balet, drăgălășenii.) Numai că, măcar uneori (deși frecvent), despre mirosuri ar trebui vorbit ca despre o barieră sau zid, baricadă, gard ghimpat. Sau narcoză, posibilă asfixie. Căci da, miresmele pot și bloca, interzice, alunga, spăimânta, bolnăvi, ucide. Și există (ba par a se înmulți) situații în care excesul, suprasaturația ori combinația de parfumuri e miasmă. Ca atare cel puțin îți strică ziua, te alungă.
Desigur, mai există numeroase forme, mai exact domenii, în care corpocentrismul egofil și fotogenia egolatră alterează până la grotesc antropogenia, cauzând chiar și rateuri numibile anantropii sau antiantropii. Chirurgia estetică și deciziile excentric-dezaxate ale unor decompensați pot atinge cote antiestetice, mutilări perceptibile drept hidoșenii și tare, doar politețea și compasiunea împiedându-ne să le remarcăm ca atare și să le spunem pe nume. Aici însă vorbim (doar) despre mirosuri.
Mirosuri nu în calitate de secreții fiziologice, nici ca efecte biologico-naturale, ci odoruri produse artificial, științific și snob (substitute și drog), în fruntea cărora se ridică (autoritar și cu denaturanta viclenie a numirii Frumusețe și Atractivitate), sinteticele chimicale parfumante. Sunt mirozne de context și contact social, comițând o „antropologie a mirosului” în scop impresionant/impresionabil până spre agresiv, pe scala de la seducător și manipulant până la alergenic și interdictibil. Parfumuri și parfumări care creionează una din frumusețile desfigurante.
Din fericire legea a interzis moda șoferilor de a aglomera în habitaclurile lor motoare (oricum pline de bioxizi și dioxizi carbonici), zeci de flecuștețe odorizante (care bălăngănitoare, care fixe). Din păcate așa ceva nu a trezit circumspecție și cu privire la abuzul, fetișul chiar, dat de acumularea de obiecțele și aparate odorizante în foarte multe gospodării (camere, holuri, dormitoare), toate arhipline în același sens nesanogen. În țara suprasaturațiilor de gaze de eșapament și de arderi de păcuri și cauciucuri, variate filozofii de coafor/frizerii și salon tatuant popularizează moda fumurilor de bețigașe, tămâi și lumânări aromate, candelele și lumânările de salon, sufragerie, baie sau dormitor (de preferință cât mai multe, mai groase) adăugând câteva gradații insidioase în barometrul cotidienei inhalații de gudroane mizere. Cultura toxicității cu ștaif și snobism, plus dependența de tot ce-i reclamă la materiile și materialele împuțirii pretins estetice, au cam cucerit organismul uman la nivel de individ, grup, comunitate. Universalizarea sulemenirilor lipsite de măsură, nu doar de inteligență, e pacoste liber consimțită, una din imbecilele expresii ale liberului arbitru, ale exploatării propriului corp, ale „valorizării de sine”. De fapt (sau în ultime instanțe): mutare de nas cu efect de fragilizare alergenă, găurire a plămânilor, expunere sinuciderii lente.
Într-o bună zi va trebui să ajungem să plătim din bugetul patriei și difuzarea de „anunțuri de interes național” de tip: Consumul de materiale odorifice și excesul de parfumuri pot afecta sănătatea mult mai grav decât transpirația proprie și fermentația endogenă! Pasul cu nr. 2 constând în a deveni o curtoazie elementară ca atunci când intri asudat în orice încăpere și grup comunitar să ceri scuze cu voce tare că ai transpirat din cauza alergării spre locul de-ntâlnire sau muncă, a călăririi unei biciclete sau a lălăirii în trafic auto. Declarație binevenită și bineprimită, fiind răsplătită cu iertare publică spontană, onorantă, toți cei obligați să-ți resimtă mirosul trupesc știind și-acceptând că el e mult mai puțin malign decât suprapusele deodorante și parfumări. Iar pasul 3 constând în asumarea cu maximă bunăvoință, din partea tuturor operatorilor de firme și-a tuturor constructorilor de birouri, a obligației de-a dota fiecare etaj sau clădire și cu 1-2ă separeuri de duș, pentru rapida refreșizare a lucrătorilor transpirați înainte, în pauze și opțional chiar la finalul orelor de lucru.
Revenind. Pentru moment: când în bazinul înotului public intră câte-un ins-doi pe care-i vezi cu pielea uscată și deci netrecută prin dușul pe care orice afișe și etichetă a utilizării de ocazie îl pretind, tre să știi de la-nceput (iar de nu, vei deveni repede conștient) că aduc cu ei în apă nu doar scamele tuturor hainelor care le-au frecat pielea, bașca escuamările epidermei și perișorii neperiați, nici numai transpirația (cât ar fi de măruntă) prin care li s-au îmbibat deja porii. (Mai ales vara, bermudele masculilor și minijupele și bluzițele fără mâneci ale duduilor asigură lipirea jegului urban de o mare suprafață a pielii; deci, evitându-se dușul serios, sigur are loc și transferul de mizerie în bazinul acval.) Dar toți aceștia aduc și împrăștie peste suprafața apei și esterii și parabenii (de la foarte puțini până la fără număr) desprinși din variile unguente, uleiuri, săpunuri, creme, deodorante pe care și le vor fi întins peste corp acasă. Din partea femeilor (de-aceeași specie a refuzului „umilirii” de a se demachia atent și de-a se spăla/dușa înainte de prezentarea la buza apei), aportul și deversarea de arome (+ automata îmbălsămare a tuturor celorlalți scăldători) se petrece și mai abitir, adică cu grad avansat de abuz. Căci la săpunul și deodorantul toaletei de-acasă, la care se rețin majoritatea bărbaților, se adaugă în cazul nu puținor doamne unguentul, vaporii materiali și mirosul diferitelor cremuiri: una pe față, alta pe gât, alta pe mâini, alta pe restul corpului. Plus balsamica înțepătură fixată pe piele de către hainele îmbibate deja-n detergenții polivalenți, plus specialul balsam, loțiune, gel ori lac din păr, deodorantul subaxilar, parfumul de piept/față/gât și iarăși/altul/cel de păr, pus și acesta pe deasupra deja existentei arome proprii șamponului capilar. Și nici de fondul de ten plus cremele și fardurile de machiaj să nu uităm. La rându-i, oja de unghii aduce cu sine ceva din benzenurile și acetonele integrate în lacuri și pigmenți. Chiar și rujul venind cu propriile materii și odori de sinteze chimice, vapori-esteri cu amiros mai discret, însă la fel de tenebrii în sensul unei abrazivități/agresivități iritante, de nu chiar nevropate. Combinându-se laolaltă, toate aceste parfumuri fac val și voal solidar, nor cumulard, pături blindate, zid. În sensul că te cuprind irepresibil, obișnuința nu-ți permite să le sesizezi nocivitatea, vrei/nu vrei, realizezi ori nu-ți dai seama, inevitabil integrându-te într-o atmosferă care-n esență e de toxicitate.
Problema problemelor este că, la om, lubricitatea fundamentală și ludicul primordial se cristalizează în termeni și trăsături psihice ce devin de-a dreptul determinații identitare. „Eu sunt propriile mele sclifoseli, fițe, mofturi!” – iată una din definițiile contemporane de popularitate majoră. Chiar și atunci (sau mai ales) când tot câte-un ins/insă are calitate de „pom de Crăciun cosmetic”, el/ea se comportă ca și cum pe frunte-ar avea scris: eu sunt cel ce sunt în sensul că-s fix cum par fizic și apar vizual! Și fix ca atare tre să mă aprecieze (adică admire/adore) toată lumea.
Chiar depășind limite precum cele ale sanogeniei sau ale politeții, cultura împodobirii, spilcuirii, sulemenirii și odorificării excesive devine definitorie pentru multă lume biografic matură, semn al valorizării eului, demnității, onoarei, fuduliei de sine. Cu ajutorul varietății de odorizante regăsibile până și-n galoși, tot mai mulți dintre contemporani se trezesc considerându-se pe ei înșiși odoare, meritând ba orice, ba tot mai mult și maimult, ba chiar totul absolut. Aromindu-se și aromatizându-se cu tot felul de parfumuri, ofertate de nebunia esteticilor populare devenite piețe dominate de consumism, oamenii n-au deloc impresia că pot deveni paparude, autosugestionându-se greșit cum că viața lor e de-a dreptul parfum.
