Studii
Ascult în Canada, pe postul de muzică clasică, o individă care dă zilnic sfaturi despre cum „să trăim mai bine”. Zilele trecute a venit cu o recomandare referitoare la avantajele persoanelor peste 60 de ani care merg zilnic la cumpărături. Un studiu arată că viața li se prelungește cu 13% Stau și mă-ntreb: cum o fi oare calculat procentul, 13% din vârsta actuală sau una ipotetică? Nu știm.
Studiu s-a făcut pe un grup de femei și unul de bărbați, și…nicio surpriză:. La femei procentajul de creștere a duratei de viață e mai mare decât la bărbați. Normal! Cine nu știe că femeile iubesc magazinele, bărbații le urăsc? Trebuia însă un studiu științific, evident!
Studiul nu menționează cauza procentului mai scăzut de șanse de viață la bărbați comparat cu cel al femeilor, cifrele sunt mai concludente decât pălăvrăgeala, nu? Individa însă ne spune, zilnic, la radio, ce și cum să facem ca să trăim mai mult și mai bine. Și o face de câteva ori pe zi la acest post de muzică clasică: o sonată de Beethoven, un sfat, o simfonie de Haydn, alt sfat
***
Mistere
Zilele trecute TV-ul era deschis, eu eram în fotoliu în fața lui, dar nu-l urmăream, eram cu laptopul în față și scriam un email. Cum la TV se vorbea, ca să nu fiu deranjată de zgomot, am vrut să dau sonorul pe mut. Iau telecomanda – care era pe măsuța de lângă mine și apăs pe clapa corespunzătoare. Încăpățânat, TV-ul nu tace nici după câteva încercări. Măi să fie, îmi zic, s-or fi terminat cele două baterii mititele pe care cu mare greutate le scoți sau le bagi în burtica telecomenzii. Am reușit să le schimb, dar TV-ul tot n-a tăcut.
Enervată m-am dus la televizor să-l sting de mână. He-he! De unde întrerupător? Totul se face cu telecomanda, așa, comod, din fotoli! După o cercetare foarte atentă, concluza a fost să-l scor din priză ca să tacă. I-am închis gura!
Pierdusem cheful și de email și de tot. Eram stresată de telefonul pe care trebuia să-l dau la compania care-mi furnizează canalele TV și de tot procesul care urma. Și exact ce bănuiam s-a întâmplat: am sunat și, după ce un robot m-a plimbat de colo-colo, am fost rugată să aștept și să nu închid, ca să nu pierd prioritatea.
După o așteptare de 45 de minute am început să fierb în suc propriu și, cu riscul de a pierde prioritatea, am închis. Am luat telecomanda, am pus-o frumușel pe pian – să n-o mai văd- m-am reașezat în fotolie și am continuat, fierbând de nervi, emailul.
Când am văzut că emailul meu tandru și vesel către o prietenă s-a transformat într-un fel de ciorbă acră, am renințat la email, am închis laptopul și pus din nou în priză televizorul. Acum nu mai vorbea cineva, începuse un program despre grădinărit. N-am grădină, stau la bloc, dar mi-am spus că poate învăț ceva despre flori, care-mi plac. Emisiunea însă era plicticoasă și, instinctiv, am întins mâna pe măsuță, am luat telecomanda să schimb programul. Și…minune. Funcționa. Toate ca înainte. Ei, ei, o clipă! mi-am spus. Tocmai pusesem telecomanda pe pian, departe de măsuță – să n-o văd – , cum de a apărut ea lângă mine? Și. în plus, cum de funcționează?
Mă duc spre pian și găsesc telecomanda pe care o pusesem mai devreme. Pe măsuță era una care apăruse din senin, identică. Frate dragă, ce-i asta, umblă telecomezile prin casă fără să știu? Scrisesm deja – poate cititorii își amintesc – despre misterioasa dispariție a unor obiecte. Ei bine, iată acum alt mister, o apariție!
Am un televizor mic în dormitor. Cu telecomandă, și el. Dar dormitorul e în partea cealaltă a apartamentului. Alerg deci în dormitor, verific, telecomanda televizorului mic – dispărută. O iau pe cea pusă de mine pe pian, o încerc în dormitor, merge. Mă întorc la televizorul mare, telcomanda apărută misterios funcționează. Acum ambele televizoare funcționează, fiecare cu telecomanda lui.
Ar trebui s-o întreb pe femeia care-mi face curat ce s-a întâmplat. Numai că tipa nu vorbește decât portugheza, nu aude și e uitucă. O las baltă!
Ce bine că furnizorul cablului TV n-a răspuns la telefon!
desene de Adelaida Mateescu
