Un cortegiu aproape vesel

te dor atât de tare dinţii

încât creierul îţi sare dintr-un loc în altul ca un CD

până ajunge în clasa a V-a şi se opreşte acolo

brusc îţi aminteşti de profesoara

care a spus că dor nu există decât în limba română

şi că e intraductibil

 

îţi vine să râzi

dar orice mişcare a feţei

amplifică până la nebunie durerea

 

te priveşti în oglindă

şi te abţii încă o dată să râzi

deşi arăţi ca un măscărici

cu ochii injectaţi cu obrajii umflaţi şi urechile roşii

 

te gândeşti că profesoara aceea

a murit de cancer la ovare

dar nu pentru că tu şi alţi derbedei ca tine

vă uitaţi cu oglinda sub fusta ei

sperând să vedeţi mai mult decât vedeaţi

ci fiindcă acolo nu mai privise de ani buni

decât un singur bărbat:

medicul

care a consultat-o şi i-a pus diagnosticul

 

însă tu şi ceilalţi derbedei ca tine

v-aţi simţit vinovaţi de moartea ei

colegele voastre v-au reproşat că din cauza

razelor de la oglinzi a făcut doamna cancer

v-au arătat cu degetul ca pe nişte criminali

iar vouă chiar vă venea să le omorâţi

dar ar fi fost prea multe cadavre deodată

pentru o şcoală de cartier

aşa că le-aţi tras de păr

şi le-aţi dat nişte pumni în coaste

iar fetei înalte cât o prăjină

din ultima bancă

i-ai şoptit chiar tu printre dinţi că-i pui oglinda

dacă mai scoate o singură vorbă

 

pe vremea aceea

cancerul era un ghem de viermi albi şi mici

care înviau la raze şi începeau să te mănânce pe interior

 

ficat stomac pancreas intestine măduvă

ovare

dacă aveai

îţi erau devorate fără să simţi

iar ce mai rămânea din ele putrezea în tine

şi crăpai

de asta morţii duhneau atât de tare

nu te apropiai de ei decât la bunici în vacanţe

când îi duceau cu alai şi lăutari spre cimitirul din afara satului

iar pe drum

aruncau cu monede pe care le culegeai

de printre picioarele celor ruşinoşi să se aplece

 

au fost morţi care te-au făcut fericit

sute de bani zburau peste ei ca nişte fluturi metalici

ce-i însoţeau spre rai

pe unii i-ai prins în aer

pe alţii pe pământ

toţi pentru paradisul tău

din caramele napolitane ciocolată şi halva

 

doamna profesoară nu mirosea

iar la oraş nu se aruncă bani

şi

oricum

aţi stat în spatele cortegiului

în urma celor din clasele mai mari

tu şi derbedeii ca tine

aţi fost ultimii

cu feţe triste

dar bucuroşi

că nu făceaţi şcoală

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *