nu avem nimic în comun, nu avem nimic. locuieşti în alt univers, stai la umbra unui altfel de vers, te închini la zei despre care nici măcar n-am auzit, iubeşti uneori un zid, o plantă, o umbră care te însoţeşte până când îmbătrâneşte… nu avem nimic unul cu altul decât […]
îmi găsesc îngerii pironiţi la poarta unei case nu intra, îmi spun, aici se întâmplă ceva bun! nu aveam de gând să intru, nu locuieşte nimic din mine aici, nici de lângă mine. atunci, intră! de ce? fericirea îi împiedică să fie fericiţi…
de fapt, niciodată, nimeni, nimic degeaba cauţi ieşirea din labirint sperând, nu la un drum drept, nu la un orizont îndepartat în care zidurile s-au sfărâmat şi eşti liber să rătăceşti fără cale, fără dorinţa de a ajunge. eşti destul de treaz în această viaţă a zecea, a suta, a […]
năvalnică şi rece treceam pe lângă tine tăiam carnea cuvintelor cu o singură privire şi orice nadă aruncată o recunoşteam în zâmbetul trist, nedumerit al altor femei lăsate, aruncate de tine pe marginea unui drum necunoscut, pentru ele, un drum abrupt şi fără stele. nevinovată şi rece te primeam între […]
un poet nu poate fi decât fericit, toţi poeţii sunt fericiţi. versul lor trist este despre ceva deja trecut în nefiinţă, uitat pe marginea gândului. poetul se înveleşte în versul său, îţi culege lacrimile şi le înşiră – mărgăritare – în jurul gleznei tale : eşti rege preţ de o silabă. […]
