George Tzipoia
Sub genericul de acum cunoscut al expozițiilor mele din ultimile decenii: „Aripi și Stele, La porțile sacrului, Documente ale existenței”, la Muzeul Național al Literaturii Române din Calea Griviței 64-66, s-a încheiat ultima prezentare a creației mele pe data de 27. 04. 2024.
Expoziția a fost gândită ca o primă mini-retrospectivă, și a fost, ca și expozițiile anterioare, dedicată tatălui meu, artistului plastic Alexandru Țipoia (1914-1993), ca un Omagiu adus marelui om și operei sale de excepție. Catalogul conceput și realizat de noi, ca familie, pentru acest eveniment, depune mărturie peste timp.
Am dorit să arăt, pentru prima dată, într-o prezentare succintă, condensată, evoluția gândirii mele plastice petrecută timp de 60 de ani. Spațiul Muzeului Literaturii, caracterul volumelor sale nu întru totul fericit pentru expunere, a fost cel care mi-a dictat structura expoziției și pot afirma că în pofida deficiențelor acestuia am reușit să realizez un maxim de coerență și armonie.
Cum expoziția a fost dedicată lui Alexandru Țipoia, am ținut ca vechea mea lucrare, din copilărie, de la vârsta de 7 ani, din 1952, reprezentându-l pe tata șezând pe fotoliu, să figureze la loc de cinste. Alături de aceasta, figura portretul făcut mie de tata, în 1950, la vârsta de 5 ani și, din nou, alt portret al tatei, făcut de mine în 1970, pe când el avea 56 de ani, iar eu, 25. Am dorit de la început să arăt legătura între cele două generații de artiști ale aceleiași familii precum și omagiul adus de opera fiului, operei tatălui.
Am urmărit însă ca ponderea expoziției să cadă pe maturitatea creației mele, în special pe cea de-a doua perioadă, de după 1982, de la părăsirea României și stabilirea mea și a familiei mele la Geneva ca refugiați politic, având în vedere că de atunci întreaga mea operă a fost făcută în afara țării. După cum arată în mod sugestiv și titlul expoziției, lucrările mele sunt emanația unei nevoi interioare de sacralitate, ceeace a caracterizat întreg parcursul meu plastic încă de la începuturi. Fără a fi o artă religioasă canonic, în sensul creștin al termenului, opera mea atinge, prin artă, cu delicatețe și rafinament sensurile sublime și ultime ale existenței umane, nevoia de înălțare spirituală prin străpungerea vălului terestru și accesul la meditația esențială, transcendentală, finală. Așa se face că în decursul anilor, am fost invitat să particip la expoziții de artă Sacră, în Franța, la Paris și în Italia, la a 11 Bienală de Artă Sacră, la Museo Stauros di Arte Sacra Contemporanea, Isola del Gran Sasso.
Marisei Vescovo, cunoscutului istoric și critic de artă italian, recent dispărut dintre noi, care a semnat textul de prezentare din Albumul meu monografic din 2009, apărut la Editura Uranus, i se datorează inspirata sintagmă ”La Porțile Sacrului”.
De asemenea, articolul publicat în „Paris Match”, în 2009 și semnat Michel Aebischer, făcând referință la opera mea și la albumul monografic recent apărut, purta titlul: „L’Art ascensionnel de Georges Tzipoia.”
Este vorba despre expresia unei gândiri plastice de factură filosofică în sensul pe care îl dădeam atunci când spuneam că „artistul este conștiința sensibilă a lumii”. Pentru că în ultimă instanță în artă este vorba despre această „conștiință sensibilă” , fundamentală pentru orice creație, care scapă omului curent.
Fiind vorba despre o artă umanistă în sensul cel mai larg, dedicată cu predilecție omului și spiritualității sale, este evident că prezența lui „Christ” ca imagine cât și martiriul său sunt prezente sub diverse interpretări plastice. Deasemeni, „Fecioara cu Pruncul” a constituit subiectul mai multor lucrări în decursul anilor.
Omul fiind Cruce, Aripa fiind emanația Spiritului uman, construiesc Crucea din Aripile Spiritului, aceleași Aripi care se vor repausa în Sarcofagul celest, care este deopotrivă Clepsydră eternă. Aceste semnificații dau o dezlegare Zborului prin Săgețile Păsări care străpung văzduhul și țintesc Nemărginirea. Evident că toate aceste mărunte încercări de a explica Arta nu pot înlocui Opera. Eugen Ionesco, spunea, având multă dreptate: „de ce să dai explicația explicației ? Arta este ea însăși o explicație.” Ea spune totul dintr-o dată doar celui ce știe să vadă, pentru că nu este totuna „a privi” cu „a vedea”.
Mai adaog că la vernisaj au vorbit, prezentând expoziția, Prof.univ.dr. Ioan Cristescu, managerul MNLR, istoricul și criticul de artă Pavel Șușară precum și subsemnatul.
Pe parcursul expoziției, în amfiteatrul Muzeului, au fost proiectate două filme documentare: „Aripi și Stele, George Tzipoia 70”, realizat în 2016 de Marilena Rotaru pentru TVR2, în cadrul serialului „Memoria Exilului Românesc” și, în premieră absolută, documentarul „George Tzipoia, Aripi și Stele, La porțile sacrului”, filmat de pictorița Daniela și regizorul Bogdan Drăgulescu, la Geneva, în atelierul casei exilului, de la Evires, Haute-Savoie, Franța și în București.
1. George Tzipoia, Expoziție (și vernisaj), Aripi și Stele, La Porțile Sacrului, documente ale existenței, 2024. film de Viorica Tomov
2. Aripi și Stele, George Tzipoia, 70, film de Marilena Rotaru în cadrul serialului TVR2 ”Memoria Exilului Românesc”.
3. La Porțile Sacrului, George Tzipoia, documentar (fragmente) ART 4 ALL, de Daniela și Bogdan Drăgulescu. Filmul în întregime nu poate fi văzut înainte de a fi prezentat la UCIN și la Televiziunea Română. A fost proiectat în avanpremieră la Expoziția G.TZ. de la MNLR.
