Tezaur de oameni. Speranță pentru viitor.

Noi, românii, suntem un popor care, atunci când vine vorba de noi înșine, basculăm între două extreme: aceea de a ne critica acerb, atașându-ne virtual toate viciile și defectele posibile, și aceea de a ne hiperboliza, ca descendenți a unor voievozi glorioși. Prinși în hipnoza acestor viziuni la limita de jos și de sus, închipuindu-ne fie o Românie eșuată, fie o Românie strălucitoare ca soarele de pe cer, pierdem din vedere, exact sau poate, ceea ce ne definește, eventual, în cea mai mare măsură: România de mijloc.

Un tablou impresionant al acestei Romanii excepționale dar de multe ori uitate sau, în unele ipostaze, cu desăvârșire necunoscute ni-l oferă, prin însumarea a zeci și zeci de portrete individuale și de istorii culturale, programul „Mărturii de ieri pentru azi” realizat de Daniela Șontică la Radio Trinitas.

Construit pe structura unui puzzle format din adiționarea a sute de piese micuțe, fiecare având propria ei strălucire, acest veritabil show cultural, ne relevă, prin punerea laolaltă  a tuturor acestor elemente ce îl compun, o veritabilă istorie a spațiului cultural românesc, descrisă nu atât prin prisma evenimentelor care s-au petrecut, ci prin aceea a oamenilor care au realizat-o și etosului pe care l-au generat.

Găsim în această panoplie figuri legendare ale identității noastre, evocate, în unele cazuri, fie sub forma de portret fie, cel mai adesea, surprinse printr-un detaliu definitoriu al existenței lor, detaliu inedit și cel mai probabil necunoscut publicului, fapt ce augmentează savoarea evocării. Aflăm astfel despre spovedania împotriva comunismului a lui Panait Istrati; despre cum a contribuit Vasile Alecsandri la eliberarea robilor și cum s-a văzut prin ochii lui derularea acestui proces social; despre felul cum experiența războiului și prizonieratul au influențat opera lui Nicolae Tonitza; despre aportul inovativ adus de Ștefan Odobleja la știința ciberneticii și cum acest lucru a fost pentru mult timp trecut sub tăcere din motive politice; despre cum era viața școlarului Marin Preda; despre glumele politice ale lui Mircea Crișan și cum de acestea se puteau auzea public în anii 50; despre credința lui Mihai Eminescu; despre cum își petreceau Eminescu și Slavici zilele și nopțile la Iași; despre relația dintre Mihai Eminescu și regina Carmen Silva; despre cum se raporta Carmen Silva la poporul român și în ce fel a sprijinit ea dezvoltarea artelor în modul cel mai concret cu putință; despre motivațiile care au dus-o pe Ecaterina Teodoroiu până la punctul în care a devenit erou național; despre cum au trecut prin experiența regimului sau/și a carcerelor comuniste cărturari ca Dinu Pilat, Alexandru Mironescu, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Dumitru Stăniloaie, Vasile Voiculescu, Petre Pandrea; despre cum au trăit exilul personalități ca Ion Luca Caragiale, George Enescu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Petru Popescu, Vintilă Corbu, Constantin Virgil Gheorghiu; despre cum au lucrat și au luptat pentru România de departe patrioți precum Ion Rațiu, Nicolae Rădescu, Grigore Gafencu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Noël Bernard, Paul Goma sau Maica Alexandra/Principesa Ileana;despre cum au obținut succesul internațional artiști ca Jean Negulescu, Constantin Brâncuși sau Sergiu Celibidache; despre fascinația matematicii și influența acesteia asupra destinului lui Octav Onicescu și Grigore Moisil; despre filantropia Elenei Cuza și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino; precum și despre mulți și mulți alții cu nimic mai puțin semnificativi decît cei amintiți mai sus.

Toate aceste instantanee fabuloase de existență și de creație sunt completate de o mulțime  de alte secvențe ce conturează, prin însumare, un portret antropologic al identității culturale românești.  Câți dintre noi mai știm oare măcar câte ceva despre istoria celor mai faimoase străzi din București; despre istoria banilor în Țările Române sau despre cum au apărut și s-au dezvoltat aici serviciile de poștă și de fotografie; despre meseriile cândva la modă dar acum demult dispărute; despre vânzătorii ambulanți care împânzeau târgurile și orașele sau despre cafenelele în care, în afară de cultură, se făceau și se desfăceau guverne; despre cum vedea călătorul străin lumea autohtonă la momentul intrării acesteia în modernitate;despre filantropii vremurilor trecute (precum Mitropolitul Dositei Filitti, Constantin Năsturel – Herescu, Ilie Birt, Victor Mera sau Cornel Păcuraru etc.); despre străini care au ajutat țara să crească și să se dezvolte (precum Martin Opitz, Emmanuel De Martonne, Francisc Rainer și mulți alții); despre cum sărbătoreau românii Ziua Națională atunci când aceasta se petrecea în mai, ultima lună a primăverii; despre cum au traversat românii perioadele de molimă (ciumă, holeră) din secolele trecute; despre cum se petrecea la marile praznice religioase (Crăciun, Bobotează, Înviere) din vechime și până mai de curând; despre ia românească și motivele pentru care este aceasta este iubită pe mapamond; despre cum a început și s-a sfârșit într-o singură zi Republica de la Ploiești? Toate acestea și multe altele ce par venite din vremuri de legendă își găsesc ilustrarea în aceste nestemate culturale realizate de Daniela Șontică care, în tot acest efort memorialistic și identitar nu uită să evoce și momentele dramatice ale istoriei noastre, surprinse și acestea prin perspectiva unor detalii inedite. Aflăm astfel despre Escadrila Albă a Armatei Române formată din femei aviator, despre povestea Eroului Necunoscut sau despre modul cum războaiele noastre au fost reflectate în arta autorilor români. Perioada celor 50 de ani de comunism este și ea evocată în aceeași cheie a aspectelor mai puțin știute. Aflăm astfel despre felul în care comuniștii au vrut să demoleze Coloana Infinitului, despre felul în care aceștia au confiscat aurul, despre cum l-au redenumit pe Moș Crăciun, despre istoricul Bisericii Românești de la Paris, despre polițiștii martiri din temnițele comuniste, despre minorii și femeile care au trecut prin acesle închisori, despre duhovnicia și poezia izvorâtă în acele condiții dramatice, despre întâlnirile Rugului Aprins, despre cei care au rezistat acelor vremuri sau despre cum se demolau casele și clădirile în epoca aceea. Nu mai puțin, pentru a întregi acest parcurs de repere care ne definesc identitatea actuală, Daniela Șontică alocă spațiu și locurilor definitorii pentru memoria noastră culturală: Arcul de Triumf, Mânăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, Mânăstirea Curtea De Argeș,  Mănăstirea Dealu, Memorialul de la Sighet, biserica de la Densuș, Mănăstirea Cozia, Mânăstirea Techirghiol, Cetatea Sighișoara, Biblioteca Academiei Române, marea frescă istorică de la Ateneu, Academia Domnească de la București, Școala Centrală de Fete din București, Cazinoul din Constanța și multe, multe altele.

Dar, poate că cea mai interesantă parte a acestui program constă în scoaterea la lumină și aducerea la cunoștința publică a unei părți aproape complet necunoscute și, de aceea, total ignorate a spiritului românesc, prin evocarea unor cărturari cvasi-necunoscuți publicului larg, dintre care unii au lucrat și au creat aici dar, datorită cine știe cărei conjuncturi, nu au ajuns  în prim-planul atenției publice sau alții care, fiind nevoiți să ia calea exilului în a doua jumătate a secolului 20, au creat și au îmbogățit patrimoniul cultural al țărilor de adopție. Ar fi dificil să prezint aici care a fost lucrarea împlinită de către fiecare dintre aceștia și, de aceea, voi rezuma această prezentare doar la enumerarea câtorva nume, lăsându-vă dvs., celor interesați, plăcerea și bucuria de a descoperi, ascultând aceste portrete radiofonice, istoria și destinul unor oameni minunați care au adus multă valoare adăugată lumii prin care au trecut: Daniel Turcea, Traian Dorz, Ștefania Mărăcineanu, Francisc Șirato, Virginia Haret, Iosif Keber, Alice Voinescu, Marius Bunescu, Anastase Demian, Pan M. Vizirescu, Simeon Florea Marian, Vasile Glodariu, Gh. Popa Lisseanu, Vasile Netea, Nina Arbore, Anastasia Popescu – Mama Sica, Maica Teodosia Lațcu, Ilariu Dobridor, Magda Isanos, Radu Tempea, Ella Negruzzi, George Ciorănescu, Lucian Boz, Aron Cotruș, Grigore Nandriș, Alexandru Busuioceanu, Gheorghe Băgulescu, Theodor Cazaban, Ben Corlaciu, Leonid Arcade, Șerban Andronescu, Alexandru Cioranecu, Camilian Demetrescu, George Astaloș, Costin Petrescu, Haralamb Georgescu, Stefan Baciu, Titus Bărbulescu.

Toate aceste nume amintite mai sus, precum și toate celelalte ce se regăsesc în aceste micro-portrete culturale, evocate printr-un efort uriaș de documentare, de extragere a esențelor și cu o virtuozitate extraordinară a punerii în pagină, constituie un tezaur, un tezaur de oameni care a izvorât de aici, dintre noi, din această lume a noastră de care adeseori ne tot plângem că nu este la înălțimea așteptărilor noastre.

Dar poate că, procedând așa, de fapt nu punem întrebarea corectă.

Uitându-ne cu atenție la toate aceste frânturi de secvențe excepționale care ne definesc conștientul, subconștientul, adică identitatea, la toți acești oameni extraordinari care acum sunt repere ale identității spirituale românești, devenind (unii dintre ei) parte din mitologia noastră culturală, poate ar fi bine să ne întrebăm nu de ce aceștia nu ne-au dus acolo unde ne-am fi dorit să fim ci ce am făcut noi pentru a-i susține pe aceștia în îndeplinirea acestei lucrări.

Aceasta este, din punctul meu de vedere, întrebarea corectă.

Am intrat de câteva zile în 2022, cel de-al treilea an al pandemiei globale și nu știm deloc ce ne-ar putea aduce viitorul. Suntem cu toții neliniștiți: unii dintre noi speriați, alții poate doar îngrijorați, iar unii, în acest context, încearcă să-și exerseze cât se poate de mult, optimismul. Sentimentul care însă ne domină pe toți este incertitudinea, iar acesta vine atât din impredictibilitatea fenomenului care ne confruntă limitele, cât și din senzația difuză că nu prea avem pe cine ne baza pentru a ne ajuta să trecem prin această încercare. Clasa politică și-a epuizat, probabil demult, capitalul de încredere, atât cât o fost, iar alt vector care să ne insufle o încredere fermă nu se prea arată, deși toți ne-am dori să apară de undeva (da, cu toții devenim uneori tributari, măcar și numai puțin și trecător, perspectivei mesianice). În acest context, dacă elitele salvatoare par a lipsi din peisaj, poate că cel mai bun lucru care ne rămâne de făcut este să ne întoarcem la noi înșine, la acea Românie de mijloc, România profundă care de-a lungul timpului a produs acest tezaur de oameni despre care vorbeam mai sus. Să ne întoarcem spre noi înșine pentru a vedea dacă nu cumva acei oameni pe care îi așteptăm să vină de undeva spre a ne ajuta să trecem hopul nu se află în imediata noastră proximitate, lângă noi, printre noi, chit că sunt aici sau împrăștiați prin lumea largă. Un tezaur neștiut și ignorat, dar cu un potențial uriaș de a îndrepta lucrurile spre calea cea bună.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *