Balustrade
cu o mână mă-nchin pe întuneric cu cealaltă o-ncolăcesc pe femeia ce doarme lângă mine și-adorm și eu cu gândul că puntea între viață și moarte ne va avea pe noi toată noaptea drept balustrade
cu o mână mă-nchin pe întuneric cu cealaltă o-ncolăcesc pe femeia ce doarme lângă mine și-adorm și eu cu gândul că puntea între viață și moarte ne va avea pe noi toată noaptea drept balustrade
Am impresia că sentimentul acela că „ai făcut destul pe ziua de azi” nu l-a mai simţit nimeni de luni de zile. De când a început criza. De când s-a terminat liceul. De ani de zile. Nu prea văd cum l-am putea prinde în braţe, de la o zi la […]
Cred că lăuntric ne asemănăm unor melci care îşi poartă cu ei locuinţa peste tot, până la capăt. Aşa se explică de ce atunci când casa copilăriei (pentru mine, anume, casa bunicii) dispare din câmpul vizual, pierzându-şi la un moment dat consistenţa materială, ea se retrage din afară înăuntru. Se […]