Charles Simic
Pisica Albă
Mama începuse să-și facă griji pentru mine.
În continuare celibatar, morocănos,
Destinat să rămân în același pulover gri
Și în același scaun pentru restul vieții,
Jucându-mă cu aceiași trei nasturi.
I-am cumpărat un radio pentru a o înveseli.
Până și muzica de dans îi părea tristă.
Prefera liniștea, mai ales în zilele de duminică.
Împreună, priveam cum cădeau stropii de ploaie,
Cum se lăsa noaptea, obosită de-a fi noapte
Obligată să apară la ora stabilită
Purtând aceleași haine negre.
Clădirile de peste drum erau întunecate
În timp ce cerul se limpezise brusc.
Mi s-a părut că o aud pe mama strigându-mă,
Așa că mi-am acoperit urechile cu mâinile
Și-am urmărit o pisică albă, cu coada ridicată
pășind cu grijă de-a lungul parapetului,
Oprindu-se și aruncând o privire la fiecare fereastră.
Charles Simic (n. 9 mai, 1938 în Belgrad, fosta Iugoslavie) este al 15-lea Poet Laureat Consultant în Poezie al Statelor Unite în 2007, unul dintre cei mai cunoscuți si citiți poeți americani, câștigător a numeroase premii literare de vârf: Pulitzer (1990), Giffin International Poetry Prize, Wallace Stevens Award, Edgar Allan Poe, precum și premiul pentru traducere, P.E.N. Translation Prize. A scris un impresionant număr de cărți (60) dintre care peste 30 de volume de poezie. La 16 ani a emigrat în Statele Unite împreună cu mama și fratele lui, pentru a-și întâlni tatăl, stabilindu-se în Oak Park, o suburbie a metropolei Chicago. Ulterior, familia Simic s-a mutat la New York. În prezent, Simic locuiește la Strafford, New Hapshire și este Profesor Emerit al Universității din New Hampshire. Poeziile sale au fost traduse și au apărut în numeroase anotologii de poezie din întreaga lume.
Charles Simic
The White Cat
Mother was beginning to worry about me.
Moping around, still unmarried,
Destined to sit in the same gray sweater
And the same chair for the rest of my life,
Playing with the same three buttons.
I bought her a radio to cheer her up.
Even dance music sounded sad to her.
The quiet was better, especially on Sundays.
Together we’d watch the rain fall,
The night come, weary of being night,
And having to turn up at the appointed hour
Wearing the same black garments.
The buildings across the street were dark
While the sky had suddenly cleared.
I thought I heard Mother call my name,
So I covered my ears with my hands
And watched a white cat with its tail raised,
Walking cautiously along the parapet,
Stop and take a peek in every window.
