Prins în imagini-capsulă

Alina Gherasim a început să publice proză scurtă acum trei ani. Armor e a cincea sa carte, după Femeia-valiză, Colonia de cormorani, Noemi știe ea de ce și Noemi știe ea de ce e la Paris. Ultimele două fac parte dintr-o serie de volume scrise pentru adolescenți. Artist plastic de prim rang, cu expoziții la activ și un stil rafinat, a învățat să observe lumea. Literatura pe care o scrie cu voluptate, într-un ritm alert, preia neîndoielnic tehnici exersate-n pictură. Are știința de a decupa scene din viața cotidiană, cărora le adaugă controlat tonuri suprarealiste. Omul invizibil în palton negru, povestire inclusă în acest volum, este o bijuterie în materie de imaginație combinatorie.

Descrie mult la nivel cromatic, transcrie cu patos liniile și unghiurile, le deplasează voit, transformă mult din materialul inepuizabil al realității, ca pentru a nu-i plictisi pe cititorii isteți, suprimă din cutele prea rigide ale planurilor secunde. O interesează ce fac oamenii, rostul, ritmul din viața lor, pulsul, nimicurile de zi cu zi, temerile, neîmplinirile. Privirea păstrează acea detașare necesară-n observația care va împinge-n ficțiune realitatea. Proza sa reface trasee binecunoscute cu bucuria celui care se întâlnește pentru prima dată cu scrisul. Peste toate, cafeneaua rămâne toposul preferat, vehicul semantic de la o carte la alta. Într-un fel sau altul, întâmplările sunt legate de o cafenea, un restaurant, un bar, o pizzerie dintr-un oraș cu nume neprecizat.

În prima povestire, care dă și numele volumului, Alina Gherasim aduce în prim-plan, în oglindă, două figuri masculine. Între bătrânul Samuel și negrul cu pălărie neagră, Leon, așezați la două mese alăturate, se leagă instantaneu un soi de misterioasă relație. Armor e numele unei cafenele din proximitatea deșertului. Expertă în a reda detaliile care construiesc personajul, autoarea își calibrează discursul asemenea unui dresor profesionist. Lasă întotdeauna loc pentru o continuare, pentru posibile evadări neprogramate în lumi paralele.  

Cafeneaua Armor, ciocolatiul Leon revin în povestirea Ochiul de bou. Și-n Vânătorul, cafeaua e băută de protagonist în același loc: ”Armor. O cafenea așa cum mi-am imaginat întotdeauna. Cu mobilă simplă din lemn închis la culoare. Multă lume se oprise pentru o cafea acolo. Mesele aveau o patină grozavă. Atâtea coate s-au sprijinit pe ele. Se vedeau mici adâncituri în lemnul moale. Iar scaunele erau desperecheate. Păreau aduse de la diverse târguri sau primite în dar de la oameni în semn de recunoștință. Deasupra intrării se bălăngănea ușor placa din lemn pe care scris ARMOR cu litere caligrafiate.” (p. 32) Personajele comunică, astfel, fragmentar, în timp ce beau o cafea, trec din poveste-n poveste, fără să se-ntâlnească niciodată. Există o armură (vezi engl. armor) care le-acoperă trupul, într-o nevoie acută de-a se (auto)apăra de forțele obscure ale prezentului. Platoșa cade arareori, lăsând, chiar și pentru câteva secunde, spațiu de manevră vulnerabilității. Totul pare să graviteze în jurul acestui nume ”protector”, de cafenea-fortificație: Armor. Apropiat ca sonoritate de amor, cuvântul exotic armor trimite indubitabil și la zona iubirilor trecătoare, a cuplurilor care-și caută identitatea sau și-o pierd, într-un fel de dezinvoltă, incongruentă, nebunatică și dezinteresată trăire a momentului.

Alina Gherasim se dovedește a fi, așadar, și o exploratoare a sensurilor din unele cuvinte multifațetate. Pe lângă termenul dominant, cu amprentare militară, armor, în Dansul și îmbrățișarea, Cadiz și volubilis devin stimuli ai unei narații care-și schimbă imprevizibil tonurile: capitala Andaluziei, Cadix, și celălalt termen, volubilis, care trimite tot la un toponim, nume al unui oraș din Maroc, dar și la o plantă care, în simbolistică, marchează cultul prieteniei. Cum se poate observa, scriitoarea nu părăsește, nici în acest volum, zona de confort a călătoriilor, stimulatoare în planul scriiturii, generatoare de conținuturi variate. Subtil, leagă, pe calea metaforei, femeia de albină, mișcările umilei zburătoare de soare și erotică, într-un indefinisabil dans al naturii care nu-și află răgaz și alinare, ci doar fecundă aspirație spre altceva.  

Imagini-capsulă ne sunt livrate, cu perechi care par să urmeze tiparul clasic, al unei iubiri confortabile, reduse la colaje de stări, mișcări și dialoguri stereotipe. Decupaje din viață sau inserții ficționale într-un ochi de realitate pe care cu toții o cunoaștem, proza Alinei Gherasim își trasează din mers liniile de orientare, se menține pe o textură a lui déjà vu, déjà connu, pentru ca, într-o fracțiune de secundă, să evadeze-n zone ale incontrolabilei aripi imaginative. În Cerul înstelat ca un clopot e vorba despre o tabără de refugiați. Ca un jurnalist cu sânge rece, într-un gest de recuperare a timpului, prozatoarea mișcă ușor camerele pe fețele crispate ale celor care și-au părăsit țara.

Povestirile din acest volum tind să-și întindă firele, să se amplifice narativ. Acest aspect ne face să credem că autoarea va scrie, pe viitor, și romane. În Dragostea durează 1001 de nopți, Eduard seamănă izbitor cu personaje din celelalte cărți, identitatea lui e una îndoielnică, starea de spirit, la fel. Cum poate un mail primit de la Șeherezada zilelor noastre să răstoarne bunul mers al clipei sau cât de departe suntem de visul reîntregitor, cu regi și regine, iată formulele prin care cititorul e chemat să se-așeze-n fotoliu și să călătorească dimpreună cu personajele.

Ca niște micro-scenarii se pot citi povestirile Alinei Gherasim, fulgurante puneri în scenă. Ca-n Femeia-valiză, unul dintre punctele forte e capacitatea de a manipula personajele, creând o senzație de teatralitate exemplară. Cu sau fără dialog, se-ntâmplă ca narația să se-mpletească-n mai multe secvențe, în chip autentic, cum fagurele-n stupul de albine. Ceea ce rămâne ca o constantă a scrisului său e acel final cu, adesea, dozaj de umor și ironie, în stare a închide povestea, oricare ar fi aceasta.

Ușurința cu care scrie Alina Gherasim este evidentă, apetența în a descoperi teritorii încă puțin explorate. Atentă la cum sună fraza, discursul beneficiază de reglaje, pe măsură ce textul înaintează, pe măsură ce povestea se resoarbe-n țesutul cuvintelor. Tablourile minimaliste despre cupluri și iubire au ca decor stadionul ori terenul pe care se va desfășura un meci de rugby, o casă de la malul mării, școala de dans mexican Cinco de mayo, biroul corporatist sau cafeneaua de care aminteam. Orice spațiu devine pretext pentru a scrie.

Cu titluri care atrag și rețin semantica povestirii în imagini-capsulă (concept inventat de autoare și reluat, la răstimpuri, în povestiri), cu nevoia permanentă de alternanță a planurilor narației, conștientă de scriitura pe care-o practică, Alina Gherasim se oprește în câte-o fereastră a reflecției, zăbovește asupra actului receptării: ”O poveste fără ascultător e ca o corabie fără port, rătăcește fără să-și găsească liniștea.” (Podul lui Apollodor, p. 47). Dacă va trece cu succes de pericolul manierismului care ne pândește pe toți, Alina Gherasim va intra într-o zodie a maturității creatoare, spațiu în care căutările vor alege să se astâmpere-n formule ideale de scriitură.

Cartea poate fi citită și prin urmărirea unui sens bine delimitat, tăiat cu foarfece de chirurg-estet, prin orientarea după tehnica de treptată acomodare cu hățișul existențial, în care bărbați și femei se caută brownian, se atrag, se resping, se regăsesc după ani, exact ca-n viața reală. Călătorii râvnite, agenții care nu pot satisface dorințele clienților, cartografierea unor locuri îndepărtate de pe planetă, a unor obiceiuri comune, dialoguri cu noimă sau fără, se rotesc în capsule narative care au puterea de a menține treaz interesul cititorului. Povestirile poartă germenii unor viitoare narațiuni, cum vântul-n rotocoale praful, frunza de toamnă sau gândul. O anumită detașare poate fi constatată, uneori, vizavi de cele povestite, ca și când autoarea nu-și dorește să se implice prea mult emoțional. Descrie doar. Transcrie. Iubirea din imaginea-capsulă. Iubirile. Exuberanța la nivel stilistic, de petrecere mediteraneană, se răsfrânge-n stil realist. În stil suprarealist, alteori, de petrecere finlandeză.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *