17

năvalnică şi rece treceam pe lângă  tine

tăiam carnea cuvintelor cu o singură privire

şi orice nadă aruncată o recunoşteam în zâmbetul trist,

nedumerit al altor femei lăsate, aruncate de tine

pe marginea unui drum necunoscut,

pentru ele, un drum abrupt şi fără stele.

nevinovată şi rece te primeam între zidurile mele

şi nu acceptam nici o mângiere, pentru că oricare din ele

se oprea numai la piele.

aşteptam

aştept

nu mai aştept

să vrei să intri în gândurile mele, în abisul timpului,

în sufletul încă nedezvăluit decât în poeme.

nedumerit în faţa cuvintelor aştepţi să mă împiedic,

să cad în ochii tuturor

să primeşti punctul slab din care să mă împingi în neant

si să mă aştepţi cu braţele deschise,

să mă salvezi de prăpastia

în care nu vreau să cad.

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *