e.e. cummings
undeva unde nu am călătorit niciodată
undeva unde nu am călătorit niciodată, bucuros dincolo
de orice experiență, ochii tăi au tăcerea lor:
în gesturile tale cele mai delicate există lucruri care mă înfășoară,
sau pe care nu le pot atinge pentru că sunt prea aproape
cea mai neînsemnată privire a ta mă poate dezvălui atât de ușor
cu toate că m-am închis ca degetele de la mâini,
însă tu mă deschizi mereu petală cu petală, așa cum Primăvara își deschide
(atingând cu iscusință, misterios) primul său trandafir
iar dacă dorința ta este să mă închizi, eu și
viața mea ne vom închide discret, brusc,
ca atunci când miezul acestei flori își imaginează
zăpada coborând domol peste tot;
nimic din ceea ce percepem în această lume nu egalează
imensa putere a fragilității tale: a cărei textură
mă atrage cu toate culorile ținuturilor ei,
redându-mă morții și veșniciei cu fiecare respirație
(e ceva anume în tine care se închide
și se deschide; ceva din mine înțelege că
glasul ochilor tăi este mai adânc decât oricare trandafir)
nimeni – nici măcar ploaia – nu are mâini atât de mici.
Eduard Estlin (E.E.) Cummings (1894- 1962) poet, dramaturg, pictor și eseist american născut în Cambridge, Massachusetts, absolvent al Universității Harvard unde a urmat atât cursurile universitare cât și post-universitare, obținând un master, în 1916. Cummings a fost un poet extrem de inovativ, devenind faimos pentru poeziile sale fără punctuație ori structură. La moartea sa – în 1962 – Cummings era al doilea cel mai citit poet în Statele Unite, după Robert Frost.
e.e. cummings
somewhere i have never travelled, gladly beyond
somewhere i have never travelled, gladly beyond
any experience, your eyes have their silence:
in your most frail gesture are things which enclose me,
or which i cannot touch because they are too near
your slightest look easily will unclose me
though i have closed myself as fingers,
you open always petal by petal myself as Spring opens
(touching skillfully, mysteriously) her first rose
or if your wish be to close me, i and
my life will shut very beautifully, suddenly,
as when the heart of this flower imagines
the snow carefully everywhere descending;
nothing which we are to perceive in this world equals
the power of your intense fragility: whose texture
compels me with the colour of its countries,
rendering death and forever with each breathing
(i do not know what it is about you that closes
and opens; only something in me understands
the voice of your eyes is deeper than all roses)
nobody, not even the rain, has such small hands
