ŞOSEA ŞI SALON
În prima zi după sosire, m-am dus la Şosea1.
Dar la care? Doar cine nu cunoaşte ţara poate să pună o astfel de întrebare. Care Şosea! Valahul e mândru că o are; nu-i stricaţi bucuria naivă cu pretenţii mari, iscate de răsfăţul vostru. Mai multe Şosele! Dar o asemenea reprezentare ar fi pentru valah tot atât de năstruşnică precum aceea a „mai multor Bucureşti“ sau a „mai multor Dunări“. El e mulţumit că o are pe asta; destule parale a costat. De altfel, nu are decât o lungime de un sfert de milă şi nici altă destinaţie decât de a sluji boierilor drept Corso. Este de aceea absolut indispensabilă, şi întreaga viaţă socială se concentrează în saloane şi pe această Şosea; iarna se mai adaugă şi frecventarea teatrului.
Bucureştiul nu are nici o stradă care pe vreme de ploaie prelungită să poată fi trecută fără primejdie, în trăsură sau pe jos, dar oraşul are o operă italiană, un teatru francez şi un altul valah. Lumea obişnuieşte ca iarna, înainte de a face vizite, să asculte câteva arii sau să vadă câteva scene ale unei piese de teatru, dar la Şosea se merge în orice anotimp, şi s-au întreprins multe ca ea să devină un loc plăcut de promenadă. Începe în prelungirea Podului Mogoşoaiei2, strada principală care traversează întreg oraşul şi pe care se află cele mai multe palate şi clădiri publice, şi este formată din trei părţi.
Prima, un carosabil destul de larg, având de-o parte şi de alta drumuri delimitate de şiruri duble de copaci, este lungă de câteva sute de paşi şi folosită doar de vehicule. Ea se termină cu o piaţă rotundă destul de mare, împrejmuită de iarbă şi copaci, în mijlocul căreia ţâşneşte apa dintr-o puternică fântână arteziană. De ambele laturi se întind parcuri pe întreaga lungime a celei de-a doua părţi a Şoselei, care începe din acest punct. Această a doua parte seamănă cu prima, este însă mai îngrijită, în special aleile largi, mărginite de copaci, tăiate de-o parte şi de alta a carosabilului, sunt întotdeauna ţinute în bună stare. Prelungirea următoare slujeşte doar ca să se treacă de la Şosea la drumurile obişnuite din Valahia, plimbările nu ajung până la această a treia parte. Vremea promenadelor diferă după sezon, vara între masa de prânz şi ora de frecventare a societăţii, între şapte şi nouă, iarna între două şi patru, în aşa fel încât coincide cu orele de vizită.
Richard Kunisch
Bucureşti şi Stambul
Schiţe din Ungaria, România şi Turcia
Traducere din limba germană, prefaţă şi note de Viorica Nişcov
În afară de aceste ore fixate de modă, Şoseaua nu poate fi nicidecum frecventată, căci, spre a deveni accesibilă, ea trebuie în prealabil stropită vara şi curăţată de zăpadă iarna. Administraţia a făcut multe pentru acest loc de plimbare, dar societatea bună şi-a dovedit recunoştinţa, legând mersul la Şosea de un privilegiu nemaivăzut în Bucureşti: acolo, şi numai acolo, e îngăduit să se umble pe jos.1 Se ajunge cu trăsura, se merge chiar cu ea de câteva ori în sus şi în jos de-a lungul Şoselei, apoi se coboară, şi lumea se preumblă cu piciorul. Nimeni nu scapă bucuros un asemenea prilej într-un oraş în care a parcurge pe jos până şi cel mai scurt drum trece drept absolut necuviincios. Doamnelor aşa ceva le este oricum interzis de starea drumurilor. Dintre toate străzile, Podul Mogoşoaiei se află în cea mai bună stare; este în întregime pavat, în câteva locuri sunt chiar amenajate trotuare, şi n-am văzut pe nicăieri găuri atât de mari încât să reprezinte o primejdie pentru vehicule sau pietoni. Dar, chiar şi în afara perioadelor în care, din pricina noroiului, e cu neputinţă să umbli pe jos fără cizme de vânătoare, mersul nu este deloc uşor.
