TRANSATLANTIC. Linda Pastan – Consolări

Linda Pastan  – Consolări

 

Uite:

limbajul face tot ceea ce poate mai bine

eu vorbesc

 

câinele schelăie

iar în copacii schimbători

albinele târzii zumzăie vag

 

ca niște stinse voci

ce-abia răzbat

din camera alăturată.

 

Mai târziu

consolările

tăcerii.

 

Nopțile trec încet

dau paginile lor grele

una după alta

 

înmuindu-mi degetul arătător pe limbă

așa cum făcea bunicul meu

când era gata să-nchidă cartea durerii

 

După-amiezile miros a fum

Frunzele rămase pe ramuri

deja slăbite

 

răvașe micuțe ce poartă

aceleași mesaje învechite

în fiecare an.

 

Mă atingi –

alt limbaj. Suferințele noastre

sunt aproape una;

 

le balansăm între noi

așa cum face copilul ce ne-a fost dat pentru o vreme

care se ține de-o mână de-a ta

 

și una de-a mea

grăbindu-ne acasă

în timp ce felinarele străzii

 

încep să înflorească

pe tulpina întunecată

a serii

Linda Pastan, poetă americană,  născută la New York în 1932, autoare a 15 volume de poezie, câștigatoare a unor importante premii literare:  Dylan Thomas, A Pushcar Prize, Bess Hokin Prize, Ruth Lilly Poetry Prize, etc.  A fost nominalizată pentru National Book Award și Los Angeles Book Prize.  Dintre colecțiile de poezie amintim: A Perfect Circle of Sun (Swallow Press, 1971), Aspect of Eve (Liveright, 1975); On the way to the zoo (Dryan Press, 1975),  Five Stages of Grief (W.W. Norton &Co.,1978), Waiting for my life (W.W. Norton &Co.,1981), PM/AM (W.W. Norton &Co.,1982),  A fraction of Darkness (Norton, 1985),  Heroes in Desguise (W.W. Norton &Co., 1991),  Carnival Evening (W.W. Norton &Co.,1998),  Traveling Light (W.W. Norton &Co., 2011),  Insomnia (W.W. Norton &Co., 2015),  A dog runs through it (W.W. Norton &Co., 2018).

Linda Pastan – Consolations

 

Listen:

language does the best it can.

I speak

 

the dog whines

and in the changeling trees

late bees mumble, vague

 

as voices

barely heard

from the next room.

 

Later

the consolations

of silence.

 

The nights pass slowly.

I turn their heavy pages

one by one

 

liking my index finger

as my grandfather did

wanting to close the book on pain.

 

Afternoons smell of burning.

Already leaves have loosened

on the branch

 

small scrolls bearing

the old messages

each year.

 

You touch me-

another language. Our griefs

are almost one;

 

we swing them between us

like the child lent us awhile

who holds one hand of yours

 

and one of mine

hurrying us home

as streetlights

 

start to flower

down the dark stem

of evening

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *