De la DACIA FELIX la… (vezi finalul)

Adagiul Clara pacta, boni amici (Convenţii / pacte limpezi, prieteni buni) poate avea înțeles dual: fie „convenţiile limpezi reprezintă prieteni buni” scutindu-ne ulterior de neplăcerile interpretărilor (discutabile), fie „convenţiile limpezi generează/aduc prieteni buni”. De fapt cele două sensuri sunt complementare.

Dar, aşa gândeau romanii.

La noi s-a ajuns să se creadă sincer – și nu doar să se spună – pe bună dreptate că, dacă vrei să îngropi ceva neclar, dubios, ilegal sau indiferent, optimă se dovedește înființarea unei comisii de investigare, sau chiar a unei agenţii. Realitatea românească (pentru că ea ne interesează, în primul rând) demonstrează indubitabil că, analog, dacă vrei să îngropi cu pompă şi fanfare un domeniu de talie naţională, închei un pact, evident naţional.

Constant  violata (de la politicieni la părinţi şi minori) educaţie a beneficiat de curând din nou de o sărbătorire la palat, ceea ce nu  înseamnă încoronarea ei ci, după cum ştim deja, revitalizarea unui pact naţional al cărui rost nu-l prea desluşeşte nici un român serios, de vreme ce semnatarii, după cum arătam deja recent, exceptându-l pe inițiator, în bună parte Violatores (pângăritori, deci să nu interpretăm sexual de data aceasta, că nu suntem la jurnalul tv) nepedepsiţi, nu prea au nici o tangenţă cu domeniul naţional vizat; pentru ca lucrurile să fie şi mai clare, n-au pactizat din start(ul pierdut)  tocmai cei care compun decisiv sectorul educaţiei. De la prima pactizare, prin perioada de timp propusă, pactul aminteşte de planul de împăduriri a României până în 2040, elaborat pe timpul lui Ceauşescu. Și de data aceasta întreaga ceremonie, amintea  parcă de forfota oarecum severă totuși creată în Senatul Roman de Caligula la aducerea lui Incitatus (armăsarul imperial) printre aleşii neamului.

De la prima semnare încoace evident nu s-a mai întâmplat nimic, aşteptându-se trecerea inexorabilă a timpului şi „uitarea istorică” atât de dragă românilor, cum spune Noica; până şi serioșii romani considerau  că doar „convenţiile cele mai recente trebuie respectate”.

În condiţiile în care semnarea unor asemenea pacte sau convenţii generează o atât de mare bucurie, chiar entuziasm naţional, fără a-i obliga însă pe semnatari la ceva, de ce să nu-i oferim naţiunii periodic asemenea trăiri majore? În fond, chiar şi în dreptul roman există Pactum de non petendo (Învoiala de a nu cere) ceea ce în interpretare dâmboviţeană ar însemna absenţa obligaţiilor. Ca atare,      s-ar zice că şi din punct de vedere juridic avem dezlegare la pacte neonorate. 

Întru devenirea pactuală a societăţii noastre putem avea în vedere:

Pactul naţional pentru curăţenie: nu trebuie să sperie pe nimeni, cu atât mai mult cu cât, presupunând prin absurd că s-ar pune în aplicare, ar fi în continuare ceva adonic: adică doar de două ori pe an, primăvara şi toamna (poetic-social există de mult curățenia de primăvară, curățenia de toamnă). De ce doar de două ori pe an??? O sănătoasă cugetare pragmatică ne spune că iarna gunoaiele îngheaţă, iar cu puţin fast meteorologic sunt acoperite de albul(?) zăpezii; după cum vara se descompun. Cum românul e frate declarat cu natura, profită din plin de ajutorul surorii mai mari.

Pactul naţional pentru ordine: în mod paradoxal este cel mai inofensiv, contrar ameninţării sugerate de denumirea însăşi; iar aceasta tocmai pentru că în societatea românească fiecare vrea ordine, cu o condiţie: să nu începi cu el.

Pactul naţional pentru agricultură strămoșească (feudală): presupune încheierea unor convenţii cu incendiatorii din România, care ar putea fi reuniţi în Agenţia Naţională a Piromanilor Români (A.N.P.R.). Prin contracte ferme se va asigura incendierea permanentă, inclusiv iarna, a suprafeţelor agricole româneşti, chiar şi a pădurilor, la nevoie, a satelor şi a traverselor de cale ferată, renunţându-se astfel la căutarea inutilă a celor ce dau foc, mai ales că aceştia, de regulă, se pierd ca măgarul în …fum, iar tradiţia medievală ne spune că scrumul e cel mai bun îngrăşământ şi semn al victoriei. În timpul incendierilor se pot regiza filme cu dacii  şi romanii invadatori, dar şi cu turcii cotropitori.

Pactul naţional pentru şosele şi autostrăzi: rolul neclar al Agenţiei Naţionale pentru Autostrăzi şi Şosele într-o ţară în care acestea cam lipsesc, se va augmenta prin acest pact. Cu cât îl vor semna mai mulţi, inclusiv multinaționale, cu atât e mai sigur că nici acesta nu va avea în continuare nici o relevanţă. 

Pactul naţional pentru maimuţăreală şi alteritate: în ciuda ostentativ (şi primitiv) afişatului antidarwinism din ultimele decenii, suntem cert cel mai simiesc popor din Europa, confirmându-ne parcă originea antropoidă. Pentru buna imitare a tuturor inepţiilor din afară, acest pact trebuie coroborat cu Subpactul pentru alteritate, prin care să se asigure transformarea noastră în altceva. Rămâne de văzut, în ce???

Pactul național pentru afectarea, defectarea și în final infectarea cetățenilor semnat cu și pe toate canalele; încă neredactat, aparent  funcționează, deși 70% din români (ca probă de normalitate) nu au încredere în ce văd și aud mediatic. 

Pactul naţional pentru încheierea cât mai multor pacte: este absolut necesar spre a dobândi certitudinea creării unui hăţiş pactual în care să nu se mai (re)cunoască nimeni în caz că se va pune problema identificării cuiva(?).

Pactul naţional pentru supravegherea (ne)aplicării pactelor semnate: rolul acestui act este de a asigura tărăgănarea sine die a punerii în practică a celor convenite până atunci, asigurându-se astfel o stare de confort total pentru semnatari (nu că le-ar păsa neapărat), în virtutea principiului după care Convenţiile trebuie interpretate  în raport cu felul cum se vorbea atunci când au fost încheiate (ziceau… romanii). Că doar oameni suntem…

Corolar: După atâtea schimbări de imn, de sărbătoare naţională, de străzi şi cartiere, a venit şi rândul Ţării: să-i spunem PACTALIA  FELIX.   

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *