Liturghia de beatificare de astăzi a Monseniorului Ghica este un prilej de a redescoperi, în vremuri de frivolitate şi de relativism etic, puterea credinţei şi valoarea ei de ghid în timpuri de tiranie. Omagiul adus acestui creştin ce a ales sacrificiul cinsteşte o întreagă linie românească şi europeană de martiriu din secolul XX. Confruntarea dintre totalitarism şi spiritul religios este, poate, dimensiunea centrală a secolului trecut, cea fără de care nu putem înţelege vitalitatea barbară cu care regimurile comuniste au persecutat pe cei care îşi mărturiseau respectul şi fidelitatea faţă de propriul lor Dumnezeu.
Monseniorul Ghica a fost, pentru democraţia populară din România, întruchiparea exemplară a Duşmanului ce se cerea exterminat. Creştin, aristocrat şi patriot, Monseniorul Ghica a devenit, în naraţiunea dosarului de instrucţie criminală, un periculos agent al Vaticanului. Preţul plătit pentru curajul modest de a rămâne fidel codului său de valori a fost o tortura şi moartea cumplită. Martirajul său a încununat cuminţenia şi curăţenia unei vieţi devotate binelui şi libertăţii.
Atunci când naţiunile îşi pierd onoarea, acceptând sclavia şi colaboraţionismul imund, le este dat acelora care rezistă să le salveze onoarea, înfăţişând chipul în care dreptatea poate fi apărată, în faţa violenţei, minciunii şi urii. Monseniorul Ghica este unul dintre aceştia. Gestul său de a –şi asuma, până la capăt, credinţa şi principiile ei trimite la temeritatea primilor creştini. Evocarea sa, în această zi, este evocarea tuturor celor care au acceptat să spună “ nu”, împotriva a toate şi a toţi. Afirmarea demnităţii prin martiraj este lecţia ultimă a destinului său.
Ioan Stanomir
Ioan Stanomir este profesor la Facultatea de Știinţe
Politice a Universităţii din București. Printre volumele publicate se numără Conștiinţa
conservatoare. Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută. Patru istorii
personale urmate de un dialog cu H.R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo
Mitchievici și Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături
de Paul Cernat, Angelo Mitchievici și Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008),
Spiritul conservator. De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete și
memorie. Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010),
Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii.
Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul și pasiunea moderaţiei
(Humanitas, 2013), Camera obscură. Vis, imaginaţie și bandă desenată (2014), Sfinxul rus.
Idei, identităţi și obsesii (2015), Comunism Inc. (alături de Angelo Mitchievici; Humanitas,
2016), Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocraţie, revoluţie și totalitarism (Humanitas,
2017), La Centenar. Recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018), Așteptând
revoluţia. Pașoptismul și vocile sale (Humanitas, 2019), R.S.R. Lecţia de învăţământ politic
(Humanitas, 2021), Mama. Un jurnal al dragostei și al despărțirii (Humanitas, 2022),
Mama. O fotografie a timpului și a iubirii (Humanitas, 2024). În 2018, a publicat la Editura
Humanitas eseul „Umbra Rusiei“, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei
vecinătăţi primejdioase, iar în 2025, la aceeași editură, eseul „2024. Fotografia României
politice“, apărut în volumul colectiv Cum a rămas România fără președinte ales. 7
răspunsuri posibile, coordonat de Cristian Preda.
