Orlando și unghiera de pe Lună

“Data de 20 iulie 1969 are o importanta deosebita pentru istoria umana, reprezentand ziua in care astronautii misiunii Apollo 11 au aterizat pe suprafata Lunii. Pana in anul 1972, NASA s-a intors pe luna de inca cinci ori, iar in cadrul celor sase misiuni lunare, agentia spatiala a lasat in urma 809 obiecte, potrivit Science Alert. Cand vine vorba despre explorarea spatiului, rareori ne gandim la impactul negativ pe care aceste misiuni l-ar avea asupra cosmosului. Conform publicatiei citate, in acest moment exista pe Luna peste 187.000 de kilograme de deseuri, rezultate in urma misiunilor spatiale. Catalogul complet al obiectelor lasate in urma misiunilor spatiale poate fi consultat pe site-ul NASA.
In cadrul misiunilor spatiale, astronautii NASA au aterizat pe Luna cu 15.200 de kilograme de module lunare si au abandonat pe suprafata satelitului vehicule de ascensiune de 4.672 de kilograme.  Desi unele materiale sunt echipamente stiintifice lasate in urma de exploratori, multe sunt reziduuri nesemnificative. Printre deseuri se afla sase steaguri americane si patru retroreflectoare, 96 de pungi cu excremente umane, urina si voma, doua mingi de golf care au fost aruncate de astronautul Alan Shepard, in cadrul misiunii Apollo 14, o unghiera si un autoportret al astronautului James Irwin.
Potrivit sursei citate, pe Luna mai putem gasi 100 de bancnote de 2 dolari, lasate in urma de astronautii misiunii Apollo 15, care voiau sa faca poze cu ele in spatiu, sa le semneze si apoi sa le vanda la licitatie” (Hotnews, 5 februarie 2018).

Deși cele 5040 de civilizații ale Universului, inventariate cu maximă rigoare în cartea lui Rogerius Mendelheim Simulacro Taxonomia sistemelor civilizaționale sau dezvăluirea adevăratei doctrine, sînt în majoritatea lor creația unor golani de drumul mare, a unor bătăuși puși mereu pe ceartă, a unor proști dornici să înșface cît mai mult și cît mai repede, a unor canibali ce se înfruptă fără remușcări din carnea semenilor lor, există, totuși, cîteva civilizații diferite ascunse printre miliardele și miliardele de stele ce desfid orice numărătoare. Una dintre acestea, descrisă îndelung și cu empatie manifestă de către Simulacro, e denumită « civilizația filosofilor sluți ce-și dau părul cu briantină ». Întemeiată în urmă cu circa 600 000  de ani de niște urmași ai lui Adam asupra cărora nu s-au răsfrînt urmele păcatului, această civilizație și-a atins apogeul după 100 000 de ani, reușind să fie singura civilizație din Univers care n-a cunoscut decadența. Condusă din totdeauna de filosofi, această lume s-a construit venerînd principiile rațiunii și străduindu-se să elimine agresivitatea, superstițiile, fanatismul. Facultățile logice ale locuitorilor erau dezvoltate de la cele mai fragede vîrste în urma unui antrenament temeinic și adesea extenuant. Copiii învățau doar ceea ce putea fi socotit perfect rațional și necesarmente demonstrabil, lăsînd deoparte orice cunoaștere aproximativă, imperfectă sau incompletă. În lumea filosofilor-sluți-ce-și-dau-părul-cu-briantină nu era cunoscută muzica, nu era acceptată literatura, nu era admisă nici o formă de artă. Dușmanul principal ce trebuia combătut era imaginația, socotită o maladie extrem de molipsitoare al cărei deznodămînt inevitabil era prăbușirea în nebunie, păcat de neiertat în această lume a rațiunii și pedepsit imediat prin condamnarea la moarte.

Visele erau considerate reziduuri intolerabile ale unui stadiu incipient al evoluției, urme ale unei condiții primitive ce trebuie atent eradicate pentru a nu alimenta detestabila declanșare a imaginației și, astfel, posibila contagiune a întregii societăți. Legislatorii prevăzuseră ședințe obligatorii de terapie pentru toți cetățenii încă de la vîrsta de cinci ani, în așa fel încît aceștia să poată să-și însușească tehnicile cele mai avansate pentru obținerea unui somn adînc, perfect odihnitor și fără vise. Dacă aceste metode nu dădeau rezultate, se trecea la administrarea unor medicamente concepute special pentru a induce o stare de somn profund. Dacă, în ciuda tuturor eforturilor făcute, existau încă indivizi incapabili să doarmă fără a avea parte de vise, aceștia erau extrași din comunitate și internați într-un așa-numit Sanatoriu pentru boli onirice, în care erau supuși unor experimente de lungă durată pentru a distruge ultimele rămășite de fantezie ce își făceau loc în somn. Bolnavilor li se repeta că “O minte clară nu are nevoie de povești, o minte clară are nevoie de fapte”. Cu toate acestea, foarte puțini dintre pacienții Sanatoriului pentru boli onirice reușeau să se vindece – cei mai mulți își pierdeau destul de repede mințile și erau imediat împușcați.

Simulacro pretinde că, în ciuda bunelor intenții ale filosofilor și a văditei lor pasiuni pentru o atentă pedagogie a intelectului, îndepărtata planetă pe care o guvernează a fost zguduită de numeroase rebeliuni, fanaticii imaginației reușind mereu să se regrupeze sub stindardul altor și altor idealuri, încăpățînîndu-se să deteste armonioasa călăuzire a rațiunii, cerînd neîmpăcați dreptul la imperfecțiune. Filosofii sluți n-au putut să-i masacreze pe toți revoltații fiindcă o asemenea soluție ar fi fost împotriva principiilor pe care le propovăduiau, așa că au găsit o soluție mai elegantă pentru a-i reduce la tăcere : i-au exilat pe Lună. Acolo îi pot găsi și astăzi astronauții noștri plecați în căutarea celor două mingi de golf aruncate de Alan Shepard, a unei unghiere tocite, a minților rătăcite ale lui Orlando furioso sau a imperiilor descoperite de Cyrano. Probabil că ar refuza să vină pe Pămînt, s-au obișnuit să fie singuri pe Lună, fericiți că pot să pornească o revoluție în fiecare săptămînă fără ca jandarmii să-i împingă cu mișcări atent studiate în dubele cele mai conforme cu rațiunea inventate în istoria Universului.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *