Vladimir Tismăneanu: despre libertate, în vremuri întunecate

Titlul însuşi al cărţii lui Vladimir Tismăneanu, “ Teze şi antiteze la Washington”,( Curtea Veche, 2017), este un manifest intelectual. Prin omagiul pe care îl aduce liniei întruchipate de Monica Lovinescu şi de Virgil Ierunca, Vladimir Tismăneanu îşi reafirmă apartenenţa la tradiţia post-maioresciană definită prin primatul spiritului critic şi al lucidităţii etice. Rezistenţa faţă de fanatismele care seduc prin promisiuni mesianice, iată miza fundamentală a scrisului său.

Proza politică a lui Vladimir Tismăneanu, pasionată, plastică, memorabilă, este animată de această încredere în puterea ideilor de a lumina în vremuri întunecate. De la un spirit tutelar evocat în atâtea rânduri, Hannah Arendt, Tismăneanu a preluat energia de a a construi obstacole şi tranşee în faţa totalitarismului ce mizează pe radicalism şi pe reducţionism. Campaniile sale polemice nu sunt decât tot atâtea exerciţii de ecarisaj ideologic. Populismele, mai vechi sau mai noi, fantasmele salvaţioniste, prejudecăţile drapate în toga mediocriotăţii, toate acestea sunt confruntate, intens şi fără ezitare. Demnitatea nu se negociază, iar libertatea intelectuală nu se poate ceda decât prin abdicarea de la umanitatea însăşi- iată lecţia pe care pedagogia lui Vladimir Tismăneanu o predă contemporanilor săi.

Vladimir Tismăneanu este un om- punte, un intelectual critic în a cărui fibră se întâlnesc moştenirile şi visele mai multor spaţii. El este depozitarul unei memorii organizate impecabil, asemeni unei biblioteci fişate perfect. Fiecare detaliu este legat de alte şiruri de evenimente, fiecare om care a fost sau care este îşi are locul în această geografie a amintirii.

Om-punte, custode al memoriei, Vladimir Tismăneanu se confundă cu destinul, cu identitatea şi cu traumele Europei Centrale. Referirile, constante, Stefan Zweig şi a sa lume de ieri nu sunt întâmplătoare. Asemeni lui Zweig,Tismăneanu este legat de acest patrimoniu pe care totalitarismele au încercat să îl nimicească, în veacul trecut. Exilat el însuşi, Tismăneanu regăseşte la Zweig nu doar această extraordinară melancolie, dar şi puterea de a nu ceda barbariei. Europa celor doi este o Europă a cărţilor, o Europă care se ţese din referinţele culturale şi din umbrele celor morţi. Om- punte, Vladimir Tismăneanu transportă, în Statele Unite, ca atâţia alţii dintre emigranţii europeni, strălucirea unei patrii comune pierdute.

Profilul de liberal umanist se modelează sub impactul,conjugat,al presiunii istoriei şi al despărţirii de utopie. Textele din “ Teze şi antiteze” sunt un antidot administrat împotriva riscului derivei intelectuale. Acolo unde alţi critici ai noii stângi preferă arclechinadele amorale, Vladimir Tismăneanu alege sobrietatea fermităţii etice. Complicitatea cu tirania şi cu complicii ei intelectuali compromite, fatal, inteligenţa. Iar secolul XX este secolul în care arta cedării şi a orbirii voluntare atinge o culme a abjecţiei.

Om-punte, Vladimir Tismăneanu este în căutarea justei măsuri care să evită tentaţiile investirii în aventuri liberticide. Textele sale sunt ghidul în această padure de semne şi de capcane care este lumea noastră. Hermeneutica sa este rafinată, erudiţia sa impecabilă. Proza sa oferă un standard de acribie la care spaţiul cultural de la noi este obligat să se raporteze. Post-lovinescian, în dubla filiaţie a lui E. Lovinescu şi a Monicăi Lovinescu, Tismăneanu are oroare de inflaţia cuvintelor calpe, îndreptându-se, inevitabil, spre expresia în care ideile se topesc, organic. Degradarea limbajului public este contracarată prin terapia memoriei şi reîntoarcerea la tradiţia occidentală.

Pledoaria sa pentru libertate este o pledoarie în vremuri întunecate. Resurecţia radicalismelor şi a populismelor conferă argumentelor în favoarea decenţei şi demnităţii un sens al urgenţei etice. În Est, ca şi în Vest, forme mutante ale viruşilor liberticizi sunt active şi influente. Renaşterea unui baroc stalinisto-ţarist, în Rusia lui Putin, este semnul acestei patologii de discurs şi de practică politică. Moştenirea veacului trecut este vie în aceste straturi al autocraţiei renăscute. Propanganda rusă emulează modelul sovietic. Minciuna, intimidarea, şantajul, corupţia sunt instrumentele de care se serveşte. Fostul ofiţer KGB este locuit de duhul imperiului lui Lenin şi Stalin.

Liberalismul umanist nu posedă forţa de atracţie himerică a radicalismelor. El nu poate face apel la emoţiile colective, de vreme ce se adresează nu masei informe, ci personalităţii dotate cu liber-arbitru. Liberalismul umanist este un zid ridicat în faţa barbariei contagioase. Doar în aparenţă fragil, el se înscrie în solul ferm al culturii occidentale. Cartea lui Vladimir Tismăneanu este parte din această reţea invizibilă de fortificaţii protejând domeniul suveran al individului împotriva intruziunii colectiviste. Drumul pe care îl trasează, vizionar, este drumul spre autonomia spiritului critic.