18

de fapt, niciodată, nimeni, nimic

degeaba cauţi ieşirea din labirint

sperând, nu la un drum drept,

nu la un orizont îndepartat în care

zidurile s-au sfărâmat şi eşti liber

să rătăceşti fără cale,

fără dorinţa de a ajunge.

eşti destul de treaz în această viaţă

a zecea, a suta, a mia,

eşti destul de treaz să înţelegi, să vezi,

că nu există capăt, nu există drum

poţi să tai şi să rumegi vise zile întregi

în acelaşi loc, în acelaşi spaţiu

pe care nu-l vezi de atâta trăit în altă parte,

în gând.

de fapt, nimeni, nimic, niciodată, niciunde

sunt singurele cuvinte care te însoţesc

în rotitul în cerc, în abis.

speri doar ca acum, de data aceasta,

să fii însoţit, să stea cineva să-ţi privească

chipul rătăcit într-un vis.

însă nici asta n-ar conta prea mult.

nici n-ai observa femeia care deja a împietrit

privindu-te ucis de propriul gând…

a intrat şi ea in lumea în care îţi imaginezi că eşti şi,

chiar dacă nu crezi, trăiţi împreună de câteva vieţi

din acestea, virtuale, ideale, reale,

aveţi copii, grădină, un câine, chiar şi o fabrică

în care se ţes covoare cu modele orientale…

n-a avut nici o şansă, nu te putea trezi,

nu îţi putea propune o întoarcere în labirint

aşa că te-a însoţit. însă, chiar în vis,

îţi aminteşti că nu-ţi aminteşti cum arată

cum vorbeşte, cum te iubeşte, cea care

te însoţeşte.

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *