“Trăiţi de parcă v-ar fi dat să trăiţi veşnic, niciodată nu vă trece prin minte fragilitatea voastră, nu băgaţi de seamă cât timp s-a scurs deja.
Îl irosiţi de parcă ar fi din plin şi din belşug, cu toate că, în timpul acesta, chiar ziua pe care o acordaţi unei persoane sau unui lucru vă este poate şi ultima.
Aveţi toate temerile muritorilor şi toate dorinţele nemuritorilor.
Timpul prezent este foarte scurt, atât de scurt încât unora li se pare că nu este deloc; căci este în neîncetată fugă, se scurge şi zoreşte; încetează să mai fie înainte de a fi venit, şi nu îngăduie mai multă zăbavă decât firmamentul sau stelele, a căror mişcare neîncetată, fără de repaos, nu le lasă niciodată să rămână în acelaşi loc. Prin urmare, pe cei ocupaţi îi preocupă doar timpul prezent, care este atât de scurt, încât nu poate fi apucat, şi chiar şi acest timp le este luat, cum sunt ei împărţiţi între multe lucruri.
Nimic nu ne aduce neajunsuri mai mari decât faptul că ţinem seama de ce spune lumea, considerând că este bun ceea ce este îndeobşte aprobat, şi că
trăim – cu multe modele în faţă – urmând nu judecata, ci principiul imitării. Rezultatul este că oamenii se îngrămădesc unii peste alţii, îmbulzindu-se. Şi, la fel cum se întâmplă într-o mulţime care se înghesuie – şi nu cade nimeni fără să tragă după el un altul, iar cei care merg în faţă sunt pricina pieirii celor care îi urmează – întocmai poţi vedea întâmplându-se în viaţa oricui: nici un om nu rătăceşte drumul doar în paguba sa, ci este deopotrivă pricina rătăcirii altuia şi cel care o provoacă. Este primejdios, într-adevăr, să ne legăm de cei care merg înaintea noastră şi, cum fiecare preferă să se încreadă în alţii decât să judece singur, lipseşte mereu judecata asupra vieţii, înlocuită fiind de o încredere oarbă în alţii, iar o greşeală care ne-a fost transmisă din om în om ne abate de la drumul nostru şi ne grăbeşte căderea.
Între timp, mă călăuzesc după natură – doctrină cu care sunt de acord toţi stoicii; să nu te abaţi de la ea şi să te modelezi după legea şi exemplul ei, aceasta este înţelepciunea. Viaţa fericită este, aşadar, aceea care se află în armonie cu propria ei natură şi nu poate fi obţinută dacă, în primul rând, nu ai o judecată sănătoasă şi care să se afle fără încetare într-o stare de deplină sănătate; în al doilea rând, dacă nu este energică şi îndrăzneaţă, desăvârşit de frumoasă aşadar şi răbdătoare, potrivită cu împrejurările, plină de grijă pentru corp şi pentru cele care ţin de el, dar fără a se lăsa cuprinsă de nelinişte, atentă la toate detaliile care fac viaţa mai frumoasă (dar fără să se minuneze în faţa nici unuia), folosindu- se de darurile sorţii, dar nefiind sclava lor.”
Traducere din limba latină: Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru, Ștefania Ferchedău
Ilustrații: Ștefan Procopie
Despre Volum: Volumul cuprinde două dialoguri: Despre scurtimea vieţii. Despre viaţa fericită. Traduceri de Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru, Ştefania Ferchedău. Volumul deschide colecţia intitulată „În DOI” – „În Doi” pentru că sunt dialoguri; pentru că seria este făcută de doi (primul este filosoful roman Seneca, al doilea este tânărul student român la Arte); şi pentru că în faţa cărţii rămân, în cele din urmă, doi – Autorul şi Cititorul. Volumul include cele două dialoguri care te îndeamnă să nu uiţi că Tu eşti beneficiarul final al vieţii şi al timpului tău.
