1.” Cezar? Don Quijote? Pe care dintre ei, în înfumurarea mea, voiam să mi-l aleg ca model? N-are importanţă. Fapt este că, într-o zi, cândva, de pe un meleag îndepărtat, am pornit să cuceresc lumea, toate perplexităţile lumii…”
2.În limba română, opera sa e publicată exclusiv de către editura Humanitas. Profil Emil Cioran, www.humanitas.ro: „S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.”
3.
4.I s-a spus „scepticul de serviciu al unei lumi în declin”. Sau „nihilistul veacului”. Sau „conştiinţa nefericirii noastre”.
5.În franceză, foarte devreme, a început să îşi semneze cărţile adăugînd litera „M” lîngă prenumele său: E.M.Cioran. O făcea din raţiuni fonetice, nu pentru a semnala, aşa cum s-a crezut, un alt prenume – „Mihai”, bunăoară.
6.După moartea prietenei sale de o viaţă, Simonei Boué, au fost găsite peste 30 de manuscrise ale lui Emil Cioran, între care şi un inedit jurnal al marelui eseist şi filozof.
7.” A ajunge să crezi numai în tăcere, să nu mai preţuieşti decât tăcerea, este a realiza una din cele mai esenţiale expresii ale trăirii la marginile vieţii. Elogiul tăcerii, la marii singuratici şi la întemeietorii de religii, îşi are o rădăcină mult mai profundă decât îşi închipuiesc oamenii.”
8.
9.Vladimir Tismăneanu, „Marele vagabond al unei metafizici îmbătrînite: pasiunea lui Emil Cioran”: „ A detestat orice schematism descarnat,orice formula filosofica inghetata, s-a indoit de toate precum si de el insusi. A trait sub semnul disperarii, al unui pariu imposibil cu un Dumnezeu ascuns, chiar absent, un demiurg capricios, gelos si adeseori irascibil, caruia s-a obstinat sa-i azvarle mereu manusa unui dispret infrigurat. A fost indragostit de neant, se simtea bine doar in acel deşert al melancoliei cotropitoare caruia ii putem spune geniul inadaptarii ori vocatia de a fi mereu impotriva si mereu dezradacinat, Emil cel fara-de tara, Emil cel fara-de-casa (Heimatslosigkeit). A fost marele vagabond al unei metafizici imbatranite. Dintre filosofii francezi ai timpului sau, l-as asemui cu un Vladimir Jankélévitch ori cu Emmanuel Levinas. Unii l-au numit nihilist. Nu cred ca putem vorbi de negarea valorilor, ci mai degraba de o suprema, apasatoare, terorizanta descumpanire. Lumea este stramb alcatuita, suntem mereu dependenti de obligatii decizionale care sa dovedesc de atatea ori nefericite, chiar dezastruoase.”. Integral, aici: http://www.contributors.ro/cultura/infrigurata-disperare-pasiunea-lui-emil-cioran/
10.” Nimic din tot ce am spus de-a lungul unei vieţi nu poate fi separat de ceea ce am trăit. N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzaţiilor mele.”
