13

un poet nu poate fi decât fericit,

toţi poeţii sunt fericiţi.

versul lor trist este despre ceva deja trecut în nefiinţă,

uitat pe marginea gândului.

poetul se înveleşte în versul său,

îţi culege lacrimile şi le înşiră – mărgăritare –

în jurul gleznei tale : eşti rege preţ de o silabă.

poetul vorbeşte puţin, atâta doar cât să-ţi amintească

de vocea pietrelor rătăcite în abis

cântându-şi unele altora despre ultimul vis.

de multe ori poetul lasă pauze lungi între versuri,

între poeme, el ascultă şi aşteaptă clipa în care

va fi îndeajuns de fericit pentru a se îmbrăţişa iar

într-un nou cântec de multe ori de neînţeles.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *