N. Steinhardt și Securitatea

Se împlinesc, în martie, 32 de ani de la trecerea în neființă în 1989 a lui N. Steinhardt, devenit, în august 1980, Monahul Nicolae de la Rohia. N-a apucat să trăiască evenimentele din decembrie ale aceluiași an.

S-au scris și se vor mai scrie multe despre această mare personalitate a României reprezentant al culturii literare, dar și creștine a țării. Aș cita numai câteva din lucrările dedicate lui : o monografie scrisă de George Ardeleanu, dr. în filologie, profesor la Univ. București, intitulată „Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii” (Ed. Humanitas 2009), și o alta, recent apărută,scrisă de Adrian Mureșan, Vârstele subversiunii. N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor”, (Ed. OMG, Cluj-Napoca 2020).

Atât George Ardeleanu cât și mai tânărul Adrian Mureșan, au avut ca temă pentru doctoratul pe care ambii l-au absolvit cu calificativul summa cum laude studiul vieții și operei lui N. Steinhardt. Niciunul dintre ei nu l-au cunoscut personal pe Steinhardt.

Prof. Mihai Zamfir afirmă, în „LaPunkt”: Se spune că o monografie completă şi solidă descurajează pentru multă vreme tentativele similare. Iată însă că doar aproximativ un deceniu desparte cartea lui George Ardeleanu N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, devenită clasică şi referinţă obligatorie, de noua sinteză admirabilă închinată marelui gânditor român, semnată de Adrian Mureşan: Vârstele subversiunii. Examinând opera lui Steinhardt prin prisma caracterului ei intens-polemic, această lucrare, provenită dintr-o teză de doctorat, ne oferă până la urmă – dincolo de ambiţii monografice – un „nou Steinhardt”, nuanţat, sclipitor şi foarte apropiat de noi”.

02-coperta-carte-Adrian-MuresanAlte două cărți dedicate lui N. Steinhardt cuprind interviuri cu Monahul de la Rohia, cel de Zaharia Sângeorzan intitulat Monahul de la Rohia. N. Steinhardt răspunde la 365 de întrebări,și cel de Nicolae Băciuț: Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Băciuț. Ambele au fost reeditate în volumul intitulat Convorbiri cu Zaharia Sângeorzan și Nicolae Băciuț – N. Steinhardt, (Ed. Polirom 2015),în seria de autor dedicată lui N. Steinhardt, inițiată de P.S. Justin Hodea Sigheteanul, Președintele Fundației „N. Steinhardt” – vicepreședinte – prof. George Ardeleanu – în coeditare cu Mănăstirea „Sânta Ana”, Rohia și cu Editura Polirom.

Spre deosebire de autorii celor două monografii, autorii interviurilor au intrat în contact direct cu N. Steinhardt, în scris, în ultimii ani de viață ai acestuia. Nicolae Băciuț mărturisește că a dialogat prin scrisori N. Steinhardt și, în ciuda controalelor la care a fost supusă toată corespondența lui N. Steinhardt, dialogul lor epistolar a rezistat și este o tulburătoare mărturie, consemnată de tânărul – pe atunci – poet N. Băciuț în cartea sa Între Lumi.

Am publicat și eu un mic volum despre N. Steinhardt, intitulat „N. Steinhardt în care spuneai că nu crezi”(Ed. Vatra veche 2020) cu ocazia împlinirii, în 2019, a 30 de ani de la moartea Monahului cărturar. Cele așternute de mine diferă de toate celelalte apariții prin faptul că Steinhardt mi-a fost un foarte drag și apropiat prieten. De vârsta părinților mei și prieten cu ei, l-am cunoscut și îndrăgit din fragedă copilărie, în anii 50, când îmi spunea „Cântăreața”, nume cu care am rămas pentru el toată viața. Am continuat prietenia până când am plecat din țară, în 1982. Înțelegerea personajului N. Steinhardt a evoluat odată cu maturizarea mea, dar prietenia si iubirea mea pentru el – reciprocă de altfel – n-a încetat niciodată.

Mi-am exprimat, în carte, revolta contra nedreptății cumplite pe care a suferit-o acest om – de o calitate morală, intelectuală și spirituală de netăgăduit. Am citat fragmente din volumul „NICU STEINHARDT în dosarele Securității 1959-1989” (Ed Nemira 2005), în care figurează și declarații – sub presiune – scrise de N. Steinhardt. Ce diferență între tonul civilizat al lui N.S. și cel brutal, sec și uneori iliterat al securiștilor! Dar volumul menționat cuprinde numai parțial documentele C.N.S.A.S (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității). Sutele de dosare ale arhivei adăpostesc mii de rapoarte scrise de conștincioșii angajați ai securității, devotați până la ridicol în a consemna toate detaliile din cotidianul lui.