Dependenți de lubric și ludic, ca și de iluzionarea și expandarea sinelui infantil devenit eu matur, preferăm să lăsăm la o parte, de pildă, dușul de dinaintea intrării în piscina publică. Asta tocmai din cauza prezervării identității eului cotidian (extra-piscină), din cauza constantei identificări a corpului personal cu opera împodobirii și întreținerii sale artificial plăcute. La piscină, acest autoplezirism și superprotecționism corporal condus până la trufia impunerii de a fi admis/acceptat/apreciat în totalitatea trupului „înfrumusețat”/„întreținut” prin parfumuri, se poate vedea uneori pe fața unor inși și inse, mai întâi prin modul privirii lor scanând aparent dezinteresat și indiferent suprafețele sociosferei, apoi prin lentoarea apropierii și intrării în bazinetul apos. Persoanele care în genere își fac sau își caută loc aparent evaziv, ezitant, în realitate „așteptând”/pretinzând să li se facă loc, preferând să ocupe spațiu prin fie și minimă dislocare, sunt persoane cu inflată încredere-n sine sau cu exacerbată senzație a valorii trupului personal. E vorba de fițoșenia experimentării continuu căutat-spontane a confirmării prințoșeniei personale. Autovalorizarea și setea de confirmare a superiorității, originalității, unicității sau excepționalității propriului ego (egoul supraponderal) se exprimă adesea și prin refuzul spălării înaintea intrării în piscină, după cum se exprimă și prin revoltă, vociferare sau chiar scandal în cazul excluderii din bazin, de către gardienii locului, pe motivul nedeținerii căscuței acoperirii capilare. Același tip uman intră în bazin uneori și cu numeroase bijuterii, brățări supranumerare, ceas de mână, adesea evitând și dușul preliminar. Iar nerespectarea respectivei reguli, ori onorarea sa cu maximă superficialitate (stropirea superficială cu apă, doar pentru răcorirea egofilă), se asociază aproape obligatoriu cu obsedanta acoperire a trupului cu parfumurile unor numeroase și variate materii cosmetizante.
În bazin deja te așteaptă, apar chiar atunci ori de nu precis se vor tot ivi, dame cu sau fără de coc, cu sau fără plete sau cozi și șuvițe, fie mai coborând răzlețe fire către umeri, fie adunate-n moț sub acoperitori. Mai ales în piscine de hoteluri casca de înot nu e obligatorie, așa că pe marginea apei, a bazinului sau chiar pe fundul ei poți zări deloc rar fire și smocuri prelungi. De, nu oricine are timp sau nervi să se și pieptene/țesale înaintea înfățișării în public și-a acroșării de personal scăldător. Iar acolo unde casca e totuși obligatorie, pe creștet se poartă uneori nu plasticul mulat pe craniu, ci o textilă ornată (și ea obligatoriu îmbibată de detergenți aromatici), aducând fie a bonetă, fie a turban cochețel. Natural, domniile lor înoată doar cu capul ițit cât mai deasupra apei, gesticulând și piciorișând fin doar pe dedesupturi, evitând orice stropi care le-ar putea conturba culorile aplicate pleoapelor, conturul dermatografiat al buzelor și ochișorilor, mascara(da) rimelului. La apropierea ta de drăgălașele lor arătări te izbești întâi de un paravan invizibil și-apoi pătrunzi ca-ntr-un la fel de nor străveziu: sfera lor de odori cu totul și cu totul particularizante. Radiind parcă din fiecare mic sau mare coc, norul acela odorific se umflă ca o claie de fân, afânat și fidel, nicidecum dispărând. Dincontră, rămânând chiar pe loc, el așteaptă și plecarea și reîntoarcerea genitoarei sale. De taina asta îți dai seama doar după ce mai întâi ieși și te-ndepărtezi de respectiva proximitate, revenind după îndepărtarea persoanei emitente cu iluzia că dusă-i este și aura sau umbra parfumului. Și te șochezi constatând că nu. Fantoma, claia sau sfera influentei și dominatoarei parfumări plutitoare face atât siaj, cât și rămâne locului, fidelă ca un câine, parcă așteptând-o, parcă șoptindu-ți cutremurător: sunt o Ce-taa-teee…
Așa cum ielele și sirenele te distrug muzical, aceste nimfete mari (devenind nimfetide) îți pușcă nasul și te alergizează prin suprapunerea de parfumuri. Degeaba-și vor fi-ascuns în apă trupul. Mirosul nu se îneacă. Natura sa gazoasă deasupra-l arădică, șade ca ceața nesimțitoare pe udul suprafeței, poftind viclean răcoarea umezelii, nu însă umectarea. De te apropii te primește, doar că te-nvăluie și te pătrunde, tăindu-ți ca un foc sau spin septul nazal, lobul frontal, causticizând cortexul.
După scalda, înotul sau acvagimnastica practicată-n bazin va urma dușul final și schimbul hainelor în demisolul ori subsolul de vestiar. Încăpere sau grupaj de-ncăperi de regulă aerisite rar, exclusiv la orele închiderii nocturne sau poate numai ale scurtei deschideri matinale. (Observați că nu pomenesc aerul condiționat. La români respectivul e prezent fragmentar numai vara, pentru a mai răcori arșița sugușantă a caniculei estivale. Oricum, știe oricine că mecanicul suflu rece nu-i nicidecum și un „aer curat”.) Ei bine, chiar dacă șederea și expunerea trupului la zgârcenia aerosolilor debilizați prin neaerisire durează doar între 15-30 de minute, experiența vestiarului e totuși agasantă din punct de vedere biologic. Căci aerosolul sărac și închis mai este diluat și toxificat și de felul unora de-a se pomăda excesiv, mai exact risipitor, căci se face nu pe dedesuptul bluzei deja puse, ci peste trupul gol: prin ținerea deodorantul la distanța brațului și prin rotirea sa destul de amplă în timp ce pulverizează către axile și-n jurul bustului un nor amplu și îndesat de drogherie. Cât din respectiva pomadă rămâne pe piele și dedesuptul hainelor ce urmează suprapunerii peste corp este greu de spus; însă e logic să spui (cantitativ vorbind): foarte puțin. Majoritatea acelor șprițuiri în vânt rămâne în vânt, adică face mediu ambiental relativ static, lipindu-se de porii pielii celorlalți, a hainelor lor, dar mai pernicios: umplând mucoasele nazale, căile respiratorii, alveolele pulmonare ale tuturor.
Vorbind în termenii analizelor conținuturilor și caracteristicilor decadente ale actualului secol, este de sintetizat că: problema Problemelor constă în: (a) identificarea exclusivă a omului, prin reducție narcisică, cu propriul trup biofizic; (b) obsesiva preocupare pentru ornamentarea și expunerea sa cât mai „bogată și rafinată” (într-ale stimulentelor senzualității și senzorialității la toate palierele); ca și în (c) faptul că lubricitatea fundamentală și ludicitatea primordială a „spiritului” se cristalizează în termeni sau trăsături psihice ce devin determinații identitare majore. La acestea din urmă, oricât de iraționale sau nesănătoase-ar fi ele la modul obiectiv, temperamentul cel intim nu e deloc dispus să renunțe.
Chiar depășind limite precum cele ale sanogeniei sau ale politeții, cultura împodobirii, spilcuirii, sulemenirii și odorificării excesive devine definitorie pentru multă lume biografic matură, semn al valorizării eului, al demnității, onoarei și fuduliei de sine. Cu ajutorul varietății de odorizante regăsibile până și-n galoși, tot mai mulți dintre contemporani se trezesc considerându-se pe ei înșiși odoare, meritând ba orice, ba tot mai mult și maimult, ba chiar totul absolut. Aromindu-se și aromatizându-se cu tot felul de parfumuri, ofertate de nebunia esteticilor populare devenite piețe dominate de consumism, oamenii n-au deloc impresia că pot deveni paparude, autosugestionându-se greșit cum că viața lor e de-a dreptul parfum.
Dintr-o duzină-2ă de cititori, probabil că 2-3 vor fi remarcat că tot paragraful de mai sus a mai apărut o dată, ceva mai deasupra. Observație constatatoare doar. Totuși: fie și după repetarea identică, oare chiar se va fi și priceput, ba chiar reținut ceva-ceva ideatic, mai mult sau peste intervalul vreunui pumn de secunde?… [**][***]
____________________________________________
[*] https://cafegradiva.ro/2022/09/de-sacra-urina.html
[**] Alături de textul din linkul anterior, articolul de față ar putea constitui (încă) „o (altă) introducere la psihopatia nesimțirii”. Căci nu dovedesc oare excesivele sulemeniri, parfumări și tatuaje actuale (ș.a. chestii așazis culturale) o decadentă (să nu zic disperată) escaladare și difuziune a narcisismului și a expandării hedonistice a egoului?
[***] Simplă ironie, blestem paranormal, karmă transcendentă?… Cea mai frecventă reclamă comercială, aproape singura care mă vizitează (din partea mai multor surse, firme, imeiluri, dar captată sistematic în poșta numită spam în ciuda „filtrelor” protectoare) îmi oferă spre achiziție parfumuri de lux.
