Comerțul online

Simplu de comandat, livrare răpidă, satisfacție garantată.  Acestea sunt cele trei elemente prin care este caracterizat comerțul online de marea pubicite care i se face. Desigur, agențiile de publicitate pretind că ele prezintă numai adevărul, micile exagerări nefiind neadevăruri.

Comertul-online-1

Am avut nevoie de să cumpăr de o sticlă cu apă de colonie cu parfum de lavandă. Firma – o multinațională cunoscută – are magazine și în Canada, dar, ca să evit deplasarea, am hotărât să recurg la comețul online. Iată cum s-au desfășurat cele trei elemente ale publicității firmei.

  1. Simplu de comandat

După găsirea online a firmei, am intrat în catalogul cu produse. Am ales, din numeroasele categorii de produse, secțiunea „Lavandă”, unde am găsit tot sute de creme cosmetice, spumante de baie și multe altele. Dar apa de colonie pe care o căutam nu era.

Am trecut deci la cercetarea avansată, petrecând o grămadă de timp cu cercetarea, dar n-am găsit produsul. Mi-a venit ideea să telefonez la magazinul din Toronto ca să întreb dacă firma respectivă mai vinde produsul pe care eu l-am cumpărat în trecut.

Sun de cîteva ori la interval de 5 minute, nu răspunde. În cele din urmă dau de o voce tinerică de duduie. Am întrebat-o dacă au produsul. Sigur că-l au, dar cosstă mai mult scump decât anul trecut, în fiecare an se scumpește cu 10%. Cum eu n nu-l mai cumpărasem de câțiva ani, prețul se făcuse aproape dublu. O întreb de ce nu e online, ca să-l pot comanda. Nu știe, dar îl pot comanda la ea.

Îi spun ce doresc și, după ce-i dau adresa mea poștală, ca să mi-l trimită, încep să-i dictez umărul cărții de credit. Regret, zice ea, dar nu mai avem dreptul să luăm numărul cărții de credit. Vă trimit un link prin email pe care intrați și introduceți acolo numărul cărții.

Primesc linkul, bâjbâi pe linkul dat unde și ce trebui să completez, nu mi se acceptă, după patru încercări (fii calmă, cliento, îmi zic), la a cincea totul funcționează, plătesc produsul.

Comertul-online-2

  1. Livrare rapidă

Era într-o joi. Fata mi-a spus, la al cincilea telefon pe care i l-am dat, că îl trimite cu FEDEX, urmând să primesc produsul a doua zi. După vreo două ore primesc un email de la ea cu fotografia pachetului. În fotografie pe etichetă era altă adresă, nu a mea. Sun iar. „Vai, doamnă, spune duduia, aceea e adresa mea, de expeditor, a dv e mai jos”. „Da, dar nu se vede, e prea jos.” Primesc, dupa altă oră, un email cu poza completă: numărul blocului meu e 1055, pe etichetă era scris 1005. Sun. Nu răspunde, repet operația, dupa 15 minute o prind, îi explic, se scuză, face altă etichetă, după vreo oră primesc iar o poză, acum era corect.

Da, dar se făcuse cam târziu, agentul FEDEX vine abia mâine, vineri și livrarea va fi poate luni sau marți.

Vineri pe la ora 16 primesc un email de la duduie cum că agentul a venit și a ridicat pachetul. Îi cer „tracking number”, ca să pot urmări pachetul, mi-l dă și aflu că livrarea va fi marți între 9:30 și 12:30. Comandasem joi, rapiditatea lor va dura deci cinci zile, îmi spun.

Marți dimineață aștept livrarea. Nimic. După 12:30 mă uit pe site-ul dat de trucking number. S-a schimbat ora livrării: între 13:00 și 17:30. Aștept.

La ora 15:00 sună de jos, la buzzer, Fedexul. Deschid ușa de jos și, conform experiențelor mele anterioare cu livratul acasă, aștept ca angajatul să urce și să depună pachetul în fața ușii. Trec 5 minute, 10 minute, 15 minute, nimic. Caut iar pe site, scrie „pachetul a fost livrat, semnătura nu e necesară”. Unde să sun? Pe cine să întreb?

  1. Satisfacție garantată

Plină de nervi, mă hotărăsc să cobor cu liftul în holul blocului, să văd ce s-a întâmplat. Durata călătoriei cu liftul, de numai câteva secunde, mi se pare o veșnicie. Intru în hol și…binecuvântată fie Canada cu oamenii ei cinstiți! Pe măsuța din mijloc trona pachetul meu. L-am înșfăcat și, ajunsă înapoi sus, l-am deschis. Happy end.

Iată micile exagerări ale publicității, care, trebuie să admit, n-a promis și etape fără stres!

 

Desene de Adelaida Mateescu

Un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *