nu avem nimic în comun, nu avem nimic. locuieşti în alt univers, stai la umbra unui altfel de vers, te închini la zei despre care nici măcar n-am auzit, iubeşti uneori un zid, o plantă, o umbră care te însoţeşte până când îmbătrâneşte… nu avem nimic unul cu altul decât […]
Când neoavangardiști, când biografiști, viscerali, parodici, infantiliști și derizoriști, post-douămiiștii s-au delimitat de precedenți printr-o poetică specifică. Asociaționismul de largă cuprindere, aura cosmopolită a inserțiilor glossy/music/gadget/sex/drugs/alcohol, incontinența imaginară și mozaicul tematic provin dintr-o experiență timpurie a contrastelor și din ideologia informațională reticentă la recurențe. Mai pe scurt, dintr-o oboseală precoce […]
Ce palid e amurgul. Peste decor se apleacă piatra. E atîta albastru-n jur. Ceața îngustă pardosește O margine, o povară.
Florile și-au făcut zid. Nici un diminutiv Nu mai răzbate prin ele. Pâraie de culori distincte Mor pe aproape.
Poezia lui Alex Potcoavă, din volumul Într-o zi nu ne vom mai recunoaște, apărut, în 2016, la Casa de Editură Max Blecher, în condiții grafice și de redactare excelente, e ca tutunul din foi de țigări ”Carpați” fără filtru. Tare. Amară. Sau, dacă preferați, tare amară, pentru a avea grad […]
am închis uşa după tine şi am ridicat zid să nu fiu ispitită să o deschid. şi toate poveştile pe care le citeşti sunt despre sunetele care se aud neclar dincolo de peretele îngălbenit. ne-am mai văzut de multe ori, am râs, am aruncat cu flori, ne-au năpădit lacrimile de […]
Liniștea se-mprăștie-n tine, Asemenea închipuirii. Te sprijini pe fuga Ce umple alt glas. Frumoasele serbări nu ți se mai arată. Nu blamezi. Nu ștergi. Nu te supui. Fremătătoarele versuri s-au uzat. Amiaza e tot mai grea. Te apuci să demontezi, cuvînt cu cuvînt, versurile.
pentru prima dată ai făcut cum a vrut ea. eşti sigur de asta, eşti sigur? mi-ai spus că da, ştii tu, vrabia. nu te-am mai aşteptat, nici măcar o singură zi, o clipă, un vis. prin gări trec în fugă ca nu cumva un tren, o garnitură, un călător, o […]
Sufletul se așează Liniștit la masă. Arbori, pietrele îl însoțesc. Numai eu nu pot da mîna cu el. Sunt îngropată pînă la creștet În lut. (din volumul Poesii, David Press Print, 2015)
Cuvintele devin o fotografie minusculă, Se multiplică, se sparg, se impun. Culegi versurile din casa părăsită. Dintr-un vacarm secund. Fiinţa lor e-o foaie din carte. N-are văz. N-are auz.
