Franz Wright
Chipul
Numai un singur lucru din natură
S-ar putea apropia de taina
unicității absolute a fiecărui chip uman, mai întâi, apoi
transformările prin care trece din copilărie până la bătrânețe —
În orice clipă suntem înconjurați
de imagini care ar putea lăsa perplex un om normal
o persoană neîmblânzită, fără cuvinte, mută
de recunoștință și spaimă. Cu toate acestea,
pe pământ pot fi, la un moment dat,
cel mult trei oameni coerenți
și dacă ai ocazia să-i întrebi cum reușesc
ei nu ar înţelege.
Ba chiar cred că ar putea să se uite la tine
stânjeniți, din pricina milei. Poate-ar zâmbi
așa cum zâmbești tu în fața unor copii care au descoperit, brusc, secretul
legat de originile lor, atent să nu le provoci ruşine,
ci dimpotrivă, pentru a-ți arăta încântarea
simțită în prezenţa unui mare talent, a unei inteligenţe superioare;
sau, pur și simplu, așa cum i-ai zâmbi unui prieten care tocmai s-a trezit,
asigurându-l că nu îl așteaptă nimic rău, te-ai ocupat tu de toate, ai îndepărtat tot răul.
Franz Wright (1953-2015) a fost un poet, traducător și profesor american de origine austriacă, fiul poetului James Wright, singurii care au câștigat în această formulă pereche tată/ fiu, Premiul Pulitzer la secțiunea poezie. Wright a absolvit Colegiul Oberlin, în 1977. A tradus poezii de Rilke și Rene Char, iar împreună cu soția sa, Elizabeth Oehlkers Wright, au tradus din creația poetului belarus, Valzhyna Mort, Factory of Tears/ Fabrica de Lacrimi. Un poet inovativ și original, Wright a fost beneficiarul unor burse importante din partea fundațiilor Guggenheim și Whiting. Dintre cele mai semnificative colecții de poezie amintim: The Beforlife (2001), God’s Silence (2006), Walking to Martha’s Vineyard (volum care i-a adus, în 2004 Premiul Pulitzer), Wheeling Motel (2008) sau F (2013).
Franz Wright
The Face
Is there a single thing in nature
that can approach in mystery
the absolute uniqueness of any human face, first, then
its transformation from childhood to old age—
We are surrounded at every instant
by sights that ought to strike the sane
unbenumbed person tongue-tied, mute
with gratitude and terror. However,
there may be three sane people on earth
at any given time: and if
you got the chance to ask them how they do it,
they would not understand.
I think they might just stare at you
with the embarrassment of pity. Maybe smile
the way you do when children suddenly reveal a secret
preoccupation with their origins, careful not to cause them shame,
on the contrary, to evince the great congratulating pleasure
one feels in the presence of a superior talent and intelligence;
or simply as one smiles to greet a friend who’s waking up,
to prove no harm awaits him, you’ve dealt with and banished all harm.
