poetul
scriitorul de proză
nu e niciodată singur
personajele lui
reale sau inventate
îl înconjoară
poetul însă
e cel mai singur om
din lume
poezia lui e
rugăciune
când o șoptește
chemare
când o strigă
durere
când o gândește
dor
când o scrie
spovedanie
când o mărturisește
cel mai singur om
din lume
poetul
răspuns tardiv
ca frunza
poleită
de ruginiul ud
aș vrea
ca înspre
soare
să îmi întind
aripă
cu fruntea-nfierbântată
să-mi răcoresc
o clipă
destinul
fără vlagă
căzut
din zări
prea crud
arunc
tristeţe-n ceruri
pe-o coardă
de vioară
s-alunge
fumul sumbru
al zilelor
nefaste
mă-mbarc
în tinereţe
și chem iluzii
caste
când îngeri
sau satane
vin trupul
să mi-l ceară
credeam că sus
pe o creangă
voi sta
o veşnicie
ca-n nopţile
de vară
cu vise-n luna
plină
am tot sperat
ca drumul
din umbră
spre lumină
în pragul
dimineţii
mereu
să mă învie
acum
când scriu poeme
cu gând
spre viitor
știu că sunt
doar o frunză
îngălbenesc
şi mor…
cântec de poet
se stinge portocala
în umbra ei
încet
coboară-n lungi ecouri
un cântec
de poet
„opriţi din ore timpul
tăiaţi-l
în felii
din ani şi luni decenii
din noapte
şi din zi
săpaţi în munte ziduri
croiţi din pietre
drum
pentru copilul vremii
şi-un alt copil
acum
nici peste oceane
n-am încetat
să cânt
tăcutele-mi poeme
s-au risipit
în vânt
am descifrat în graiul
în care-atât
am plâns
amarul sau frumosul
din jur cu grijă
strâns
astăzi m-aștern în versuri
lumină
sau mister
și-n drumul meu prin timpuri
din nou
iubire cer”
Din vol. Frumosului deschisă poartă, (Ed. Vatra veche 2023)