INFO: Petre Stoica – Amintirile unui fost corector. Însemnările cultivatorului de mărar

„Amintirile, anecdotele, portretele, întotdeauna foarte calde, făcute de tânărul Petre Stoica oferă, indirect, câteva priviri asupra unui mediu literar, în special al anilor ’50, pe cât de nefast, prin dogmatismul realismului socialist, pe atât de complex prin amestecul de impostori, oportunişti politic şi reale personalităţi culturale, artişti insoliţi, supravieţuitori ai lumii de dinainte de război.

Prin amintirile sale în tonalităţi nostalgice cu tuşe de umor se perindă sute de scriitori, traducători, gazetari, pictori, actori, dând astfel imaginea unei lumi vii, populate cu nenumărate personaje, nu rareori contradictorii în destinele lor aflate sub vremuri nu tocmai prielnice.

Însemnările cultivatorului de mărar sunt o addendă a poeziei sale. Preocupările, personajele, stările sunt aceleaşi. Prozaismul său melancolic şi plin de umor se manifestă aici din plin, cartea fiind o relatare şi totodată un elogiu al lucrurilor banale, al dialogurilor cazuale şi al muncilor cotidiene, lipsite de grandoare, «de la ţară». În afara unor note de lectură, jurnalul e despre nimic, lăsând însă viaţa să-i pătrundă pe fiecare pagină.“

– Marius Chivu

Cîteva pagini din carte, aici!

Ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Marius Chivu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *