Bert Meyers
Tandru, tandru
Și noi am început fericiți.
Apoi au venit bolile;
apoi, sărăcia.
Eram săraci, atât de săraci,
copiii noștri ne-au fost singurii prieteni.
Cu tandrețe, cu tandrețe,
prin mânie și suferință
iubirea s-a justificat pe sine însăși
precum cuiele din lemnul casei
în timpul furtunii.
Cumva, am creat speranța –
un tambur de nădejde
din încheietura umbrei
un diapazon
pe aleea viselor.
Noaptea, eu eram acela
care devenea un violoncel,
străbătut de toate drumurile noastre,
unde memoria fremăta ca o anvelopă.
Iar tu, furioasă ca un clarinet
unde strada se bifurcă,
un oraș al stropilor de ploaie într-un tufiș;
mierea lentă care picura
din oala veche a cerului…
motivul pentru care mi-e teamă de moarte.
Jur pe aripile
pe care iubirea le deschide în talia mea
că voi purta cântecul tău
până când corzile mele ostenite se vor rupe.
Bert Meyers 1928-1979) a fost un poet american, fiul unor emigranți evrei din Romania, autor a cinci volume de poezie: Early Rain (1960), The Dark Birds (1968), Sunlight on the Wall (1976), Windowsills (1979), și The Wild Olive Trees (1979). Autodidact, Meyers, a abandonat liceul și a muncit necalificat, ulterior fiind admis la Universitatea Claremont, datorită talentului său poetic. La Claremont a obținut un master în limba și literatura engleză, dar și-a abandonat studiile doctorale înainte de absolvire. În 2007, îi apare un volum postum, În a Dybbuk’s Raincoat: Collected Poems. Meyers a murit la 51 de ani de cancer pulmonar.
Bert Meyers
Gently, Gently
We, too, began with joy.
Then, sickness came;
then, poverty.
We were poor, so poor,
our children were our only friends.
Gently, gently,
through anger and pain,
love justified itself,
like the nails in the house
during a storm.
Somehow, we created hope,
reliable drum
in the shadow’s wrist;
a tuning fork
on the sidewalk of dreams.
At night, I was the one
who became a cello,
strung with all our roads,
where memory hums
to itself like a tire.
And you, mad as a clarinet
where the street divides;
a city of raindrops in a bush;
the slow honey that drips
from the sky’s old ladle…
the reason I’m frightened of death.
I swear by the wings
love spreads at my waist,
that I’ll carry your tune
until my tired strings break.
