Cine crede că izolarea te scutește de aventuri se înșeală. Ba chiar aș îndrăzni să spun că izolarea, dimpotrivă, provoacă tot felul de surprize, unele legate de propria memorie, altele de pățanii cu totul imprevizibile.
Am în casă o mulțime de mănuși de plastic, ieftine, transparente, din cele care se poartă la vopsitul părului. Ce mi-am spus? Hai să le folosessc, mai ales că tot am de trecut, până ajung la garaj, printr-o mulțime de uși cu clanțe metalice, pe care se pare că virușii rezistă mai mult, unii spun câteva ore, alții câteva zile, părerile diferă. Și, practic, chiar dacă părerile ar concorda, tot e greu să țin minte cât rezistă virușii pe plastic, cât pe hârtie, cât pe haine, cât pe suprafețe poroase, cât pe cele netede, etc.
Am băgat punga cu mănuși în geantă, într-un compartiment separat, ca să le scot fără a contamina alte zone și mi-am pus o pereche pe mâini când am ieșit din casă. Trecută de toate clanțele și ajunsă la garaj, a trebuit să scot din buzunar cheia de la mașină. Ei? Acum ce fac? Pun mâna contaminată în buzunar și contaminez buzunarul și cheia? Sau scot mănușile și le arunc la un gunoi foarte departe și cu mâna (iarăși contaminată de la alte atngeri) scot din buzunar cheia și intru în mașină, unde e sticluța cu dezinfectant? Dilemă!
Evident, strategia nu e corectă, trebuie făcut altfel. Am mutat sticluța cu dezinfectant din mașină în buzunar, iar la mănuși, pentru că acum nu se mai găsesc, am început să-mi fac socoteli cum să folosesc cât mai puține. Am pus deci în buzunarul cu cheia de la mașină – unde se află și cheia de la apartament- mănuși curate și tot acolo sticluța cu dezinfectant.
La supermarchet, din nou exerciții de logistică pentru manevrarea căruțului și apoi altele la revenirea la mașină, deschiderea porții ei de metal, ăla pe care-l iubesc virușii. În sfârșit, amețită de atâtea socoteli am ajuns acasă, am intrat cu mașina în garaj și, înainte de a ieși din ea, am scos din buzunar, așezată cum eram, sticluța să mă dezinfectez. Dar, odată cu sticluța, a ieșit și cheia de la apartament, care a căzut între scaunul meu și bordul lateral Hm…Mâna nu-mi încăpea să recuperez cheia, iar fără cheie nu puteam ieși pe jos din garaj spre liftul blocului.
Acum, când toți stau acasă, garajul e plin de mașini, dar pustiu de oameni. Încep să scot cumpărăturile și să le plasez într-un căruț personal, pentru a le căra sus. Cum nu e nimeni în jur, încerc să găsesc o sculă subțire cu care să recuperez cheia din ascunzătoare. Trag scaunul în față, aud clinchetul cheii, dar coada curățătorului de zăpadă, care, la tot canadianul, e prezent ȋn permanență în mașină, e prea groasă. Împing înapoi scaunul, aud iar clinchetul, dar rămân tot neputincioasă. Administrația blocului e închisă, nu e voie să apelezi la nimeni.
Însfârșit, după vreun sfert de oră, aud o mașină parcând nu departe de mașina mea. În ciuda instrucțiunilor viguroase de a păstra izolarea, am abordat-o pe vecină. Ea și-a deschis portbagajul plin de cumpărături, a scos o mănușă de plastic și s-a apropiat. I-am oferit lanterna din telefonul mobil. A luat-o – după ce s-a asigurat că telefonul era necontaminat- s-a așezat pe bancheta din spate a mașinii, a împins scanul din față și, cu lanterna, a văzut cheia pe care a scos-o cu mâna acoperită de mănușă.
Ce victorie! Eram amândouă fericite. Cu ocazia asta am învățat că se poate face economie de mănuși folosind numai una, dar asta complică strategia mișcărilor, pentru că trebuie să mai ții minte și care mână a rămas necontaminată!
Mi-am luat căruțul și am plecat, lăsând-o pe salvatoarea mea să mute într-un căruț gigantic mărfurile din portbagajul mașinii ei.
Tot ce am povestit mi s-a întâmplat săptămâna trecută. De atunci a venit un nou regulament: persoanele peste o anumită vârstă nu mai ies de loc din casă. Totuși, exercițiile de logistică n-au dispărut. Ele continuă cu clanțele, cumpărăturile aduse de prieteni, ambalajele rămase – din carton, plastic, hartie, etc. Și să mai zică cineva că se plictisește în izolare!
Desene de Adelaida Mateescu
