Dacă ți-aș fi tată

~ pentru ziua copiilor (1 iunie) și a taților (Canada 2025 – 15 iunie) ~

dacă ţi-aş fi tată
ți-aş spune cât te iubesc
nu prin scrisori sau poezii
nu prin îmbrăţişări sau cadouri
și nu urându-ţi ca soarta să-ţi ofere
din tot ce mie mi-a lipsit.

dacă ţi-aş fi tată
ți-aş spune cât te iubesc
stând lângă tine
să-ţi suflu forţă și curaj de bărbat
și aş tăcea
sau aș merge cu tine la pescuit
sau pur şi simplu aș citi un ziar
în timp ce tu ai dormi
în camera de alături
în casa de alături
în oraşul de alături
în ţara de alături
sau pe continentul
de dincolo de ocean

dacă ţi-aş fi tată
ți-aş spune că nu e nicio diferenţă între a fi tată şi a fi mamă
meseria de părinte este pentru ambii la fel de grea
ea implică uitare de sine, perseverenţă, răbdare, generozitate, toleranţă, curaj, fermitate, stăpânire de sine, voinţă, efort fizic, efort intelectual, modestie, rezistenţă la suferinţă, tristeţe, bucurie, capacitate de a fi simultan bărbat şi femeie, tată şi mamă.

de ţi-aş fi tată
ți-aş povesti iubirea mea pentru tine
iubire de tată, sau de mamă, sau de amândoi
iubire pe care o vei simţi şi tu când vei fi tată, sau mamă, sau amândoi
iar povestea iubirii mele
ţi-o spun în iunie pentru ziua taţilor
și în iunie pentru ziua copilului

iar ţie, dacă ai fi copilul meu
ți-aş oferi, oricare ar fi vârsta ta
iubirea mea de dincolo de vorbe
de dincolo de ţară
de dincolo de viaţă

de ţi-aş fi tată
aş înţelege cât eşti de ocupat
ți-aş spune de aceea
să nu faci un efort special pentru mine
ca să-mi aduci un cadou

de ziua taţilor

simplul fapt că exişti
este cadoul meu, dar este şi al tau
este cadoul lunii iunie pentru amândoi
cel de ziua ta, dacă ai fi copil
cel de ziua mea, dacă ţi-aş fi tată

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *