O (altă) aberație în două cuvinte

2.

 

Tocmai când înclinam să cred la început de an (din motive care îmi scapă însă) că o anumită aberație, inepție etimologică în primul rând tinde să dispară, iată că prin deja cutumiarele mijloace mediatice audio-video, aflăm că  – Țara o cere – s-a convocat la nivel înalt o ședință lucrativă

Pe scurt: la o minimă analiză am constatat că de data aceasta lucrurile sunt într-o dilemă din care, cum ar spune Caragiale, nu putem ieși; adică dreptate au și semianalfabeții și nu neapărat fără să-și dea seama, dar nici foarte  conștient, că doară n-au învățat latină sau istoria limbii române din secolul XIX. De ce??? 

Adjectivul lucrativ ne trimite, printr-un neologism de origine franceză (lucratif), la latinescul lucrativus, din aceeași rădăcină cu substantivul lucrum care însă înseamnă profit, câștig, rentabilitate; este și motivul pentru care îndeamnă Horatius ca fiecare zi din viață appone lucro (socotește-o un câștig). Prin urmare, chiar și în ziua de azi lucrativus, lucrativ înseamnă profitabil, rentabil, care aduce câștig. 

În aceste condiții am fi tentați să întrebăm malițioși „dar cine a mai văzut ședință rentabilă, profitabilă, mai mult care aduce câștig???”. Cum să rentabilizezi o ședință? Aici intervine marea dilemă; să nu credem că nu există posibilitatea imposibilului: din surse pentru care nu trebuie să fii lucrător în media, se știe că foarte rar ședințele parlamentare au prezență totală, ceea ce înseamnă că mulți aleși, sau măcar câțiva sunt absenți; quorumul e șchiop; se mai știe însă că indemnizația  se poate obține și în caz de chiul de la… ședință. Prin urmare, paradoxal dar tocmai chiulangiii care prin forța împrejurării nu iau nici cuvântul (poate e mai bine așa) sunt cei care rentabilizează ședința, evident în scop personal. Ce poate fi mai rentabil decât să fii remunerat chiar și in absentia? 

Iată deci că în acest caz apare dilema: ședința lucrativă e sau nu profitabilă, rentabilă? Pentru toți DA, iar pentru chiulangii FOARTE. 

Că neștiutorii limbii române vizează în fapt înțelesul de ședință de lucru, voind să fie prețioși, nu are nici o relevanță cu atât mai mult cu cât, după încheierea ședințelor, de nivel înalt mai cu seamă și nu numai, la o analiză fie și de suprafață, devine evident faptul că nu s-a lucrat nici corporal de către unii, darămite mintal. Doar lucrativ…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *