Michael Dransfield
Așa, de ani și ani
Pe vremea asta rece
orașul rece inima
rece de la ceva la fel de jalnic ca apatia
să fii poet în Australia
este angajamentul suprem.
Când ai fost dat afară din ultima mașină
pentru că ai spus adevărul sau ai mormăit niște poeme
când neantul nu înseamnă
câmpiile astea fără sfârșit din care nu vezi vreo ieșire
ci faptul că știi că ești absolut singur
într-un deșert plin de necunoscuți
când te-au aruncat valurile în larg cine a fost cel care a căutat
să se scufunde atât de adânc și să se întoarcă cu
mult mai mult decât cu apă în mâini
căci apa în sine este nisip este aer este ceva
ce nu poți ține în mâini
îți dai seama că ceea ce guști acum în fiecare dimineață
nu e numai sânge ci și eșecul limbajului
nimic bun nu poate veni din cântat și nici din tăcere
crengile copacilor nu te mai pot ține renunți la renunțare
iar angajamentul suprem
este supraviețuirea
Michael Dransfield (n. 12 Septembrie, 1948- 20 Aprilie, 1973), poet australian, născut la Sydney, autor prolific care a scris nu mai puțin de o mie de poeme până la moartea sa – avea numai 24 de ani. Poemele lui vorbesc despre omul marginalizat de societate, relația dintre eul creator și lumea înconjurătoare, relația dintre om și natură, existența de zi cu zi pe continentul australian. Dintre cele mai cunoscute volume amintim; The Streets of Long Voyage (1970), Drug Poems (1972), Memoirs of a Velvet Urinal (1975), Voyage into Solitude (1978) and The Second Mont of Spring (1987).
Michael Dransfield
Like this for years
In the cold weather
the cold city the cold
heart of something as pitiless as apathy
to be a poet in Australia
is the ultimate commitment.
When y’ve been thrown out of the last car
for speaking truthfully or mumbling poems
and the emptiness is not these stranded
endless plains but knowing that you are completely
alone in a desert full of strangers
and when the waves cast you up who sought
to dive so deep and come up with
more than water in yr hands
and the water itself is sand is air is something
unholdable
you realise that what you taste now in the mornings
is not so much blood as the failure of language
and no good comes of singing or of silence
the trees wont hold you you reject rejection
and the ultimate commitment
is survival
