”Educația prin mining – o educație pentru tinerii viitorului”

Educația reprezintă standardul cel mai înalt în dezvoltarea unui copil, de aceea, investiția în educație reprezintă piatra de temelie în dezvoltarea unui tânăr. Există mulți copii care nu își pot continua studiile din lipsa unui sprijin sau din lipsa resurselor primare (cărți, rechizite, haine). Mineriada pentru educație înseamnă militarea spre o lume mai bună, o lume a egalității șanselor pentru a crede într-un viitor frumos și valoros pentru toți.

Pentru clădirea acestuia Mineriada pentru educație își propune să ajute prin toate resursele disponibile copiii ce aspiră către un act educațional de calitate, prin explorarea capitalului uman intelectual și potențialul creator al fiecărui copil în parte, cărora din diverse motive șansele la educație le sunt limitate.

În sprijunul lor a luat naștere Mineriada pentru educație ce își propune să mineze cryptomoneda pentru a o exploata economic în scopul susținerii unei noi ”educații prin mining”, pentru acei tineri înscriși în diverse forme de învătământ (gimnazial, liceal, facultate etc).

Conceptul de mining se dezvoltă din ce în ce mai mult în consțiința publică, de aceea este important ca educația să beneficieze de progresele și de o înțelegere mai profundă în care aptitudinile analitice sunt folosite pentru a rezolva problemele din lumea reală, folosing aceste explorări digitale unice.

Vorbim de un număr de 50 de copii între vârsta de 8 si 18 ani din casa familială Betania Uricani și centrul de plasament Lupeni care vor beneficia de:

  • Accesul la PC-uri primite de la donatorii din platforma www.mineriadapentrueducatie.ro;
  •  Cursuri de operare PC;
  • Activități de dezvoltare și pregătire: cursuri de engleză, meditații pentru diverse materii, after school, cursuri de pregătire pentru admiterea la facultate;

Pentru mai multe detalii :

Alexandru Filimon

Tel: 0766 703 909

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *