Interviu cu Dr. Bruce O’Neill, antropolog, profesor asistent, Saint Louis University. Interviu luat de Drd. Ruxandra Petrinca.
R.P.: Cine este Bruce O’Neill?
B.O’N.: Sunt un antropolog socio-cultural care cercetează orașe. Munca mea este etnografică și se concentrează asupra chestiunilor legate de inegalitate – felul în care se formează inegalitatea în mediu urban și modurile diferite în care acesta influențează experiențele locuitorilor din oraș.
R.P. Ce te-a determinat să alegi Romania ca teren pentru cercetarea ta?
B.O’N.: Cercetarea mea este despre București. Ca mulți alți antropologi, alegerea terenului a fost o chestiune de șansă. Prima mea călătorie la București, a avut loc în 2006. Eram la sfârșitul unui program de master în geografie urbană la London School of Economics. Structura tezei a permis obiective de cercetare din afara Londrei, iar interesele mele s-au îndreptat imediat către Europa Centrală și de Est. Vizitasem regiunea, cu rucsacul în spate, în perioada studenției și citisem suficient despre istoria României cât să fiu curios. Din păcate, călătoria mea s-a încheiat înainte de a avea șansa să vizitez țara. Am făcut o propunere șia m-am mutat la București timp de câteva luni pentru a-mi face cercetarea masterală. Orașul mi-a captat întru totul imaginația. Când am început doctoratul în antropologie, în anul următor, nu concepeam să lucrez în altă parte.
R.P.: Cartea pe care ai publicat-o anul trecut la Duke University Press se intitulează: The Space of Boredom: Homelessness in the Slowing Global Order. (Spațiul plictiselii: situația persoanelor fără adăpost într-o ordine globală încetinită). Ce te-a determinat să alegi plictiseala ca obiect de cercetare academică? Dar problematica celor fără adăpost? Există un sentiment de înstrăinare care ne afectează pe toți, dar care are un impact mai puternic, sau cel puțin diferit asupra populațiilor vulnerabile?
B.O’N.: Nu m-am gândit niciodată să scriu o carte despre plictiseală. M-a interesat întotdeauna inegalitatea urbană și în special situația persoanelor fără adăpost. Dar când am început să fac cercetări în adăposturi și în centre de zi din jurul Bucureștiului, am observat că tema plictiselii este inevitabilă. Bărbații și femeile fără locuință pe care i-am întâlnit au descris lipsa locurilor de muncă, a unei locuințe și a banilor de cheltuială în termeni de plictiseală. De-a lungul timpului, am devenit interesat de modul în care această plictiseală a articulat o anumită alienare a orașului, și de corelația cu o economie globală descrisă de obicei în termeni de accelerare. În timp ce globalizarea poate accelera viața celor pe care îi încorporeaza, așa cum au explicat și alții, cartea mea este interesată de modul în care globalizarea încetinește ritmul vieții pentru cei care au fost strămutati de concurența de piață. Zilierii fără adăpost cu care am lucrat în centrele și adăposturile improvizate din București sunt cazuri extreme, dar cred că există un sentiment generalizat de plictiseală legat de teama de a fi concediat, redus, sau nedorit și inutil.
R.P. Care au fost principalele provocări legate de desfășurarea cercetărilor pe aceste teme? Ce sfat ai oferi tinerilor antropologi?
B.O’N.: Pentru mine, Bucureștiul a fost întotdeauna un loc minunat de lucru. Sunt recunoscător pentru că orașul este atât de sigur, și am fost întotdeauna plăcut impresionat de generozitatea și disponibilitatea oamenilor de a-și face timp pentru mine. Sunt unul dintre acei antropologi pentru care munca de teren este o continuă sursă de inspirație. Experiența practică poate transforma cu adevărat individul și înțelegerea lui despre sine și lume. Sfatul meu pentru tinerii antropologi este să aibă răbdare și să se gândeasca cum se potrivesc împreună lucrurile mici. La început, când mi-am canalizat reflecția etnografică spre plictiseală, am fost foarte neliniștit. Îmi făceam griji despre cum voi scrie despre o experiență deseori descrisă în termeni de nimic, lipsă și absență? Cu răbdare am reușit să văd cum toată această vorbărie despre nimic s-a strâns într-o poveste care a oferit o perspectivă diversă asupra organizării orașului, a societății și a economiei globale.
R.P.: Ce ne poti spune despre următorul tău proiect?
B.O’N.: Sunt foarte încântat că voi continua să lucrez în București. În ultimii ani, am cercetat urbanul literal undergound din București: stațiile de metrou, garajul subteran, subsolurile și pivnițele. Sunt interesat de modul în care planificatorii și dezvoltatorii concep și dezvoltă aceste spații, pentru cine și în ce scop. Sunt, de asemenea, interesat de modul în care extinderea rețelei de metrou oferă o oportunitate de a regândi suprafața orașului, atributele sale estetice și modul de interrelationare dintre cartiere. (interviu tradus de Ruxandra Petrinca)
*Această serie de interviuri va prezenta 45 de specialiști, tineri și consacrați, care lucrează în universități, în centre și în institute de cercetare din occident și care au consacrat activitatea lor academică domeniului studiilor românești. Aceste conversații vor permite unei audiențe românești largi nu doar să descopere elemente de biografie personală și itinerariile de cercetare ale acestor specialiști, ci și să pătrundă în raționamentele unor decizii de viață care i-au condus către specializarea în studiile românești. Interviurile vor arăta cum profesori influenți, întâlniri întâmplătoare, vizite din tinerețe, legături familiale, emigrația și alte atâtea motive au contribuit la decizia lor de a-și îndrepta atenția către România.
Aceasta este o nouă generație de specialiști în studiile românești, cea de după Războiul Rece, care gravitează în jurul Societății de Studii Românești și rolului acesteia de a face cunoscute studiile românești în lumea academică occidentală.
Ruxandra Petrinca este istoric. Specializată pe studiul perioadei comuniste și postsocialism, Ruxandra deține o licență în drept, și o diplomă de master în studii canadiene eliberate de Universitatea din București. După sosirea la Montreal în 2006, a obținut cu distincție o a doua licență cu dublă specializare în literatură engleză și istorie și un masterat în istorie la Universitatea Concordia. În prezent, este doctorand în cadrul Departamentului de Istorie și Studii Clasice de la Universitatea McGill. Ultimele publicații includ traducerea cărții Dr. Iurie Stamati din franceză în engleză, The Slavic Dossier, Medieval Archaeology in the Soviet Republic of Moldova between State Propaganda and Scholarly Endeavour, Brill, January 15, 2019, și articole în publicații de specialitate din țară și străinătate: “Choosing to Forget: Politics, Family, and Everyday Life in Stalinist Romania,” în Strategies of Survival and Social-Professional Integration in Political Prisoners’ Families in Communist Central and Eastern Europe in the ’50s and ’60s, ed. Cosmin Budeancă, Dalia Bathory (Lit Verlag, 2018), „Rezistența prin cultură pe țărmurile Mării Negre în România comunistă”, in După 25 de ani. Evaluări și reevaluări istoriografice privind comunismul, ed.
Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (Polirom, 2017), “Halfway between Memory and History, Gulag Memoirs as a Genre”, (Slovo Journal, vol. 29, no 1, 2017).
