Margarete Buber-Neumann (1901–1989) a fost arestată în 1937 împreună cu soțul ei, fostul deputat comunist Heinz Neumann (curând după aceea avea să fie executat), și, după o perioadă în Gulag, în lagărul Karaganda din Asia Centrală, a fost transportată la Ravensbrück ca efect al infamului Pact sovieto-nazist. Am recitit de câteva ori cartea ei despre Milena Jesenská (1896–1944), faimoasa ziaristă cehă și prietena lui Franz Kafka (vezi Scrisori către Milena), deținută în același lagăr nazist. Milena a fost printre cei care au denunțat deopotrivă nazismul și Marea Teroare din URSS, era perfect conștientă de natura despotic-polițienească a național-socialismului și a socialismului leninist. Când rețeaua clandestină cehă de la Ravensbrück i-a cerut Milenei să aleagă între apartenența la acel grup și prietenia cu „troțkista” Margarete Neumann, Milena a optat pentru prietenie. A murit în lagăr în 1944, dar Margarete a supraviețuit și a vorbit.
Cumnatul Margaretei, Willi Münzenberg, fostul dirijor al propagandei cominterniste, rupsese cu Stalin după Pact și a fost ucis în exil, în Franța, cel mai probabil de către agenții NKVD-ului. Prietenă apropiată cu Arthur Koestler și Manès Sperber, prețuită de Albert Camus și Raymond Aron, de Monica Lovinescu și Whittaker Chambers, Margarete a fost una din marile voci ale luptei anti-totalitare în anii ofensivelor propagandistice staliniste de după război. Memoriile ei, scrise la îndemnul lui Koestler, au apărut în 1948 în germană cu titlul Als Gefangene bei Stalin und Hitler. Eine Welt im Dunkel (în engleză Under Two Dictators: Prisoner of Stalin and Hitler) și sunt o mărturie esențială despre secolul lagărelor de concentrare și al religiilor seculare. Știa exact ce însemna comunismul, a spus-o direct și fără menajamente. A trăit personal identitatea de metode dintre cele două sisteme, a fost victima ambelor dictaturi. În 1949, a depus mărturie în favoarea lui Viktor Kravcenko în procesul de calomnie intentat de acesta împotriva săptămânalului comunist Les Lettres Françaises condus de Louis Aragon și de Pierre Daix. Comuniștii francezi îl acuzaseră pe Kravcenko că mințise în legătură cu existența lagărelor de muncă forțată din URSS. Pe măsură ce reflecta tot mai mult la chestiunea totalitarismului, Margarete Buber-Neumann devenea tot mai convinsă că nazismul și comunismul erau nu doar fenomene similare, ci consubstanțiale. Acesta a fost și mesajul adânc al cărții ei din 1976 despre destinele umane ale timpurilor în care i-a fost dat să trăiască. A încetat din viață în noiembrie 1989, cu câteva zile înainte de căderea Zidului Berlinului.
Unul dintre inițiatorii Declarației de la Praga din 2008 a fost dramaturgul ceh Václav Havel, un admirator mărturisit al operei lui Kafka. Asemeni prozelor lui Kafka, piesele lui Havel vorbesc despre însingurare, pierderea identității, înstrăinare într-o lume tot mai opacă, tot mai absurdă. Declarația cerea ca ziua de 23 august să devină o zi comemorativă în toate statele europene pentru victimele celor două regimuri scelerate vinovate de asasinarea a milioane de ființe inocente în numele unor fixații ideologice delirante. În momentul în care individul nu mai este privit ca om, cu drepturi inalienabile, ci ca membru al unei „categorii sociale” ori „rasiale” decretată drept inferioară, deci superfluă, deci „parazitică”, în momentul când este redus la condiția de insectă, vierme, lipitoare, etc., când coeziunea comunității politice este făcută dependentă de excluderea, eliminarea și în final exterminarea „dușmanului de clasă” ori „de rasă”, se deschide calea pentru experimentele genocidare de tip comunist și nazist. Comemorarea zilei de 23 august 1939 este menită să mențină vie neuitarea și să avertizeze asupra niciodată dispărutei primejdii totalitare.
Vladimir Tismăneanu
Este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012).
Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" si in numeroase alte locuri. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale.
Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania.
Inca un 23 august ! Articolul citit îmi redeșteaptă întrebările fara răspuns. Regimurile totalitare erau oricum infame din naștere. De ce alianța lor sa fie mai șocanta decât existența, sub ochii îngăduitori ai democrațiilor parlamentare vestice? Exista speranța ca pentru Hitler recucerirea granitei de vest a celui de al doilea imperiu german sa fie mai puțin importantă decât recucerirea Livoniei teutonice? Nu! Alianța extremelor totalitare , a fost infamă, dar logică in infamie, pe când alianța vestului democratic cu extrema stânga stalinistă a fost ilogică, daca nu cumva îi mai adaugăm un epitet pentru a deveni…logica. Cu deosebită consideratie, Dusan Crstici