Profi. Luni, spre seară. Viața merge înainte. Ajung în fața sectorului cu mezeluri și carne. Domnișoara cu batic în degradeu șterge de zor congelatorul cu uși metalice. Știți voi despre ce vorbesc, frigiderul acela imens, care huruie doar când e stricat, din care se scot pulpele cu spate, alea de seamănă cu picioarele de urs, grase, păroase, cu miros de clor. Le pui la cuptor și se chircesc, ca niște stafide se fac, nu rămâne mare lucru din ele, os și piele, atâta. Șterge și mă privește intens. ”Imediat, imediat, imediat!” ”Sigur, nicio problemă.” Șterge și se uită în toate direcțiile, de parcă ar fi vânat-o cineva. Se înalță pe vârfuri, să ajungă și la ușa de sus. Nu prea ajunge. Pune mâna la șale și oftează. Îi urmăresc mișcările. Știu tot: ce cârpă folosește, ce fel de mănuși, ce detergent. E plinuță și oftează. Întoarce capul, șoptind (citesc pe buze ce vrea să spună) peste pult: ”Avem o echipă în inspecție, de aceea ștergem avântat, facem curat. La noi, să nu credeți altceva, e tot timpul curat, dar, cum ar veni, să arătăm că ne pasă, de aia frecăm ca apucații, să vadă domnii de la protecția aia de-i în toată lumea, a consumatorului sau cum i-o fi spunând, că avem interes, că nu stăm ca fraierii, degeaba.” Se oprește din frecat uși metalice. Timpul stă parcă-n loc. ”Dar, oricum, metalul trădează.” mă trezesc că spun bolovănos. ”Vedeți, domniță, ați punctat foarte bine!” Și face semnul acela că ești-tare-frate-ce-mai-ești-tare. Nu-mi vine să râd. Aștept resemnată de aproape un sfert de oră. După mine, vreo zece amărâți. Se uită și ei, ce să facă. În lateral, la pungile cu condimente, la furculițele de unică folosință, se uită pe sus, la neonul din tavan și iar în lateral, să vadă cine-i lângă ei, dacă-i un cunoscut, se uită la coșul care atârnă tot mai greu, se uită la pâinile care nu miros a pâine, la șireturile care atârnă pe raft, chiar în fața ovăzului la kilogram. Ca mine, privesc năuci și tac. O doamnă, trecută bine de șaptezeci de ani, îngaimă ca dintr-o altă viață: ”Se mai văd niște pete, acolo, pe partea dreaptă!” Vânzătoarea aude și reacționează, ca și când n-ar observa ce frumos se-ntinde coada, nostalgic și duios: ”Unde, mătușico, unde, spune dumneata cu gurița ta, nu te mai fandosi atâta, unde, mama ei de viață? Dacă mai rămâne-o pată, îmi tatuez pe gât un fluture cât casa, jur c-așa o să fac, să se holbeze toți la mine, mai ales ăia de la protecția voastră, a cârcotașilor!”
Profi
Simona Constantinovici
- Tweet
Ultimele articole

Zoran – impresie

Opțiune wagneriană

Anne Carson, Nobel 2026, în portofoliul Anansi. World Fiction

BACH 2.0 – un proiect dedicat muzicii baroce și clavecinului

MUSICA PURITAS DOMINICA (suita… )

Înscrie-te la festivalul literar „Romeo și Julieta la Mizil”, ajuns la ediția a XX-a!

Lătrături și crize tomnatice

David Grossman, Zeruya Shalev, Yuval Noah Harari, Meir Shalev, autori israelieni de referință – traduceri în premieră în limba română

Singur

Dincolo de miraj

MUSICA PURITAS DOMINICA (concerto grosso…)

tonalități de toamnă

Liminalul şi scrisul in between (Cristian Fulaș)

Memorie, identitate și pribegie în America Latină

Octombrie

Seneca. Un sindrom clasic
INSCRIE-TE LA NEWSLETTER!
Sa fii mereu LaPunkt!
Cele mai citite
- Merită să aştepţi pe cineva care nu te iubeşte? 132964 views
- De ce unii oameni nu se mai pot îndrăgosti? (relaţia supra-toxică) 83546 views
- Noaptea dinaintea examenului. Cum înveţi când nu mai ai chef să înveţi în sesiune 82847 views
- Despre prietenie, cu dragoste 40170 views
- Vasile Voiculescu, „În grădina Ghetsemani” 25077 views