1.Eugen Lovinescu: „Trebuie să fim conştienţi de faptul că suntem o forţă uriaşă, pentru că din materialul fragil al cuvintelor putem clădi construcţii arhitectonice ce vor încremeni mii de ani în amintirea oamenilor şi nu se vor împrăştia decât o dată cu specia.”
2.Opera literară: “Paşi pe nisip”, I-II, Fălticeni, 1906; “De peste prag”, dramă în trei acte, Ploieşti, 1906; “Nuvele”, Bucureşti, 1907; “Jean-Jacques Weiss et son oeuvre litteraire”, prefaţă E. Faguet, Paris, 1909; Les voyageurs francais en Grece au XIX-e siecle, prefaţă de Gustave Fougeres, Paris, 1909; “Critice”, I-II, Bucureşti, 1909-1910; “Grigore Alexandrescu, viaţa şi opera lui”, Bucureşti, 1910 (ediţia II, 1928); “Scenete şi fantezii”, Bucureşti, 1911;”Costache Negruzzi. Viaţa şi opera lui”, Bucureşti, 1913 (ediţia II, 1924; ediţia III, 1940); “Aripa morţii”, roman, Bucureşti, 1913;”Critice, I-IX”, Bucureşti, 1915-1923 (ediţie definitivă, 1925-1929); “Epiloguri literare”, I, Bucureşti, 1919; “În marginea epopeei. Note de război”, Bucureşti, 1919; “Pagini de război”, Bucureşti, 1919; „Lulu”, roman, Bucureşti, 1920; „Antologie critică”, Bucureşti, 1921; „Gheorghe Asachi”, Bucureşti, 1921 (ediţie definitivă, 1927); „Portrete literare”, Bucureşti, 1921; „Istoria civilizaţiei române moderne (I, Forţele revoluţionare, Bucureşti, 1924; II, Forţele reacţionare, 1925; III, Legile formaţiei civilizaţiei româneşti, 1925); „Viaţa dublă”, roman, Bucureşti, 1927; „Istoria literaturii române contemporane”, I-VI, Bucureşti, 1926-1929 (ediţie nouă, I-II, 1973; postfaţă de Eugen Simion, 1989); „Memorii”, I-III, Bucureşti, 1932; „Bizu”, Bucureşti, 1932 (ediţia II, îngrijită şi prefaţă de Marian Papahagi, Cluj Napoca, 1974); „Firu-n patru”, roman, Bucureşti, 1934; „Bălăuca”, roman, Bucureşti, 1935; „Mite”, roman, Bucureşti, 1935; „Diana”, roman, Bucureşti, 1936; „Mili”, roman, Bucureşti, 1937;”Titu Maiorescu”, I-II, Bucureşti, 1940 (reeditare, 1972); „Aquaforte”, Bucureşti, 1941; „P.P. Carp, critic literar şi literat”, Bucureşti, 1941; „Antologia ideologiei junimiste…,” Bucureşti, 1942; „Titu Maiorescu şi contemporanii lui”, I-II, Bucureşti, 1943-1944 (reeditat, 1974); „Titu Maiorescu şi posteritatea lui critică”, Bucureşti, 1943; „Antologia scriitorilor ocazionali”, Bucureşti, 1943; „Texte critice”, Bucureşti, 1968; „Scrieri, I-VIII”, ediţie şi studiu introductiv de Eugen Simion, Bucureşti, 1969-1980; „Mite. Bălăuca”, Bucureşti, 1971; „Istoria civilizaţiei române moderne”, ediţie, studiu introductiv şi note de Zigu Ornea, Bucureşti, 1972; „Istoria literaturii române contemporane”, I-II, Bucureşti, 1973; „Acord final”, ediţie şi prefaţă de Aurel Sasu, Cluj Napoca, 1974; „Eugen Lovinescu. Corespondenţă cu Mihail Dragomirescu şi Elena Farago”, ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de C.D. Papastate, Craiova, 1976; „Eugen Lovinescu. Scrisori şi documente”, ediţie îngrijită de Nicolae Scurtu, Bucureşti, 1981; „Opere”, I-VIII, ediţie îngrijită de Maria Simionescu şi Al. George, studiu introductiv şi note de Al. George, Bucureşti, 1982-1989; „Mihai Eminescu”, ediţie critică, prefaţă, note, variante bibliografice şi indice de I. Nuţă, Iaşi, 1984; „Istoria literaturii române contemporane”, postfaţă de Eugen Simion, Bucureşti, 1989; „Mite. Bălăuca”, Bucureşti, 1989; „Viaţa dublă”, roman, ediţie îngrijită de I. Nuţă, Iaşi, 1991; „Istoria civilizaţiei române moderne”, I-III, ediţie, studiu introductiv şi tabel cronologic de Zigu Ornea, Bucureşti, 1992; „„Zburătorul”. Agende literare, prefaţă şi note de Al. George, ediţie îngrijită de Monica Lovinescu şi Gabriela Omăt, Bucureşti, 1993; „Mite. Bălăuca”, romane, ediţie îngrijită de Teodor Vârgolici, Bucureşti, 1995; „Istoria civilizaţiei române moderne”, ediţie şi studiu introductiv de Zigu Ornea, Bucureşti, 1997; „Memorii. Aquaforte”, ediţie îngrijită de Gabriela Omăt, Bucureşti, 1998.
3.Eugen Lovinescu a publicat şi cîteva epigrame. Iată una dintre acestea, dedicată lui Cincinat Pavelescu: „În adevăr sunt Eugeniu,
Dar cred c-am fost lipsit de geniu
În clipa când am decretat
Că Cincinat e… talentat.”
4.Eugen Lovinescu este tatăl Monicăi Lovinescu, dar şi unchiul lui Anton Holban, ca şi al lui Horia Lovinescu şi Vasile Lovinescu.
5.A patronat pînă la sfîrşitul vieţii cenaclul Sburătorul și a fost director al revistei literare Sburătorul(1919-1922; 1926-1927).
6.www.lovinestii.ro este un site dedicat marii familii a Lovineştilor. O parte a secţiunilor sale face, în chip firesc, referire la Eugen Lovinescu.
7.În 1936, avînd deja în spate o operă uriaşă, a fost propus spre a fi membru activ al Academiei România. Candidatura sa nu a fost acceptată – iar acest fapt va rămîne una dintre marile nedreptăţi care i s-au făcut. A fost, de altfel, ales membru post-mortem al Academiei Române. O alta: casa în care a locuit soţia lui Eugen Lovinescu avea să fie ocupată imediat de procurorul care s-a ocupat de cazul mamei Monicăi Lovinescu, imediat ce mama acesteia avea să fie încarcerată. Locuinţa – situată peste drum de Facultatea de Drept din Bucureşti – a fost eliberată, în urma unui lung proces, abia în 2001. În prezent, acolo funcţionează Fundaţia „Casa Lovinescu”.
8.Este autorul şi avocatul înflăcărat al teoriei sincronismului: „Sincronismul înseamnă, după cum am spus, acţiunea uniformizatoare a timpului asupra vieţii sociale şi culturale a diferitelor popoare legate între dânsele printr-o interdependenţă materială şi morală. Exista, cu alte cuvinte, un spirit al veacului sau ceea ce numea Tacit un saeculum, adica o totalitate de conditii configuratoare a vietii omenirii.””
9.George Călinescu despre Eugen Lovinescu: „“Omul este intr-adevar frumos , plin de noblete fiziognomica.Inchipuiti-va un atlet enorm , cu liniile insa rotunjite , berniniane , cu masca gigantica , efeminata si suava, cu ochii fara scantei , indiferenti si enigmatici , cu piept greu , cu pulpe grele, facut parca dintr-o marmura moale.Genunchii sai uriasi, ca acela al lui Moise din San Pietro in Vincoli pe care Michelangelo l-a izbit cu ciocanul , rupeau stofa;laba tare a piciorului ca aceea antica de pe una din ulitele Romei spargea incaltamintea , carnurile sale suceau vesmintele.Criti-cul era gigantic si aveai impresia ca punand urechea pe toracele sau monstruos spre a-i asculta bataile inimii , ai fi auzit un motor imens , o orga de apa. Venustatea corporala a omului nu trebuia , ca si monumentele , privite de aproape .El se imbraca neglijent, sumbru;perii fetei sale erau adesea nerasi. Dar tinuta generala , albinozitatea inghiteau amanuntele si conservau eleganta masivului.La masa manca si bea repede , vorbind printre inghitituri, fara sa aibe totusi aerul lacomiei , intre–atat gura sa de Folifem parea de incapatoare pentru oasele unui pui.”
Şerban Cioculescu despre Eugen Lovinescu: “Numele sau , respectabil pentru orisicine pretuieste constiinta si talentul , starneste totusi invectivele energumenilor.Nu i se iarta sinceritatea cu care isi sustine convingerile , inchinate cu exclusivitate frumosului.Armei teribile a ironiei , magistral manuita ,i se opune rea-credinta si ura.Maestrul criticei literare contemporane si-a vazut barate toate drumurile care duc unde se cuvenea sa ajunga , la Universitate si la Academie , pentru ca nu si-a ascuns niciodata gandul.Pacatul sau suprem , in climatul ideal al conformismului , a fost stapanirea unui caracter, nedeprins cu tranzactiile.Temperament receptiv, prevazut cu un admirabil instrument de expresie , a fost nevoit sa se resem-neze a detine un singur avut inalienabil:condeiul.Cu acest minuscul instrument a creat un lucru de nimic , care este stilul critic de azi.”
10.Eugen Lovinescu: „Libertatea fanteziei nu este un refugiu în irealitate; ea este îndrăzneală şi inventivitate.” & „Mai trainica si mai libera, arta se scutura de zadarnicia vremii, infrange piedica parerilor schimbatoare si poate infrunta vesnicia, rece si nepasatoare fata de acei care n-o inteleg si nu se patrund de maretia ei.”
