O catedrală fără margini E asfințitul ce-ntârzie, Umplând copacii de icoane. Îmi culc obrazul pe vitraliul În care tremură lumina, Un val de îngeri se apropie, Cu foșnete subțiri de frunze. Îngenunchez… Păduri de glasuri Acum se roagă pentru mine, Și flăcările lor mă-nalță Unde nici cerul nu ajunge…
femeia care mătură frunzele mi-e prietenă în părul ei își făceau cuib fantomele pădurii acum e liniște campestră-n tablou floarea-soarelui stă să-nflorească pe pat de celestină vântul se-ntoarce-n carul cu boi e cald în octombrie e toamnă
„Vei bate într-o tobă de lut Până când or să asurzească Şi grăuntele de siliciu Şi minuscula rădăcină de fier A pumnalului. Acesta îţi va fi Pentru totdeauna martiriul.” „Bine, dar săgeţile, colţii fiarelor, ploaia de pietre, lacul îngheţat, Ce va fi cu acestea?” „Numai cei aleşi vor […]
Chiar așa! Sau, ca să încep cu finalul, în stil tot mai popular….#părereamea. Hashtag și părerea mea, să fie mai clar! Nu e problemă că nu a existat un referendum legat de temele enunțate de titlu. Pot să pricep că nu s-a consultat populația prin vot liber exprimat legat de […]
Dragostea e o povară cumplită. De cele mai multe ori pentru cel care o primește, mai mult decât pentru cel care o oferă. Ești iubit și iubești înapoi, dar sunt atâtea așteptări la înălțimea cărora te străduiești să fii. Atâtea așteptări la înălțimea cărora nu ai cum să fii. Nu […]
„Un loc în care ai călcat, dar n-ai locuit e doar o coordonată iluzorie, cu un conținut mult prea precar, precum gara în care trenul nu oprește. La drept vorbind, nu poți călători decât dinspre un acasă către un alt acasă, orice altceva este doar o iluzie inerentă deplasării în […]
Camera mea roată e câteodată pentru tine când vom tăia-o-n gând.
judecând și nicidecum politic, constatăm că atât conducătorul bun cât și cel despre care s-a decis că e rău au locuri bine stabilite în marea operă, esențialul fiind talentul compozitorului și nu propaganda istorică sau contemporană. Marele compozitor se ridică deasupra intereselor momentane care nu au nimic cu adevărata artă. […]
James Tate Un articol provocator care oferă puține răspunsuri Când s-a întors de la spital, Roberta avea ochii în lacrimi. Am tras-o lângă mine și-am sărutat-o. “Ce s-a întâmplat?”, am întrebat-o “A murit,” a zis. “Cine a murit?”, am zis. “Doctorul. Când a intrat în camera […]
Când ziua se va fi sfârșit, și noi vom fi crengi largi de brad, prăvălite pe o potecă fără întoarcere. De unde ni se adapă ochii, încă mai e limpezime. Un copil cu obrajii rumeni ne pândește fiecare deschidere-a gurii, buzunarele lui sunt pline de întrebări. De s-ar găsi cineva […]
