1.Anul acesta, la editura Humanitas – cea care publică, în exclusivitate, operele sale în româneşte – va apărea un nou volum al istoricului Lucian Boia. E un volum care e probabil că va face multă vîlvă, aşa cum, în urmă cu doi ani şi jumătate, s-a întîmplat cu „De ce este România altfel?”. Noua carte – din care, la final de februarie, Lucian Boia va citi în premieră în public cîteva fragmente – se numeşte „Cum s-a românizat România”.
2. Lucian Boia: „Istoria a fost întotdeauna şi un instrument de putere. Cine stăpâneşte trecutul are şanse mari de a stăpâni şi prezentul. După 1989, condiţionarea opiniei publice prin istorie s-a dovedit a fi o constantă a strategiei Puterii, un mijloc cu atât mai abil, cu cât pentru cei mai mulţi este insesizabil. Societatea civilă trebuie să înveţe să se apere de «intoxicarea» prin istorie. Educaţia civică presupune nu numai tradiţionala valorizare de tip eroic a faptelor istoriei naţionale, ale cărei virtuţi identitare nu le contestăm; ea presupune şi asumarea critică şi responsabilă a propriului trecut, ca şi deprinderea «decodării» mesajului istoric, care, ca orice mesaj, urmăreşte «ceva».“
3.”De ce e România altfel” a avut, de altfel, o prezenţă editorială ieşită din comun pentru piaţa de carte de la noi. În câteva luni, acest volum s-a vîndut în peste 40.000 de exemplare, astăzi, cifra de vînzări depăşind 65.000 de exemplare. Lucian Boia este, în top 5 al celor mai bine vînduţi autori români de la Humanitas – cifra totală, pînă acum, a cărţilor vîndute trecînd de borna 315.000 de exemplare.
4.Lucian Boia despre curiozitate şi tutun: „Eu sînt foarte curios faţă de unele lucruri care mă interesează şi adesea, cînd mă interesează, sînt într-adevăr teribil de curios şi nu mă las pînă nu le rezolv. Uneori, din asemenea curiozităţi “extreme” ajung să scriu o carte. Sînt însă complet lipsit de curiozitate asupra altor lucruri. Fumatul face parte din zona mea de lipsă totală de curiozitate. Nu m-a interesat niciodată să fumez.”
5.Un portret, unul dintre portretele posibile ale lui Lucian Boia:
6.În 1997 a scos pe piaţă o carte care avea să reprezinte un moment de cotitură pentru discursul istoric cu privire la România – „Istorie şi mit în conştiinţa românească”. Iniţial, în jurul cărţii, alături de primirea extraordinară a publicului, s-a derulat şi un imens scandal public provocat de reprezentanţii unor direcţii istoriografice româneşti vechi şi mai ales învechite, precum şi de către admiratorii acestora.
7.Nu are telefon mobil. Îşi scrie cărţile de mînă şi, mulţi ani, nu a folosit computerul. Spune despre sine că are o existenţă previzibilă – „Cred că am o anume existenţă ritualică. Sînt un tip destul de conservator. Ţin la o tradiţie; la o tradiţie de familie – cum am fost crescut, cum am fost obişnuit să trăiesc. Şi, în viaţa de fiecare zi, am un comportament destul de previzibil. Nu îmi place foarte mult noutatea în materie de mod de viaţă.”. Bea, spune, o cantitate substanţială de cafea în fiecare dimineaţă; „seara, în special, ceai”. Este un extraordinar povestitor – în toate cărţile sale, multe dintre formulele folosite sînt realmente memorabile. Alături de Neagu Djuvara, Lucian Boia a marcat discursul istoric din România după 1989 radical şi într-o manieră inconfundabilă.
8.Lucian Boia: „Nu e cazul să disperăm; nimeni nu va trăi niciodată într-o democraţie autentică. Democraţia nu poate să existe ca atare: e un model ideal. Nu va reuşi niciodată, cu aspiraţia sa spre egalitate şi libertate, să supună, şi încă mai puţin să anuleze, celelalte dorinţe înscrise în sufletul omenesc şi în dinamica societăţilor, în primul rând bogăţia şi puterea; între toate aceste principii există o interacţiune, şi tot ce poate spera democraţia este să atenueze intensitatea principiilor adverse şi să impună (mai ales banului şi puterii) limite şi reguli.” & „Fapt este însă că, în loc de a se încrede pe deplin într-un stat democratizat în cele mai mici resorturi ale sale, cetăţenii trebuie să-şi sporească vigilenţa pentru a ţine statul sub observare. Nu este armonioasa sinteză visată, ci o confruntare nu lipsită de neîncredere. Departe de a se cristaliza într-o stare definitivă, democraţia se anunţă ca o luptă nesfârşită, o luptă de zi cu zi.”
9.A fost şi un elev foarte bun – şi anume, premiantul clasei. Dar: „Şcoala? Nu pot să spun că mi-a plăcut. Eu am fost foarte încântat când am terminat şcoala! Îmi place să citesc, dar ce cred eu de cuviinţă, să gândesc cum cred eu, nu cum îmi spun alţii că trebuie să gândesc. Nu vreau să exagerez acum şi să spun că nu trebuia să fac şcoala, evident că trebuia! Am şi învăţat câte ceva. Dar acum, să vin să spun că mi-a plăcut şcoala ar fi o mare ipocrizie! Nu mi-a plăcut!”
10.”România, ţara de frontieră a Europei”: „Până la urmă, prezentul este opera trecutului. Dacă România arată într-un anume fel şi dacă guvernările şi până la urmă românii sunt aşa cum sunt, asta ţine de istorie. Istoria a marcat societatea românească cu tot felul de întârzieri. Altfel ce răspuns ai la întârzierile acestea? Că suntem incapabili? Nu cred. Nu cred într-o psihologie imuabilă a popoarelor. Dacă deplasezi românii în altă situaţie, în alt spaţiu, ei se comportă diferit, se adaptează contextului de acolo.”
