Duet

Se-aşează în fotoliul de demult
Cu gândul să rămână cinci minute,
Deşi ar mai avea atâta timp.

“Cum trece vremea,” spune ea,
Turnând în ceaşcă limonadă.
“Sunt ocupat” se scuză el
Privind uitatele tablouri
În care pomii mai dansează.

Obrazul ei sub raza lămpii
Are paloarea unei fresce,
Şi-l podideşte amintirea
Înfricoşatei lor iubiri.

“Am devenit ateu”, rosteşte
Cu-o ezitare. “Tu mai crezi?”
“De ce m-aş îndoi” tresare
Alături glasul din penumbre
“Tocmai acum când eşti aici?”

Atunci îi pare că de-o viaţă
Stă pe peronul unei gări
Şi-i face semn cu mâna tristă,
Iar ea-i la geamul unui tren
Care nu pleacă nicăieri.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *