”Uite, faci o faptă bună și asta declanșează un lanț de întîmplări care îți întorc iubirea asta înmulțită. Iar la urmă, chiar dacă ai vrea să revii la punctul de plecare, nu mai poți. Pentru că iubirea cu ”i” mic a șters orice cale de întoarcere la ceea ce ai fost la început”. E un citat dintr-un autor spaniol, catalan mai precis, care a fost foarte recent și care merită toată atenția.
Numele lui este Francesc Miralles și omul acesta face o literatură aparte care ne invită să privim cu atenție – viața, oamenii, ideile, sensurile. Și să iubim! Îndăguiți, în legătură chiar cu formula anterioară, încă un scurt citat: ”Important este să continui să iubești viața. Freud spunea că iubim ca să nu ne îmbolnăvim”.
Am fost la lansarea cărții (cărților) sale de la București, am spus cîteva cuvinte și, într-o modalitate ușor modificată, vreau să le reiau și mai jos.
Vreau, mai ales, să enunț cîteva elemente care, în sumă, conturează, cred, unul dintre unghiurile posibile prin care putem intra în literatura, generoasă, pe care ne-o oferă dl Miralles. E, desigur, o lectură care nu le anulează pe altele posibile.
Dar, mai întîi, aș vrea să menționez, în deplină cunoștință de cauză, cîte ceva despre muzică.
Pentru că Francesc Miralles are o relație foarte interesantă cu muzica. Iată doar trei exemple – și să nu fiți surpinși dacă (așa cum a fost cazul meu) vreuna dintre piesele de mai jos devine și pentru dumneavoastră un fel de ”ear worm”:
Muzica, cred eu, e importantă și pentru literatura pe care dl Miralles o face. Nu spun neapărat că muzica acestuia transferă atribute în mod direct textelor sale; spun doar că textele dlui Miralles, cele care au ajuns la noi, în romaneste desigur si, cu atît mai evident cred, cele în extraordinar de sonora și de plăcută limbă spaniolă, au un sound aparte.
Direct, distinct, plăcut, rotund – cu cîte o patină orientală. E multă sim-phonie și armonie în literatura dlui Miralles.
Ceea ce am spus imediat mai înainte: armonia, directețea, distincția, faptul de a fi plăcute, rotunjimea bună – toate acestea sint caracteristici pe care le putem vedea și în cartea scrisă singur de dl Miralles. Dar și în celelalte două – scrise ”la patru mîini” (și mai sunt și altele scrise la fel, în co-producție, în portofoliul acestui scriitor).
Așadar:
E o literatură directă – nu inutil sofisticată, nu complicată în jocuri sterile, in intrigi necredibile. Ci directă – și cu forță! E un tip de literatură distinctă, limpede și distinsă.
Apoi, e, desigur, o literatură plăcută – sint pagini care te tin în bula lor protectoare. Te simți bine citind ceea ce scrie dl Miralles. Te simti confortabil, te simti protejat. E ceva evident terapeutic în acest tip de scriitură și cred că această notă reprezintă ceva cu adevărat important.
E, de asemenea, o literatură rotundă – în ideea în care firele intrigii se leagă, iar povestea se rafinează și rotunjește în ceva cu mult sens. Aș reformula aceasta idee și aș spune că marile calupuri ale cărții au sens, iar sensul cartii curge spre ceva înalt, e ca o ridicare de nivel, pe măsură ce intriga e rezolvată. Ca o ridicare, ca o implinire. E, așa se și cheama un mic capitol din cartea ”Iubirea cu i mic” o literatură ”a cercurilor care se închid”. Și se închid bine, firesc, autentic. Încă o dată – e ceva evident armonios, evident muzical, aș spune chiar și subtil metafizic în ceea ce, sub forma literaturii, ne oferă Francesc Miralles.
Aș risca să reformulez (și) în acest fel: literatura dlui Miralles ne dă un fel GPS sufletesc subtil E o specie de literatură, scrisă foarte bine, care face bine. Sunt textele ale binelui.
Nu în ultimul rînd: cartea aceasta, dar și celelalte pe care le avem deja în românește sunt texte, texte pe care ni le oferă dl Francesc Miralles, pe care le puteți lua, ca beneficiu, in suflet. Eu vă invit să nu ezitati să o faceti.
Și, dimpreună cu această carte, să nu uitați ce ne învăța – și acesta e, de asemenea, un titlu de capitol din carte – dl Miralles: ”lucrurile grele le rezolvăm acum; cele imposibile ne vor lua ceva timp”.
