TRANSATLANTIC. Emily Dickinson – Speranță

Emily Dickinson

Speranță

 

„Speranța” este un lucru acoperit cu pene

Adânc în inima mult încercată

Ce fredonează o melodie fără cuvinte

Și fără să se-oprească vreodată

 

Ce dulce-i glasul în vremurile grele

Și cât de-ngrozitoare ororile furtunii

Micuța ‘naripată să poată s-o alunge

Cea care-a fost atât de ajutor la unii

 

Am auzit-o în locuri în care te cuprind fiorii

Și pe cea mai zbuciumată mare

Cu toate acestea, niciodată

N-a pretins de la mine o firmitură, o dare.

 

Emily  Elizabeth Dickinson  (1830-1886) a fost o poetă americană, născută în Amherst, Massachusetts într-o familie înstărită, foarte conservatoare. La vârsta de 17 ani, Dickinson s-a înscris la Seminarul Mary Lyon din Mount Holyoke. La începutul anului următor, s-a îmbolnăvit și s-a intors acasă, unde a dus, până la sfârșitul vieții, o viață izolată. Poeziile sale au fost publicate postum într-un volum intitulat „Poems”, datorită surorii sale, Lavinia, care după moartea poetei, s-a ocupat de colectarea tuturor poeziilor ascunse ale acesteia. Dickinson este o precursoare a imagismului secolului al XX-lea.

 

 

Emily Dickinson

Hope

 

“Hope” is the thing with feathers –

That perches in the soul –

And sings the tune without the words –

And never stops – at all –

 

And sweetest – in the Gale – is heard –

And sore must be the storm –

That could abash the little Bird

That kept so many warm –

 

I’ve heard it in the chillest land –

And on the strangest Sea –

Yet – never – in Extremity,

It asked a crumb – of me.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *