Linda Pastan
De ce sunt poeziile tale atât de sumbre?
Nu este și luna, de cele mai multe ori,
întunecată?
Și nu pare pagina albă
incompletă
fără petele negre
ale alfabetului?
Când Dumnezeu a spus să se facă lumină,
nu a alungat întunericul.
În schimb, a inventat
abanosul și corbii
și alunița aceea mică
de pe obrazul tău stâng.
Sau poate ai vrut să mă întrebi
„De ce ești tristă atât de des?”
Întreabă luna.
Întreab-o la ce a fost martoră.
Linda Pastan (n.1932) este una dintre cele mai cunoscute poete americane, autoare a 15 volume de poezie, printre care amintim: A Perfect Circle of Sun (1971), Aspect of Eve (1975); On the way to the zoo (1975), Five Stages of Grief (1978), Waiting for my life (1981), PM/AM (1982), A fraction of Darkness (1985), Heroes in Desguise ( 1991), Traveling Light (2011), Insomnia (2015) și A dog runs through it (2018). Pastan a fost finalista sau câștigătoarea unor prestigioase premii literare, precum: Dylan Thomas, A Pushcar Prize, Bess Hokin Prize, Ruth Lilly Poetry Prize, etc. De asemenea, poeta a fost nominalizată pentru National Book Award și Los Angeles Book Prize.
Linda Pastan
Why are your poems so dark?
Isn’t the moon dark too,
most of the time?
And doesn’t the white page
seem unfinished
without the dark stain
of alphabets?
When God demanded light,
he didn’t banish darkness.
Instead he invented
ebony and crows
and that small mole
on your left cheekbone.
Or did you mean to ask
„Why are you sad so often?”
Ask the moon.
Ask what it has witnessed.