Pe măsură ce trece timpul, revolta mea se amplifică: una din cumplitele nedreptăți, în afara procesului, a condamnării la închisoare și a chinurilor la care a fost supus la interogatorii, a fost faptul că, până în ultima zi a vieții, N. Steihnardt a fost urmărit zi de zi, înregistrat, asaltat cu sălbăticie de Securitatea regimului comunist, obsedată, contrariată și chiar speriată de personalitatea lui. S-au emis – atunci – rapoarte nu numai despre el, dar și despre cei din jurul lui.

Securitatea aloca nume de cod, în cazul lui Steinhardt ele începeau cu S pentru el și apropiații lui. Acest odios organism angajase mii de reporteri, unii scribi, alții fotografi, care umpleau pagini cu relatări pe care ei le credeau semnificative. Desigur că, printre cei urmăriți figuram și noi: tata, avocatul lui N.Steinhardt în procesul Noica, mama, Toma și eu.

Astăzi, citind aceste rapoarte, sunt revoltată, scârbită și contrariată: la ce puteau folosi atâtea amănunte înregistrate de securiști?

Iată un fragment din documentul: NOTĂ privind filajul ob. „STOIAN” în ziua de 26 X 1966 de la ora 6.00 la 23.30 (ștampilat C.N.S.A.S 03.08. 2004 / SERVICIUL ARHIVĂ *)

La ora 19.50, „Stoian” (N.S. – n.m.) a ieșit de acasă, a mers pe str. Ion Ghica, bd. 1848, Bd. Republicii și a intrat la florăria Colțea. După 2′ a ieșit de la florărie, având în mână un buchet de flori, a mers pe Bd. Republicii, piața Rosetti, str. Pictor Luchian, str. Plantelor și s-a oprit în părculețul de pe această stradă.

Aici a așteptat 5′, apoi a venit la el o individă, ce a fost poreclită „Sica” (eu – n.m.), căreia i-a sărutat mâna după care împreună au plecat pe str. Plantelor…etc. ”

Este vorba de o vizită pe care ne-a facut-o Nicu într-o seară. Citind raportul m-am întrebat: în ce măsură erau semnificative – pentru organele securității – amănuntele despre Nicu la florărie sau, la întâlnirea cu mine, sărutul de mână? Ele nu fac decât să confirme bunele maniere ale celui urmărit. Mai mult chiar: documentul descrie, obsesiv, toate drumurile făcute de N. Steinhardt începând de dimineață: când a ieșit din casă, pe unde s-a plimbat, la ce cinema și ce film a văzut la matineu, etc. Sunt furnizate până și informațiie privitoare la vagonul de tramvai în care s-a urcat, clasa întâi sau remorcă. Absolut nimic de urmărit, amănuntele erau raportate numai ca să se justifice zelul acestor securiști paraziți, care, evident, aveau o mulțime de avantaje în societatea comunistă. Detalii similare, totalmente inutile, împânzeau și rapoartele despre toți membrii familiei noastre.

O altă armă cu care Securitatea îi urmărea pe intelectuali – inclusiv pe N. Steinhardt- era obligația posesorilor de mașini de scris de a le declara pentru a primi aprobarea folosirii lor. Iată un facsimil al declarației făcută de N. Steinhardt în anii ’70:

„Către Circa 7 Miliție București

Tovarășe comandant,

Subsemnatul, Steinhardt Nicu-Aureliu, domiciliat în […], membru al Uniunii Scriitorilor din RSR, posesor al unei mașini de scris marca Consul 231.2, vă rog prin prezenta a binevoi a-mi elibera cuvenita autorizație pentru folosirea mașinii de scris.

Menționez că o folosesc pentru dactilografierea textelor mele profesionale de scriitor, fiind obligat a prezenta aceste texte atât editurilor cât și revistelor la care colaborez numai dactilografiat. Textele nedactilografiate nu sunt primite nici la edituri și nici la redacțiile revistelor literare.

N. Steinhardt”

De ce trebuiau aprobate mașinile de scris? Pentru că de pe ele, odată aduse la Miliție pentru verificare, se luau amprentele digitale ale scriitorilor, abuz fizic și psihic pe care Securitatea îl opera fără niciun scrupul.

Cu umilință, supunere, politețe, dar și cu dârzenie în fața organelor de securitate, N. Steinhardt, Monahul Nicolae, a rezistat tuturor atacurilor împotriva lui.

„Solutia în fața injustițiilor e una singura: eroismul. Să nu taci, să vorbești, să lupți, să te afli în treabă. (Să nu-ți vezi de treburile tale, ci de treaba dreptății, care-i adevărata treabă a fiecăruia.) Restul e verbalism, spaimă, nimicnicie.” (N. Steinhardt)

__________

*) Document obținut prin bunăvoința prof. George Ardeleanu

 

Notă: articol apărut inițial în „Vatra veche” 3 / 2021.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *