Mary Oliver
Căprioarele
Nu știi niciodată.
Trupul nopții se desparte
ca un râu și se îndreaptă înspre cer ca un fum alb,
ca atâtea învăluiri de ceață.
Pe deal, două căprioare, una lângă alta
de parcă n-ar păși peste
pământul cultivat astăzi
ci peste trecut.
Nu le-am mai văzut a doua zi, nici următoarea,
dar iată-le, pe retina memoriei mele,
în iarba lungă,
ca două surori.
Asta e o treabă serioasă. Fiecăruia dintre noi îi sunt date
doar un anumit număr de dimineți să o facă –
să se uite în jur și să iubească
blana alunecoasă a vieții,
copita și botul pătat de iarbă.
În zilele în care nu fac asta
Simt teroarea nemișcării,
ca pe-o sete înflăcărată.
Moartea nu este numai ideea de moarte
Când murim, corpul se eliberează
ca un râu învolburat;
corpul cel vechi își continuă drumul, urcând dealul.
Mary Jane Oliver (10 septembrie, 1935 – 17 ianuarie, 2019), poetă americană, câștigătoare a premiului Pulizer pentru Poezie (1984 pentru volumul “American Primitive”) și a premiului National Book Award. În anul 2007 a fost desemnată poeta cu cele mai bune vânzări în întreaga țară. Născută în Maple Heights, Ohio, o suburbie semi- rurală a orașului Cleveland, a scris multe volume de poezie despre natură, pasiunea sa fiind să cutreire zone neumblate, în solitudine.
Mary Olvier
The Deer
You never know.
The body of night opens
like a river, it drifts upward like white smoke,
like so many wrappings of mist.
And on the hillside two deer are walking along
just as though this wasn’t
the owned, tilled earth of today
but the past.
I did not see them the next day, or the next,
but in my mind’s eye –
there they are, in the long grass,
like two sisters.
This is the earnest work. Each of us is given
only so many mornings to do it –
to look around and love
the oily fur of our lives,
the hoof and the grass-stained muzzle.
Days I don’t do this
I feel the terror of idleness,
like a red thirst.
Death isn’t just an idea.
When we die the body breaks open
like a river;
the old body goes on, climbing the hill.
