TRANSATLANTIC – Linda Pastan, De ce sunt poeziile tale atât de sumbre?

 

Linda Pastan

De ce sunt poeziile tale atât de sumbre?

 

Nu este și luna, de cele mai multe ori,

întunecată?

 

Și nu pare pagina albă

incompletă

 

fără petele negre

ale alfabetului?

 

Când Dumnezeu a spus să se facă lumină,

nu a alungat întunericul.

 

În schimb, a inventat

abanosul și corbii

 

și alunița aceea mică

de pe obrazul tău stâng.

 

Sau poate ai vrut să mă întrebi

„De ce ești tristă atât de des?”

 

Întreabă luna.

Întreab-o la ce a fost martoră.

 

Linda Pastan, poetă americană născută la New York în 1932, una dintre cele mai cunoscute poete americane, autoare a 15 volume de poezie printre care amintim:  A Perfect Circle of Sun (1971), Aspect of Eve (1975); On the way to the zoo (1975),  Five Stages of Grief (1978), Waiting for my life (1981), PM/AM (1982),  A fraction of Darkness (1985),  Heroes in Desguise ( 1991), Traveling Light (2011),  Insomnia (2015) și A dog runs through it (2018).  A fost finalistă și câștigătoare a unor foate importante premii literare, cum ar fi: Dylan Thomas, A Pushcar Prize, Bess Hokin Prize, Ruth Lilly Poetry Prize, etc.  De asemenea, Pastan a fost nominalizată pentru National Book Award și Los Angeles Book Prize, două prestigioase premii literare ale continentului american.  

 

 

Linda Pastan

Why are your poems so dark?

 

Isn’t the moon dark too,

most of the time?

 

And doesn’t the white page

seem unfinished

 

without the dark stain

of alphabets?

 

When God demanded light,

he didn’t banish darkness.

 

Instead he invented

ebony and crows

 

and that small mole

on your left cheekbone.

 

Or did you mean to ask

„Why are you sad so often?”

 

Ask the moon.

Ask what it has witnessed.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *