Pentru spațiul editorial românesc, în ultimele două decenii, numele lui Olivers Sacks și Irvin Yalom sunt dintre cele mai pregnante pentru culoarul (generos) de ”literatură” scrisă în cheie neurologică, psihologică și psihanalitică.
Opera lui Oliver Sacks este scoasă în românește, în exclusivitate, la editura Humanitas. Textele, conferinţele, cărţile sale sînt despre boală şi despre sensurile de adîncime pe care le poate aduce o boală în viaţa cuiva; sînt despre limite şi despre depăşirea acestora; despre ce e dincolo de boală, deci, dincolo de de o aparentă neputinţă, dincolo de accident, de „fatalitate”; sunt, în egală măsură, despre forţele nebănuite care se ascund în oamenii și care ies la suprafață atunci cînd aceștia se găsesc la răscruce de drum în viaţa lor. Sînt texte şi cărţi care vorbesc despre atenţie, empatie, generozitate, iubire. Sînt texte care descriu experienţe reale de viaţă (la limită, pe limită) de un umanism profund, spus pe un ton al unui firesc care emoționează. Sunt, pe de altă parte, și textele unui uluitor povestitor – el însuși spune despre sine că ” Sunt un povestitor, într-un fel sau altul. Presupun că o înclinaţie spre poveşti, spre naraţiune, ţine de firea universală a oamenilor, împreună cu capacităţile noastre lingvistice, cu conştiinţa de sine şi cu memoria autobiografică. Scrisul, atunci când merge bine, îmi oferă o plăcere, o bucurie, mai presus de oricare alta. Mă transportă într-un alt loc — indiferent de subiect —, unde sunt complet absorbit şi uit de gândurile care m-ar putea distrage, de griji, de preocupări şi chiar de trecerea timpului. În aceste stări sufleteşti deosebite, divine, pot să scriu fără oprire până când nu mai văd hârtia. Abia atunci îmi dau seama că s-a făcut seară şi că mi-am petrecut toată ziua scriind.”. Un povestitor care trece departe de un nivel academic arid – și o face într-un mod strălucit (atît de strălucit încît cărțile sale sunt, în întreaga lume, în milioane de copii): ”Abordarea mea neurologică nu este de tip academic şi, în fapt, dincolo de vasta lor educaţie medicală, cei mai mulţi medici practicanţi sînt prea puţin în măsură să aprofundeze cunoştinţele legate de numeroasele patologii existente, mai ales în cazul celor mai puţin frecvente, care, în facultăţile de medicină, sînt studiate destul de sumar”. La Humanitas, de altfel, sunt aproape toate textele majore ale lui Oliver Sacks. Inclusiv autobiografia sa, ”În mișcare. O viață”.
La această autobiografie face trimitere (cu empatie și cu respect), într-o carte recentă, și Irvin Yalom. Mai precis, într-o carte care stă sub aceeași specie ca și ”În Mișcare. O viață”. Fiindcă și la el, la 86 de ani (atît avea atunci cînd a publicat volumul; în vara acestui an a împlinit 87!), Yalom a decis că este vreme să își scrie memoriile. ”Călătoria către sine. Memoriile unui psihiatru” – acesta este titlul cărții, una pe care Irvin Yalom o propune și prin intermediul următorului statement: ” ,,Sunt un începător al vârstei de optzeci și cinci de ani. Uneori accept ideea că bătrânețea ar trebui să fie un timp de odihnă, liniște și reflectare împăcată. Totodată, știu că încă mai există sentimente turbulente din tinerețea mea care continuă să amenințe că vor ieși la suprafață imediat ce încetinesc ritmul. Am citat mai devreme cuvintele lui Dickens: „Întrucât, apropiindu‑mă de‑acum tot mai mult de sfârșit, mă deplasez într‑un cerc tot mai aproape de început.“ Sunt cuvinte care mă bântuie. Simt tot mai mult forțele care mă trag înapoi spre începuturile mele.”. Despre această carte și despre autorul ei mai ales va fi textul de față, introducerea în care este invocat numele lui Oliver Sacks avînd rostul prim de a încadra într-o tradiție literar-medicală tipul (tipurile, e mai corect spus) de discurs cu care lucrează Irvin Yalom; de asemenea, cum veți putea constata, PS-ul, la rîndul său, va semnala succint și una dintre direcțiile în care ceea ce face Yalom, dar și ceea ce a făcut Olivers Sacks, a fost preluat, ca la o ștafetă specială, de un autor mai tînăr și de mare impact în ultimii ani în întreaga lume.
Portofoliul editorial al lui Irvin Yalom este mai diversificat decît cel al Oliver Sacks; întrucît și în cazul lui Yalom în românește există traduse marea majoritate a cărților acestuia, și portofoliul editorial românesc al acestui autor este mai complex. Cronologic, pentru piața de carte de la noi, numele profesorului emerit de psihiatrie de la Universitatea Stanford și practician, în același domeniu, la San Francisco și Palo Alto, este legat, la început de literatură. Abia apoi, de meseria pe care o practică de decenii – fie în direcția valorificării sub forma unor povești terepeutice a experienței sau, fie în direcția unui complex aparat teoretic.
Concret, cu mai bine de două decenii în urmă, la Humanitas a apărut ”Plânsul lui Nietzsche”; e o carte de ficțiune cu mai multe ediții în decursul timpului și care merge bine încă și astăzi în librării. Direcția aceasta în care scrie Irvin Yalom – strict literară – este completată și cu alte titluri: sunt cărți publicate fie la Humanitas (”Minciuni de canapea”), fie la Vellant (”Soluția Schopenhauer”; ”Problema Spinoza”). Yalom scrie limpede, puternic, problematizant; cărțile lui de literară au nerv, au poveste, au sens și perspectivă. La editura Trei – o casă editorială care privilegiază titlurile din domenii precum psihologie și psihanaliză – au fost publicate masive tomuri ”Tratat de psihoterapie de grup” și ”Psihoterapia existențială”. Tot aici există mai multe titluri în care, într-un registru la care amestecă numeroase date reale cu elemente de ficționalizare(obligatorii pentru protecția identității reale ale celor despre care este vorba), este vorba despre mai multe studii de caz. În fine, la Vellant întîlnim mai multe titluri care poartă semnătura lu I. Yalom – două de ficțiune pură, cum spuneam, și altele în care e vorba despre povestea mai multor studii de caz, conform în convențiilor internaționale de gen, menționate mai sus. La editura Vellant, de altfel, a apărut și autobiografia lui Irvin Yalom.
Călătoria către sine e o carte care are 40 de capitole – fiecare capitol e, în sine, și o pildă despre viață -, care începe cu un text despre (ceva ce este esențial pentru meseria de psihoterapeut) ”Nașterea empatiei” și care se încheie cu un splendid text despre ”Un începător într-ale îmbătrânirii”. Ar fi prea simplu dacă am spune despre acest volum de memorii că este unul despre viața și despre opera lui Irvin Yalom, dar nu inexact – pentru că marele psihiatru și excelentul scriitor care este Yalom pune, în această carte, în fața cititorilor săi o serie lungă de amintiri personale din primii săi ani de viață (e, de fapt, chiar mai mult decît atît – știm multe, după ce vom fi citit această carte, și despre părinții săi, ca și despre unele dintre rudele sale, naturale sau prin alianță) și, de asemenea, redă coordonatele originare ale celor mai importante dintre operele sale, fie în registru medical, fie în cel literar.
Una dintre cărțile sale apărute cu ceva timp în urmă se intitulează ”Mama și sensul vieții”; parafrazînd acest titlul, putem, de asemenea, să spunem despre volumul de memorii al lui Irvin Yalom că este despre ”Yalom și sensurile vieții”. Iată numai două exemple, în direcția de lectură sugerată în fraza anterioară, ambele în legătură directă cu tema majoră a viziunii lui I. Yalom despre ”terapia existențială”, anume, despre moarte. A) ”Există o frază pe care nu am uitat-o niciodată și care m-a ajutat să dau formă practicii terapiei existențiale. Am formulat-o astfel: deși realitatea morții ne distruge, ideea de moarte s-ar putea să ne salveze (…) Munca cu pacienții muribunzi m-a condus, treptat, la confruntarea pacienților sănătoși cu propria mortalitate, în vederea modificării stilului de viață. Un proces care adesea implică simpla ascultare și susținere a pacientului în momentul în care acesta conștientizează că este muritor. De multe ori am folosit un exercițiu simplu și explicit: le-am cerut pacienților să deseneze o linie pe o bucată de hîrtie, zicîndu-le: ”Imaginează-ți că un capăt reprezintă nașterea ta, iar celălalt moartea ta. Acum, te rog, pune un semn în locul în care consideri că te afli în prezent și meditează cîteva momente la această diagramă”. Rareori s-a întîmplat ca acest exercițiu să nu stimuleze o conștientizare și mai profundă a efemerității vieții”. B) ”Privesc moartea ca pe un tunet îndepărtat în timpul picnicului numit viață, dar cred că o confruntare autentică a morții poate schimba felul în care trăim: ne ajută să normalizăm ceea ce este normal și ne încurajează fără a aduna regrete”.
”Călătoria către sine” este o carte de memorii splendidă, mare, complexă, captivantă. O carte care se încheie așa: ”cum să nu rezonez cu cuvintele lui Zarathrustra, eroul lui Nietzshce: Asta a fost viața? Atunci, hai încă o dată!”.
P.S. Aș mai atrage atenția, tot pe această nișă, și asupra cărților (trei deocamdată la noi, în românește; toate trei publicate, de asemenea, la editura Humanitas) scrise de Andrew Solomon. Sunt – cea despre ”anatomia depresiei”, cea despre lecțiile și felurile (12) iubirii și cea (foarte recentă) despre călătoriile ”pe meleagurile schimbării” – trei tomuri excelente despre harta, atît de sofisticată, a minții umane. Portofoliul editorial românesc al acestui autor atît de atent merită, și el, o discuție mai amplă.
