Dimineți de octombrie

Ca orice om care-o zbughește din sine,

destul am mai pătimit.

În piatră am semănat șerpi grași, cu capetele de aur,

și ei s-au întors împotriva mea și m-au nimicit.

Limbile lor m-au curtat până aproape de locul în care

eu întinsesem mese îmbelșugate, și dealuri cu viță-de-vie, 

și mări pe care netulburată umblam,

asemenea Domnului.

Unde dorm ielele și năpârcile, încap și cuvinte.

A lor va fi slava, când se vor scurge 

prin țesătura diformă a zilei,

tremurătoare și vlăguite ca diminețile de octombrie,

în ghearele unui vultur. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *