Manifest pentru numărul 79 care-mi țiuie-n urechi

Între avioane și trenuri 
Văd întrariparea voastră .
Tocmai acum vă gândiți 
La castitate, aripi și seri cu iasomie.
Vă aud  pașii pe covorul persan din țară
Și numărul 79 îmi țiuie-n urechi.
Acum și aici , la orele 17 ,
Când buletinul de știri scrie începutul serii 
Chiar cu numărul 79, platformele electronice 
Înghit cuvintele scrise cu mâna. Căci mii de suflete 
Au intrat în pântecul pământului .
În piețe , pe loggii, neliniștea nu mai are nectar .
Crinii, păunii, luncile , gloria ,
Toate își închid granița . Bunăvoința 
Se numește frontieră. Și prundul adoarme
Necălcat de nicio pasăre . Pentru voi și noi ,
Petru și Pavel împing Biblia  să nu se scufunde 
Pe câteva mile. Busuiocul și floarea de mirth ,
Culorile roșu , galben și albastru limpezesc ceața. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *