Proba cercului de cretă

În actualul an teatral, pe două scene diferite se joacă piese scrise de Bertold Brecht, montate sub îndrumarea regizoarei Anca Bradu: Cercul de cretă caucazian la Teatrul Maghiar Szigligeti din Oradea și  Omul cel bun din Sîciuan la Teatrul Național ,,Radu Stanca” din Sibiu (despre care am consemnat aici: http://www.lapunkt.ro/2018/04/deconstructie-iluzii-si-metamorfoze/). Se poate vorbi despre intenția explorării unei viziuni unitare și coerente asupra operei unui dramaturg, dar și despre o bună cunoaștere a esteticii teatrale brechtiene. În producția de la Oradea, inspirată de Cercul de cretă caucazian, Anca Bradu revigorează un parteneriat de succes alături de scenografa Andra Bădulescu Vișniec, prin care continuă colaborarea începută în urmă cu un an, odată cu spectacolul Cabaretul Dada, montat la Teatrul ,,Regina Maria” din aceeași localitate.

Peter Brook remarca, în amplul său eseu intitulat Spațiul gol (tradus în limba română de Monica Andronescu și publicat la Editura Nemira în 2014), că, alături de alți mari dramaturgi ai literaturii contemporane, Brecht rămâne o continuă provocare pentru regizori și actori, pentru teatrele înseși. Desigur, cu limitele și prudența receptării și montării textelor sale, impuse de adeziunea marxistă a autorului, consecvent afirmată în întreaga lui poetică teatrală. Mai apropiat de vena politică și militantă din care s-a desprins teatrul epic brechtian, un regizor și teatrolog precum Augusto Boal încearcă să explice cum, în asemenea forme dramatice, cauzele economice și sociale determină gândirea și acțiunea personajelor. Protagoniștii sunt prinși într-un continuu proces de schimbare interioară, iar rațiunea și înțelegerea acțiunilor lor precumpănesc în fața emoțiilor spectatorului: ,,Ceea ce face Brecht, în esență, este să pună accentul pe înțelegere (enlightenment), pe dianoia.” (Augusto Boal, Teatrul oprimaților și alte poetici politice; traducere și note: Georgiana Bărbulescu; prefață: George Banu; postfață: Julián Boal, p. 162). Altfel spus, pe o cunoaștere discursivă, în sens aristotelic, menită să conducă la revelarea adevărului prin împletirea a două premise, ori, în cazul teatrului epic, a două istorisiri. Cercul de cretă caucazian (1948), prin scena-prolog, nu se îndepărtează de acest univers ideatic, proiectând acțiunea într-un spațiu gruzin concret, postbelic, ai cărui locuitori par animați de avântul reconstrucției sociale. Nici măcar camuflajul parabolei înscrise în cele două povești întrețesute nu diminuează pretextul politic. De altfel, Romul Munteanu observase, în monografia dedicată dramaturgului german, că în respectiva perioadă de creație acesta se îndepărtase de formula teatrului didactic, abstract și moralizator, pornind în căutarea unor parabole care să-i servească mai bine ambițiilor politice și militante.

Și totuși, Anca Bradu suspendă cu abilitate intențiile dramaturgice, refăcând ingenios locul întâmplărilor, într-o concepție cu totul originală, prin recursul la subtilități parodice și rafinate efecte vizuale. Formula teatrului în teatru stârnește interesul pentru legenda Cercului de cretă, semn permanent figurat în centrul scenei, ca un ecou al probei decisive și mult așteptate. Actorii intră în scenă pe platforma unui camion, semn al lumii în mișcare. Tot acolo, mica orchestră introduce spectatorul în atmosfera aparte, ce glisează între cele două lumi, cea a unei realități brute și paupere, dar dornică de spectacol și divertisment, și cea a legendei. Disputa pentru stabilirea dreptului de posesiune asupra văii nu poate fi, la rândul ei, decât tot un pretext ironic, în măsura în care contextul politic repudiază cu vehemență orice pretenție privind proprietatea individuală. Muzica, datorată unor instrumentiști consacrați, precum Marcu Ágnes, Dombi Dávid și Kurucz Tibor, are darul de a crea sound-ul specific, interludiile ce absorb scenele într-un întreg bine susținut de o echipă actoricească cu remarcabile calități interpretative. Adesea, emoțiile se transferă în armoniile muzicale ce creează iluzia disperării în situațiile aparent fără ieșire prin care trece Grușa sau, dimpotrivă, explozia frenetică a ritmurilor nunții-priveghi din partea a doua. Există un povestitor care leagă fragmentele risipite ale lumii, orchestrându-le cu scurte resorturi explicative ori cu înlănțuiri de cauzalitate.

Decorul-instalație, conceput dintr-o a doua platformă suspendată, susținută de un soi de schelărie mobilă, permite continua reașezare a cadrului în funcție de fluxul întâmplărilor, de mișcarea scenică și cerințele regizorale. Jocul fluid al luminilor ce ajurează scheletul metalic îi conferă ansamblului funcții multiple, de la figurarea ghețarului din vârful muntelui de miazănoapte, proba curajului și a caracterului prin care Grușa trebuie să treacă pentru a scăpa de urmăritori, până la reflexiile suprarealiste din fantasmele copilăriei lui Mihail. De altfel, s-a observat și în alte spectacole talentul Ancăi Bradu de a valorifica inteligent spațiul scenic, de a suprapune planuri multiple, de a crea aproape cinematografic efectul de spațialitate. Cromatica sprințară a costumelor și decupajele în linii armonioase însuflețesc reflexiile izvorâte din vechile crochiuri ce amintesc de luminile și umbrele spațiului caucazian, deopotrivă misterios și fascinant. În momentele ce pregătesc deznodământul, actorii sunt aduși în fața publicului, eludând distanța. Ceea ce trece în prim-plan, în asemenea secvențe, este jocul, spectacolul total, prin care distanțarea se anulează, în răspăr cu proiectul brechtian inițial.

Acțiunea crește firesc, fără răsturnări neașteptate de la scenariul prevăzut, conjugând cele două istorii jucate. Mai întâi, se răsfiră povestea copilului de guvernator, Mihail, abandonat de mama refugiată din calea cnejilor răsculați și crescut de slujnica Grușa Vahnadze, interpretată cu nerv și forță de actrița Tasnádi-Sáhy Noémi. Odată luată hotărârea de a păstra copilul – tot grație cercului de cretă, simbol ubicuu -, încercările la care va fi supusă Grușa se vor înscrie într-o morfologie a basmului, într-un periplu necontenit, ce va aduce pe scenă multiple roluri de mare expresivitate: Simon Habava, soldații urmăritori, Lavrenti și Aniko Vahnadze, cele două doamne refugiate din calea răsculaților, nuntașii etc.  În partea a doua, istoria falsului judecător Azdak, personaj temperamental și contradictoriu, convingător întrupat de actorul Kardos M. Róbert, pune în scenă savuroase racursiuri și un joc de rol conceput pe structura parodică a unui fals proces, menit să deschidă serioase întrebări cu privire la cine mai împarte cu adevărat dreptatea într-un no man’s land, unde până și conceptul de autoritate s-a dizolvat sub spectrul corupției și al luptelor pentru putere. Lumea căzută în haos, ca o haină purtată anapoda, pe dos – imagine sugerată de tot mai vizibila degringoladă scenică -, evocă, în parte, convențiile basmului. Nunta convențională se topește într-un simulacru de priveghi, ritualurile sunt săvârșite de un călugăr răpus de plăcerile bahice, un ins buimac devine judecător, dar, surprinzător, cu toată gândirea lui strâmbă asupra lumii, judecă drept. Nimic nu mai este așa cum ar trebui să fie. Totuși, nu povestea în sine captează privirea, ci mișcarea, trecerea dintr-un plan într-altul, dintr-un timp în altul, cu grația unei alunecări circulare…

S-a observat că în concepția lui Brecht despre teatru nu se acordă o importanță semnificativă deznodământului, trăirea concentrându-se într-un alt tip de înțelegere a rosturilor lumii. Aserțiunea pare formulată în spiritul concluziilor noastre. După o asemenea experiență de intensă receptare teatrală, aproape că nici nu mai contează cui îi va reveni copilul în urma anevoioasei probe a verității, căci cercul de cretă al Ancăi Bradu își dezvăluie noi sensuri, cu remarcabile virtuți estetic modelatoare.

Photo credit: Teatrul Szigligeti Oradea

Teatrul Szigligeti Oradea

Cercul de cretă caucazian de Bertold Brecht

Regia: Anca Bradu

Scenografia: Andra Bădulescu Vișniec

Conducător muzical: Mezei Szilárd

Coregrafia: Mălina Andrei

Asistent regizor: Kocsis Gyula

Distribuția: Tasnádi-Sáhy Noémi, Kardos M. Róbert, Ababi Csilla, Csatlós Lóránt, Dimény Levente, Dobos Imre, Fábián Enikő, Fodor Réka, Gajai Ágnes, Hunyadi István, Kiss Csaba,  Kovács Levente, Sebestyén Hunor, Szabó Eduárd, Szotyori József

Muzicieni: Dombi Dávid, Kurucz Tibor, Marcu Ágnes

Spectacol vizionat în 3 iunie 2018.