Con –

ca prefix generează câțiva termeni care în plină sau mai vidă campanie electorală ar putea aduce voturi, chiar dacă sunt utilizați eronat de către doritorii eligibili. Confuziile (voite sau nu) sunt de genulilustrul nostru concitadin plecat de decenii”, sau „conaționalii noștri romi” (țigani, cf. DEX), în fine despre unii aflați în tranzit pe la noi „concetățenii/conaționalii noștri afgani, nepalezi, sirieni…” et alii

Să fim bine înțeleși: chiar dacă naționalitatea sau religia vreunui ticălos, sau a unui amărât, n-au relevanță, e bine să nu confundăm termenii etimologic și mai ales juridic, oricât am vrea să părem de generoși. 

Con-citadin  (din italianul concitadino; latinescul civitas  – totalitatea locuitorilor legali ai unui oraș) poți fi și ești cu cei ce locuiesc în aceeași așezare urbană, indiferent de nație, religie, cetățenie  sau loc de naștere. Deci, oricât de grozav, nu ne poate fi concitadin cineva care locuiește în alt oraș, în România sau aiurea. Suntem concitadini însă cu chinezii, arabii și toți cei statorniciți în Timișoara – de exemplu – cu forme legale și nu „la negru”.

Con-cetățean (după francezul concitoyen; ne lămurește însă latinescul civis – persoană care deține cetățenia romană, având deci drepturi și îndatoriri) poți fi doar cu posesorii cetățeniei române, indiferent că sunt maghiari, irlandezi, chinezi, țigani et caeteri. E evident că în acest caz factorul juridic nu poate fi eludat. Nu poți fi concetățean cu un român de cetățenie germană, americană  sau de altfel, care a renunțat la cea română, chiar dacă dă „pe acasă” din când în când, de dor sau emfatic. 

Cât privește co(n)-național (prin francezul national; latinescul nationalis, derivat din natio – naștere, neam), nu poți fi decât cu cei născuți din aceiași strămoși, deci din același neam. Chiar dacă în vremea înfrățirii între popoare plutea idea năstrușnică (nu era singura ticăloșie a științei literare românești…) cum că Țiganiada lui I. Budai Deleanu  ar fi „epopeea poporului român”, conaționali nu putem fi nici cu „epopeicii”, nici cu germanii, ci doar cu… (neo)romanii, adică românii. Eventual, parțial și vitregi(ți), cu italienii, francezii și alții care „de la Râm se trag”. Asta până când parlamentul european nu va inventa vreo nouă aberație globalizatoare precum încălzirea… 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *