“Jurnalul portughez” al lui Mircea Eliade este, aşa cum notează şi Sorin Alexandrescu ȋn subtilul său studiu introductiv la ediţia de faţă, cronica unei despărţiri şi a unei transformări. Îndepărtarea de România nu ȋnseamnă şi ȋndepărtarea de un trecut care nu va ȋnceta să ȋl bântuie: moartea, anxietatea, disperarea şi […]
Posteritatea lui Radu Petrescu este, înainte de toate, posteritatea textului ortografiat cu majusculă în care se toarnă, delicat şi majestuos, întreaga sa literatură şi întreaga sa viaţă- “Jurnalul” este locul geometric al operei sale şi oglinda în care se contemplă privirea ce se caută pe sine. Căci nimic nu există […]
Îi este dat lui I.D.Sîrbu, asemeni lui Nicolae Steinhardt, să-şi împlinească destinul doar în postumitate : opera sa capătă profilul pe care puţini îl bănuiau, iar destinul său face corp comun cu textul în care s-a topit, până la pierdere de sine. Eliberat de marginalitatea pe care o aşezase asupra […]
„Cu excepţia câtorva pagini care mi-au lăsat cicatrice adânci şi urâte pe piele, n-am scris niciodată din toate puterile mele, fiindcă am vrut să supravieţuiesc, să am o viaţă. Mi-am protejat corpul şi mintea de mine însumi, aşa cum şerpii au ţesuturi de protecţie la interiorul pungilor cu venin. Vârfurile […]
Există, în cazul lui Mircea Cărtărescu, o tenacitate unică a jurnalului, ca şi cum inima acestui text ce creşte, vreme de decenii, ar fi locul himeric dinspre care iradiază întreaga sa literatură. Căci jurnalul lui Mircea Cărtărescu nu este un monument postum, adăpostind memoria pioasă a unui scriitor, ci vulcanul […]
Jurnalul se află în centrul scrisului lui Cărtărescu, dat fiind faptul că la el scrie constant, de la vârsta de 17 ani. Din jurnal se ramifică toate celelalte scrieri ale sale, el însuși considerându-se, în mod esenţial, un scriitor de jurnal. Penultimul jurnal al lui Mircea Cărtărescu, (“Un om care […]
Nici un act nu este mai temerar şi mai neliniştitor pentru un scriitor decât asumarea intimităţii în rama unui jurnal. Căci jurnalul este oglinda nefardată care se ridică în faţa sa, dincolo de menajamente şi de iluzii. Jurnalul, cel ce consemnează naşterea textelor, devine textul în care se alcătuieşte chipul […]
Nu am căutat, în acest jurnal al regăsirilor fugare şi al îmbrăţişărilor furate, efectul calp al calofiliei stridente: respiraţia inimilor noastre ne-a dictat, ca într-o transă, curgerea de fraze şi cadenţa de tăceri, trasând drumul pe care paşii noştri s-au îndeptat, în anotimpul de doliu ce a urmat morţii tale. […]
Cititorii paginilor noastre sunt cei care nu mai sunt: de dincolo de graniţa morţii mâinile lor ating coperţile de fum ale cărţii in care se adună zile şi ani, ca într-o succesiune de anotimpuri colorate de melancolie. Cititorii paginilor noastre sunt cei care nu mai sunt: privirea lor se îndreaptă, […]
Cartea Alexandrei Furnea constituie unul dintre cele mai teribile texte din câte s-au publicat la noi, în ultimii ani. Genul autobiografiei recente sau al jurnalului fragmentar abia a început să prindă contur pe piața literară autohtonă (Mircea Cărtărescu, Matei Călinescu, Nora Iuga, Gabriela Melinescu, Radu Vancu, Ciprian Măceșaru), concurând cu […]
